În 2023, se împlinesc 100 de ani de la naşterea cineastului Ion Popescu-Gopo, personalitate marcantă a cinematografiei româneşti, care alături de Liviu Ciulei şi Mirel Ilieşiu, a fost unul dintre primii realizatori de film care au câştigat, în secolul XX, un premiu la prestigiosul Festival de Film de la Cannes. În 1957, filmul său de animaţie „Scurtă istorie” a câştigat Palme d’Or pentru cel mai bun scurtmetraj, potrivit https://centenarulgopo.ro/.
Ion Popescu-Gopo s-a născut la Bucureşti, la 30 aprilie 1923, tatăl său fiind regizorul şi caricaturistul Constantin Popescu. Pseudonimul Gopo provine din primele litere ale numelui celor doi părinţi: mama – GOrenko, tatăl – POpescu, notează http://aarc.ro/. A început să studieze la Academia de Belle-Arte din Bucureşti, dar nu a absolvit. A urmat, în schimb, un curs de animaţie la Moscova, potrivit https://premiilegopo.ro/.
A debutat în 1939, ca desenator şi caricaturist, publicând caricaturi şi desene animate în diverse publicaţii. A ilustrat şi cărţi pentru copii.
În 1949, a realizat primul film de desene animate intitulat „Punguţa cu doi bani”, împreună cu tatăl său şi cu regizorul şi caricaturistul Matty Aslan. Din 1950 a început să lucreze la Studioul Cinematografic Bucureşti, la secţia de animaţie, înfiinţând, apoi, studioul „AnimaFilm”, în 1964, împreună cu Mihnea Gheorghiu şi Marin Pârâianu. Au urmat: „Albina şi porumbelul” (1951), „Răţoiul neascultător” (1951), „Doi iepuraşi” (1952), „Marinică” (1953), „Şurubul lui Marinică” (1955), „Ariciul răutăcios” (1955), „Pilule I” (1966), „Pământul oamenilor” (1967), „Oraşul meu” (1967), „Pilule II” (1969), „Clepsidra” (1972, Premiera la primul Festival mondial al filmului de animaţie de la Zagreb din 1972), „Animagic” (1981), „Ucenicul vrăjitor” (1985), potrivit site-ului https://www.cinemagia.ro/.
Ion Popescu Gopo a reuşit, în 1956, să ajungă pentru prima oară în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes cu scurtmetrajul animat „Şurubul lui Marinică”, potrivit https://www.festival-cannes.com/.
Însă filmele de animaţie „Scurtă istorie” (1956), „7 arte” (1958) şi „Homo sapiens” (1960) au fost cele care l-au impus la nivel european şi internaţional, prin originalitatea ideilor, prin umor şi lirism, prin meditaţia asupra condiţiei umane, şi nu în ultimul rând pentru personajul emblematic, un umanoid nud cu linii simple, cunoscut ca „Omuleţul lui Gopo”. „Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă”, spunea artistul. (Marian Ţuţui, „Portret Ion Popescu-Gopo”, https://agenda.liternet.ro/)
Pelicula de animaţie „Scurtă istorie” (10 min.) a primit premiul Palme d’Or pentru scurtmetraj la Festivalul Internaţional al Filmului de la Cannes din 1957, conform https://www.festival-cannes.com/. „Nu ştim nimic despre realizatorul şi autorul Ion Popescu Gopo, care trebuie să fie tânăr. Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici lui Rosutof, nici şcolii cehoslovace sau sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu”, scria, la acel moment, criticul şi istoricul de cinema Georges Sadoul (1904-1967), potrivit revistei „Cinema 1977 nr. 5”, citată de https://centenarulgopo.ro/.
Un an mai târziu, scurtmetrajul de animaţie „7 arte” (1958, 11 min.) a câştigat marele Premiu la Festivalul de Film de la Tours, Franţa. „În „Scurtă istorie” am desenat povestea omuleţului care se naşte din natură şi apoi începe cucerirea naturii împodobind-o cu flori. Am vrut să schiţez în câteva linii caricaturale geneza celor 7 arte, acordându-i fiecăreia cel mult un minut de proiecţie. Am vrut ca acest omuleţ mic, fără muşchi şi gheare care tremura de propria lui umbră, să devină stăpânul universului care-l îngrozea”, îşi caracteriza Ion Popescu-Gopo animaţia, potrivit site-ului https://www.cinemagia.ro/.
„Homo sapiens” a obţinut, în 1960, Marele premiu la Festivalul de Film de la Karlovy Vary şi Premiul Golden Gate la Festivalul de Film de la San Francisco, fiind caracterizat de autor drept rodul unor lecturi ce l-au pasionat în domeniul astro-biologiei. „Eu unul cred că există viaţă şi pe alte corpuri cereşti. Mi-am pus întrebarea: ce va face, ce va trebui să facă omul secolului al XX-lea în momentul când va cuceri cosmosul? şi în ce scopuri trebuie să utilizeze această cucerire? Răspunsul l-am dat în film.” (https://www.cinemagia.ro/)
Seria cu omuleţul a fost continuată cu „Alo!Hallo!” (1962), „Intermezzo pentru o dragoste eternă” (1974), „Ştiu să scriu 1,2,3…” (1975), „Infinit” (1977), „Ecce homo” (1978), „Trei mere” (1979), „Energica” (1980), „Quo vadis homo sapiens?” (1982, Marele Premiu ACIN-1982), „Maniere elegante” (1985), „Amprenta” (1987, ACIN Premiul special al juriului – categoria scurtmetraj – 1987), „Barca” (1987), în care realizatorul „dezvoltă pasionante meditaţii despre destinul omului contemporan”, după cum preciza criticul de film Dana Duma, în Almanah enciclopedic „Contemporanul” (1986), conform site-ului http://aarc.ro/.
În paralel, Ion Popescu-Gopo a abordat, ca scenarist, regizor şi, ocazional, ca interpret, filmele de ficţiune cu actori, la care a adăugat şi scene de animaţie, între care amintim: „Fetiţa mincinoasă” (1956, Premiul I la Festivalul de la Teheran – 1964), „Galateea” (1957), „O muscă cu bani” (1958), „O poveste obişnuită… o poveste ca în basme” (1959), „S-a furat o bombă” (1961, comedie, cu Iurie Darie, Draga Olteanu Matei, Emil Botta, Eugenia Balaure, Haralambie Boroş, Puiu Călinescu.); „Paşi spre lună” (1963, comedie, cu Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Valeria Rădulescu); „De-aş fi… Harap-alb” (1965, Premiul special al juriului şi Premiul pentru scenografie la Festivalul filmului de la Mamaia şi Premiul UNIATEC pentru originalitatea imaginii color la festivalul de la Milano, cu actorii Chris Avram, Emil Botta, Florin Piersic); „Faust XX” (1966, cu Stela Popescu, Emil Botta), „De trei ori Bucureşti” (1968, alături de regizorii Mihai Iacob, Horea Popescu, cu actorii Fory Etterle, Ioana Casetti, Ion Pacea), „Comedie fantastică” (1975, cu Cornel Coman, Dem Rădulescu), „Povestea dragostei” (1976, cu Eugenia Popovici, Mircea Bogdan); „Maria-Mirabela” (1981, cu Medeea Marinescu, Gilda Manolescu); „Rămăşagul” (1984, cu Draga Olteanu Matei); „Galax, omul păpuşă (1984, cu Mircea Daneliuc, Florin Piersic); „O zi la Bucureşti” (1987, cu Cesonia Postelnicu, Anca Sigartău, Adrian Daminescu, Anda Călugăreanu, Iurie Darie); „Maria şi Mirabela în Tranzistoria” (1988, în ambele filme cu Maria-Mirabela, Popescu-Gopo l-a întruchipat pe Moş Timp).
Cineastul a mai fost nominalizat în secţiunea dedicată scurtmetrajelor a Festivalului de la Cannes, ediţia 1960, cu filmul „De dragul prinţesei” („O poveste obişnuită… o poveste ca în basme”, 1959) iar în 1962 a fost selecţionat şi în cadrul competiţiei oficiale dedicate lungmetrajelor, graţie peliculei „S-a furat o bombă” (1961), potrivit https://www.festival-cannes.com/.
În 1963, Ion Popescu Gopo împreună cu cineaştii Victor Iliu (primul preşedinte), Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu, Mircea Drăgan ş.a., au avut iniţiativa înfiinţării unei Asociaţii a Cineaştilor din România (din 1990, Uniunea Cineaştilor din România). A fost preşedinte al Asociaţiei din 1968 şi până în 1989. În perioada 1969-1972 a fost vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Filmului de Animaţie şi director al secţiei de film şi televiziune din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, potrivit volumului „1234 Cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996).
A fost invitat al Festivalului Giffoni din Italia, ediţia 1982 (31 iul.-8 aug.), cu scurtmetrajul „Scurtă istorie”, potrivit https://www.giffonifilmfestival.it/.
În 1985, ACIN i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate.
Cineastul a murit la 29 noiembrie 1989, la Bucureşti, în urma unui atac de cord.
În 2007, la 50 de ani de la câştigarea premiului Palme d’Or pentru cel mai bun scurtmetraj de animaţie – „Scurtă istorie” – i-a fost adus un omagiu marelui cineast, prin înfiinţarea Premiilor Gopo, al căror trofeu are forma omuleţului lui Gopo, sculptura fiind realizată de Adrian Ilfoveanu. Cea de-a XVII-a ediţie a Galei Premiilor Gopo a avut loc la 25 aprilie 2023.
Cineastul Ion Popescu-Gopo a fost omagiat, la Bucureşti, în 2019, printr-o retrospectivă în cadrul Festivalului Indie al Producătorilor de Film Independenţi (IPIFF). După proiecţia filmelor sale a fost prezentat documentarul „Gopo – Un nume de legendă”, realizat de Studioul AnimaFilm.
La 5 decembrie 2022, Fundaţia GOPO, în parteneriat cu Uniunea Cineaştilor din România, Ministerul Culturii, Biblioteca Naţională a României, Centrul Naţional al Cinematografiei, Arhiva Naţională de Filme, Asociaţia „Dacin Sara”, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, au lansat site-ul oficial dedicat centenarului marelui cineast Ion Popescu-Gopo – https://centenarulgopo.ro/, ce reuneşte pe categorii, ştiri, filme, documentare dedicate acestuia.
AGERPRES
* Explicaţie foto din deschidere: Ion Popescu Gopo, 1959.
