Mihail Ralea, psiholog, sociolog, antropolog, estetician, critic literar, memorialist şi filosof, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, s-a născut la 1 mai 1896, în Huşi.
A urmat cursurile Liceului Internat din Iaşi, absolvind în 1914, apoi şi-a luat licenţa în drept şi litere la Universitatea din Iaşi (1918). Şi-a continuat pregătirea la École Normale Supérieure din Paris (1919-1923), unde a obţinut doctoratul în drept (1922) şi doctoratul în filosofie (Sorbona, 1923), se arată în „Dicţionarul general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).
La revenirea în ţară, a fost numit, la Universitatea din Iaşi, asistent la catedra de filosofie, apoi conferenţiar la catedra de pedagogie socială (1923-1926), profesor de psihologie şi estetică (1926-1938), apoi, din 1938, a fost profesor la Universitatea din Bucureşti.
În cadrul Universităţii din Iaşi a predat cursuri de psihologie generală, psihologie socială, psihologie comparată, caracterologie şi tipologie. „În perioada ieşeană, Ralea a avut o contribuţie importantă la constituirea psihologiei ştiinţifice în România, prin analizele critice ale unor curente din psihologia vremii (behaviorism, structuralism) şi prin orientarea psihosociologică a unora din lucrările sale. În concepţia psihologică a lui Mihai Ralea, problema individualităţii şi a personalităţii ocupă o poziţie centrală. Fundamentează conceptul de „adaptare”, subliniind caracterul activ al procesului. Ideea studierii psihologice a omului total, a omului concret, acţionând în contextul social căruia îi aparţine sau ideea condiţionării sociale a psihicului uman sunt câteva dintre contribuţiile sale importante în procesul de scientifizare a psihologiei româneşti. Cursul de psihologie socială (1931) este perfect articulat nivelului european la care evoluase această ştiinţă în epocă”, se arată pe site-ul http://150.uaic.ro/.
Discipol al lui G. Ibrăileanu, a devenit, începând din 1933, director la revista „Viaţa românească”, la început împreună cu G. Călinescu, apoi cu D.I. Suchianu.
A intrat în politică alături de Partidul Naţional Ţărănesc şi o vreme a fost directorul oficiosului acestui partid, ziarul „Dreptatea”. În 1939 intră în rândurile Frontului Renaşterii Naţionale, partidul unic întemeiat de regele Carol al II-lea, şi a fost numit ministru al Muncii şi Ocrotirilor Sociale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este internat o perioadă, din cauza concepţiilor sale de stânga şi atitudinii antihitleriste, în lagărul de la Târgu Jiu. După 1944 a ocupat mai multe funcţii politice: ministru al Artelor în guvernul Petru Groza, ministru al României la Washington (1946-1948), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale.
Mihai Ralea a fost, de asemenea, preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, precum şi preşedinte al grupului român pentru Uniunea Interparlamentară; şef al Catedrei de psihologie la Universitatea din Bucureşti.
A debutat în 1916 în revista „Convorbiri literare”, cu studiul „Importanţa sociologică a lui G. Tarde”, şi în continuare colaborează la „Viaţa românească”, „Însemnări literare”, „Adevărul literar şi artistic”, „Dreptatea”, „Cuvântul liber”, „Dimineaţa”, „Fapta”, „Contemporanul”, „Secolul 20″ etc.
Ca doctrinar politic, a elaborat studiul „Perspectivele ţărănismului în faţa noilor curente sociale” (1934), potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” apărut sub egida Academiei Române (Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2006).
A elaborat o serie de lucrări de mare însemnătate în domeniul psihologiei: „Formarea ideii de personalitate- studiu de psihologie genetică”, „Problema inconştientului”, „Ipoteze şi precizări în ştiinţa sufletului. Studii psihologice”, „Psihologie şi viaţă”, „Istoria psihologiei”, „Introducere în psihologia socială” ş.a. Cea mai importantă lucrare a sa a fost considerată „Explicarea omului” (1946), tradusă şi în franceză în 1949.
A întocmit, de asemenea, lucrări de referinţă şi în domeniul sociologiei: „Introducere în sociologie”, „Sociologia succesului” ş.a.
Mihai Ralea a fost cel care a impus, în critica literară, causeria şi eseul literar, în care a reprezentat direcţia sociologică, psihologică şi chiar antropologică: „Fenomenul românesc”, „Interpretări”, „Comentarii şi sugestii”, „Perspective”, „Atitudini”, „Valori”.
Călător împătimit, a lăsat interesante note de călătorie: „Memorial. Note de drum în Spania”, „Nord-Sud. Egiptul, Olanda, Anglia, Spania”, „În Extremul Occident. Note de drum din Antile, California, Canada”.
La 1 noiembrie 1948 a fost ales membru titular activ al Academiei Române, iar între 1959-1963 a fost preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Economice, Filosofice şi Juridice a Academiei Române, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)” (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A murit la 17 august 1964, la Berlin.
AGERPRES
Sursa foto: galeriaportretelor.ro
