– Iată, stimaţi oaspeţi, v-am condus într-un loc sacru pentru noi, localnicii, ca să-i aducem împreună un omagiu lui „Sir Thomas”, ilustrul personaj supranumit „Părintele Singaporelui”. Apoi vom merge să admirăm şi cea de-a doua statuie celebră. V-am pomenit de ea, se numeşte „Merlion” şi înfăţişează o creatură mistică pe jumătate leu, pe jumătate peşte, ne-a înştiinţat Jin – ghiduşa cu ochii oblici şi părul ţepos, alintată „Pantera”, deoarece umblă îmbrăcată în roz .
…Am reţinut din expozeul ei rostit lângă soclul primului obiectiv, că în 6 februarie 1819 Thomas Stamford Bingley Raffles (1781-1826), un important personaj britanic, a debarcat în micul sat de pescari al insulei. I-a plăcut ce a găsit, intuind că teritoriul are potenţial economic, aflându-se la întretăierea unor rute comerciale internaţionale. Şi-a stabilit cartierul general şi imediat a dispus demararea unor lucrări edilitare pentru dezvoltarea localităţii, începând cu portul. Băştinaşii s-au arătat încântaţi, aşa că l-au ajutat necondiţionat, contribuind la menţinerea unui ritm de dezvoltare accelerat al oraşului în devenire.
La iniţiativa lui Mr. Raffles grupurile etnice majoritare au primit câte un teritoriu bine delimitat, pentru ca băştinaşii să nu se certe şi bată între ei. Fiecare comunitate s-a ambiţionat să arate ce poate şi cât o duce capul. La scurtă vreme s-au ridicat primele cartiere cu specific, precum „China Town”, „Geylang Serai”, „Little India”. Pentru colonialiştii albi, majoritatea veniţi din Europa, s-a amenajat în centrul aşezării un perimetru rezidenţial, rămas faimos până în ziua de azi.
Un vizionar
Ca atare, tânărul şi inimosul întreprinzător venit de peste mări a devenit primul guvernator al insulei, fiind ulterior promovat drept administrator al Coroanei britanice pentru Indiile de Est.
Din nefericire, la etatea de numai 45 de ani Sir Thomas Stamford Bingley Raffles s-a prăpădit, fiind răpus de malarie. La scurtă vreme l-a urmat în eternitate şi frumoasa-i consoartă, ambii dormindu-şi somnul de veci sub un elegant monument funerar pe care l-am admirat îndelung.
Cu siguranţă Sir Thomas a fost un vizionar. El a intuit marele potenţial al noii sale „patrii”, care va cunoaşte un adevărat „boom” economic, insignifianta aşezare pescărească unde debarcase în 1819 ajungând, peste ani, o perlă urbanistică şi un centru financiar potent.
În anul 1867 Singapore avea să fie recunoscut ca teritoriu colonial englez, iar pe 9 august 1965 micul stat şi-a câștigat suveranitatea în mod oficial, Yusof bin Ishak devenind cel dintâi președinte al ţării.
„Kilometrul Zero”
…Ascultând-o pe Jin, gureşa noastră îndrumătoare, am înţeles motivul pentru care ne-a dus încă din start la Statuia din marmură albă a primului guvernator – Sir Thomas. Este o operă de artă izbutită, realizată în urmă cu peste un secol de către sculptorul şi poetul Th. Woolner, amplasată chiar în zona unde a debarcat ilustrul său conaţional.
Locul a devenit „Kilometrul Zero” al insulei, înţesat de restaurante, baruri, magazine, cafenele, alte puncte de relaxare, dar şi un faimos District de afaceri. Totul este futurist, elegant, inundat de verdeaţă. Şi…aseptic! Curăţenia a devenit un fel de obsesie a gazdelor, de zici că te afli într-o farmacie gigantică, nu într-un oraş cu mii de turişti ce sosesc în fiecare zi! Povestea (reală) cu interzicerea gumei de mestecat nu mai pare o glumă, cum am crezut la început. Bine spunea Mark Twain: „Ficţiunea ţine seama de posibilităţile existente, pe când adevărul – nu”.
Aspectul uşor vetust colonial pe alocuri al urbei se îmbină plăcut cu arhitectura edificilor noi şi a „building”–urilor cu zeci de etaje.
În semn de respect pentru marele deschizător de drumuri britanic, singaporezii au pus numele său unor instituţii publice, unităţi de învăţământ, perimetrului comercial foarte şic, centrului de afaceri, ca și splendidului „Raffles Hotel”, intrat în istoria literaturii ca unul dintre cele mai elegante destinaţii de vacanţă din lume.
Admirându–l de pe stradă, am socotit că musai trebuie văzut şi „pă din lontru”, cum grăiesc ardelenii.
Celebrul „Raffles Hotel”
Ca atare, mi-am luat inima în dinţi şi legitimaţia de presar la îndemână, dând să intru. Portarul echipat în „maharajah” m–a oprit.
– Sir??? ( Interogaţia vrând să însemne, „Matale, cu ce treburi pe la noi?”)
Fără să mă pierd cu firea, am scos „docomentul”. Pretutindeni în Occident şi în Orient – mai puţin pe…Dâmboviţa – interlocutorul devine brusc foarte amabil, atunci când are de-a face cu un jurnalist. Abia în străinătate, imediat ce am plecat după Revoluţie, am realizat ce respect impune acolo o asemenea profesie.
Majordomul a zâmbit şi cu un gest larg m-a invitat să admir această bijuterie arhitectonică şi turistică, numită „Raffles Hotel”. Aici s-au cazat de-a lungul celor peste o sută de ani de existenţă personalităţi din lumea largă, cei mai cunoscuţi fiind scriitorii Ernest Hemingway şi Somerset Maugham.
Este interesant de precizat că fondatori complexului hotelier n-au fost englezi, ci nişte negustori… armeni, patru fraţi: Tigran, Martin, Aviet şi Arshak Sarkies. Ei au ajuns în Singapore la începutul secolului XIX, venind cu afaceri din Persia (Iranul de azi). Construcţia stabilimentului conceput în stil colonial a început în anul 1887, iar din 1899 a funcţionat la standarde maxime. Edificiul a necesitat o renovare în anul 1987, devenind un adevărat etalon al rafinamentului şi eleganţei, sinonim cu conceptul contemporan „ultra-all inclusive”.
Hotelul are peste o sută de apartamente dispuse în patru corpuri, nu mai puţin de opt restaurante, patru baruri, brutărie proprie, piscină, sală de fitness, florărie, boutique, magazin de suveniruri, o librărie, de asemenea, grădini şi curţi interioare. Dar cel mai tare mi-a plăcut salonul de… îngheţată! N-am mai auzit de aşa ceva. În cadrul impozantului complex hotelier există şi un muzeu, numt „Jubilee Hall”.
Într-un asemenea lăcaş al bunului gust (din toate punctele de vedere) nimic nu te surprinde. La plecare i-am mulţumit „maharajahului”, promiţându-i că voi scrie despre el.
Invitaţie dezinteresată
…Dragii mei, dacă aveţi potenţial financiar şi vreţi să vă răsfăţaţi, neapărat să faceţi un sejur la „Raffles Hotel” din Singapore. Nu ca mine! Bine, eu „mă…grăbeam”, eram doar în trecere, aşa că n-am putut onora amabila invitaţie a gazdelor, ”Welcome”, rostită de cum treci pragul.
Era răcoare înăuntru, mirosea a orhidee, o muzică discretă se auzea de la un pian alb aşezat într-un colţ. După atmosfera de saună de afară, un popas la o cafea era cum nu se poate mai nimerit. Deşi temperatura exterioară nu cred că depăşea 30 – 32 de grade (Singapore fiind situat la numai un grad Nord de Ecuator) clima tropicală pune probleme de acomodare turiştilor care nu sunt obişnuiţi cu o umiditate atât de mare, cu aerul suprasaturat de particule lichide. Iar dacă mai adăugăm şi reprizele de ploaie torenţială ce se succed de câteva ori pe zi, veţi înţelege de ce este atât de apreciat orice popas într–un spaţiu închis, cu aer condiţionat: fie muzeu, restaurant, café-bar, cameră de hotel.
Dar cum nu venisem să şed numai la răcoare, am purces spre următoarele obiective.
„Orchard Road”, bulevardul de shopping
Ca toate metropolele cu ştaif ale lumii ce au câte un bulevard celebru, gen “Champs-Élysées”, “Broadway”, “La Rambla”, “Oxford Street”, “Mariahilferstrasse”, “Vaci utca” ori…”Calea Victoriei”, tot aşa şi Singapore se mândreşte cu al său „Orchard Road”. Nu poţi să-l ignori (mai ales damele nu rezistă tentaţiei), astfel că te trage aţa spre principala strada de shopping. Deşi are un nume inofensiv, te lasă cu gura căscată şi c…ardul (scuzaţi) gol!
Ce era să fac? Am intrat şi am ieşit din nu-ştiu-câte buticuri de lux, magazine specializate pe hăinărie şi pantofărie, accesorii la modă, exponate exclusiviste, parfumuri celebre, suveniruri, articole cosmetice. Dar şi florării, librării, cafenele, mici baruri. Negreşit trebuie mers şi la Centrul comercial „Tanglin”, unde vizitatorii cu dare de mână pot cumpăra antichităţi, articole vestimentare ale caselor de modă cu blazon, poşete, genţi de voiaj, curele, încălţăminte, pălării, cravate, lenjerie ultra-fină şi atâtea altele. Sunt expuse şi piese de mobilier, covoare persane, broderii, perdele, cuverturi.
Nu poţi rata nici „Palais Renaissance”, un alt super-shop, unde se află numai produse de top ale brandurilor internaţionale.
M-am uitat, am admirat, pipăit, fotografiat, filmat şi am plecat…oftând!
„Merlion” – statuia simbol
Aşa cum a promis energica noastră „şefă de trib”, ne-a dus să facem cunoştinţă şi cu a doua Statuie vestită a aşezării – „Merlion”: o fiinţă bivalentă, cu trup de peste şi cap de leu, din gura căruia ţâşneşte un puternic jet de apă. Este o imagine simbolică pe care am observat-o la tot pasul, multiplicată în zeci de feluri, de la brelocuri, la miniaturi expuse în vitrine, numeroase suveniruri, cărţi poştale, fiind inscripţionată pe tricouri, şepci, fulare etc.
În jurul obiectivului este o animaţie mai mare ca oriunde. Abia reuşesc să iau nişte cadre fără să fiu îmbrâncit de alţi turişti ori să se bage în faţă vreun personaj „indezirabil” ce nu se uită în jur. Aşa fac ruşii, nu le pasă de nimic!
Îl rog pe un tânăr indian, cu un turban sofisticat şi o barbă neagră á la Nicolae Iorga, „să mă tragă în chip” având arteziana în spate. Se execută prompt.
– Este frumos aici, dar trebuie să mergi şi în Insula Sentosa. O să-l vezi acolo pe „Merlion” de dimensiuni uriaşe, fiind una dintre cele mai mari statui din lume – mă iniţiază amabil tipul.
Îi mulţumesc şi mă duc glonţ la ghiduşă, relatându-i cu repoş în glas cele aflate. „Păi”?
– Are dreptate, însă nu o aveţi în program. Puteţi merge pe cont propriu după ce ne despărţim, fiindcă turul durează mult. Astfel veţi afla acolo în detaliu legenda lui „Merlion”, ocrotitorul Singaporelui.
– Şi cu ce mergem?
– Oho, cu ce nu? Luaţi monoraiul ori autobuzul, funicularul, tuk-tuk-ul, taxiul, închiriaţi un moped, o bicicletă, ba chiar şi pe jos ajungeţi lesne, deoarece distanţele sunt mici.
…Într-adevăr. Exact aşa au stat lucrurile, iar ceea ce am văzut m-a încântat foarte. Să-i dea Brahma turistului indian care m-a îndrumat spre Sentosa viaţă lungă şi fericită, după cum doar prima divinitate din Trinitatea hindusă la care se închină o poate face.
Vă voi povesti şi dv. ce e pe acolo în episodul viitor. (Va urma).
Horia C. Deliu
