– Ştiam că leul este „regele animalelor”. Atunci de ce s-a ales tigrul ca simbol al ţărilor asiatice cu expansiune economică?, l-am chestionat pe un tânăr călugăr budist întâlnit la Bangkok. Era echipat cu o robă portocalie (fără vreo aluzie politică românească) şi se uita curios la mine. Aşa că n-am ezitat şi am intrat în vorbă. S-a mirat că deşi era foarte cald, eu purtam un tricou…negru! I-am arătat atunci pe piept emblema „Cerbului de Aur”, spunându-i că fac parte dintr-un…Club de elită.
– Wow! Sunt onorat, s-a exprimat în stil juvenil slujitorul lui Buddha. Dar să-ţi răspund la întrebare: de ce s-a ales ca simbol tigrului? Fiindcă-i agil, sare spectaculos şi e puternic. Leul arată majetuos, are prestanţă, însă nu posedă destul dinamism, fiind prea somolent… Expesia „tigrii asiatici” reprezintă o metaforă reuşită referitoare la dezvoltarea statelor din Asia de Sud-Est (…)
După o vreme s-a scuzat şi a plecat smerit spre templul din apropiere.
…Am repetat întrebarea unui alt slujitor al „Domnului” (el ştia care) în Indonezia.
Mă aflam la Borobudur, coborâsem numeroasele trepte abrupte ale falnicului monument, şi am zărit pitit la umbră un „monk” în etate, ce îşi trăgea sufletul ca şi mine. Bătrânul călugăr nu mi-a răspuns pe loc. S-a gândit şi apoi s-a lansat într-o explicaţie amplă şi doctă. Se vedea că este un tip erudit, priceput şi la geopolitică, nu doar la cele sfinte.
– În zonă există state şi teritorii autonome care au cunoscut în ultimii ani o spectaculoasă creştere. În afară de China – ajunsă un fel de „dragon roşu” – au apărut ca din junglă „tigrii” cu numele Singapore, Hong Kong, Macao, Malaezia, Thailanda, Indonezia.
Avea dreptate. În ultimii trei ani luasem toate aceste teritorii la… picior, joncă, ricşă, tuk-tuk, elefant, bus, catamaran, avion, rămânând extaziat de ceea ce vedeam.
Leul cu „colţii”… tociţi
Uneori, când îi puneam bătrânului monah o întrebare dificilă, observam în colţul buzelor un zâmbet mai accentuat decât surâsul tradiţional al localnicilor, ce fac plecăciuni la tot pasul. Era o mică notă de superioritate. La un moment dat a vrut să afle şi el câte ceva despre mine.
– De unde vii, călătorule cu ochii verzi?
– Oho, de departe, sir. Dintr-un bârlog al Europei, numit… „Transylvania – Ţara lui Dracula”.
– N-am auzit de ea. Şi nici de el.(Aha, îl pusesem şi eu în dificultate cu ceva). Aveţi tigrii pe acolo?
– Nţţ. Avem în schimb…lei; dar de hârtie.
– ???
– E o glumă; aşa se numesc banii noştri.
– Însemnă că sunt puternici, dacă au un asemenea nume.
– Cum să nu? Se pot lua la trântă cu toate valutele, însă având „colţii tociţi”, rar ies la atac.
Arta de a–ţi petrece timpul în avion
Ca să te deplasezi până Asia de Sud-Est îţi trebuie răbdare. Cât despre…tutun, lucrurile s-au complicat rău în ziua de azi. Dar am să vă povestesc ceva mai încolo cum era pe vremuri, când se permitea fumatul peste tot: în aeroporturi, avioane, trenuri, săli de aşteptare etc.
…În schimb, în gigantica aeronavă „Airbus 330” cu care am zburat până la Jakarta, o asemenea plăcere este de neconceput. Din cei 300 de pasageri, cu siguranţă că o bună parte visa la o ţigară. Numai că vreme de 13 ore cât a durat survolul, plus trei ore escala, vicioşii au…mestecat gumă, blestemând măsurile de abstinenţă fumegoasă. Noroc cu băutura – tare, bună şi multă- care ne-a îmbunat pe toţi.
Din păcate, nu am sesizat când am traversat Ecuatorul. Pe apă cică este de-a dreptul pitoresc. Mi-a dat detalii Erik („cel blond”, spre deosebire de strămoşul său, „cel roşu”), un marinar scandinav vecin de scaun, ce mergea să se relaxeze în Bali. Când i-am spus că o să ajung şi eu în Insula Zeilor, s-a bucurat. Şi în semn de solidaritate a cerut încă un rând de Campari, văzând că e licoarea mea preferată. El mi-a povestit despre ceremonia amuzantă ce are loc pe vapor la trecerea peste linia imaginară aflată la mijlocul distanţei din Polulul Nord şi cel Sud.
Mi-a relatat că atunci când era şi el nou membru al echipajului şi nu mai trecuse Ecuatorul, a fost supus unui ritual păgân pe puntea superioară. Dezbăcat în slip lângă alţi novici, a trebuit să-şi ungă trupul cu o soluţie neagră – pe vremuri se folosea… catranul – după care li s-au presărat pe trup pene, arătând în final ca nişte „Păsări ale Infernului”, nicidecum ale…Paradisului. Veteranii râdeau de ei. S-au făcut poze şi bancuri pe seama lor. Iar la final, au mai dat şi de băut…
În avion habar n-ai când treci peste „burtieră” (am vrut să scriu burta Globului dar suna urât). Fiindcă…dormi! Pentru a veni în ajutorul pasagerilor de pe traseele intercontinentale, marile companii aeronautice au luat decizia înţeleaptă de a programa zbururile noaptea. Ca atare, după o primă masă copioasă, treci la nani precum pruncii. Ca atare, stewardesele opturează obligatoriu hublourile şi se sting luminile. De fapt, e foarte bine, întrucât astfel prinzi vreo patru-cinci ore de somn „iepuresc”, iar timpul trece mai repede. Urmează din nou papa, plus (pardon) unele treburi mici şi mari, la coada avionului.
Atunci când zbor ziua, prefer să stau la geam şi să mă holbez afară. Dar de când cu deplasările acestea nocturne am solicitat la „checking” scaun lângă culoar, ca să-mi întind picioarele lungi. Plus că nu trebuie să deranjez pe nimeni când mă mai mişc.
Sunt şi destui insomniaci în jur, dar au cu ce să te distreze. Beneficiind de propria lumină de veghe, pot citi sau viziona filme artistice, emisiuni de divertisment, buletine de ştiri, apasând ecranul tactil încastrat în scaunul din faţa lor. De asemenea, au posibilitatea de a urmări în timp real pe „touch-screen” ruta de deplasare, ţările peste care survolăm. Află temperatura exterioară, altitudinea, distanţa parcursă şi cea rămasă, diferenţa de fus orar, câte grade sunt în localitatea de destinaţie. Din când în când, dacă mă trezesc, fac şi eu la fel, mângâind ecranul. Există căşti, ca să nu-ţi deranjezi vecinii. Totul este să nu sforăi sau să ai flatulenţe… De fapt, „Naturalia non sunt turpia”. Iar dacă apar şi turbulenţe exterioare, rezultate-s groaznice.
Faţă de cea mai lungă cursă aeriană, dintre Singapore şi New York ce durează 18 ore, a noastră (de 13+3 ceasuri) a fost un „mizilic” pe…avion.
Acum vreo 15 ani existau în aeronavele transoceanice doar trei-patru televizoare atârnate în şir deasupra fiecărui rând de scaune, ecrane care coborau abia după decolare. Nu aveai posibilitatea să-ţi alegi programul, astfel că toată lumea privea la ceea ce se proiecta. Totuşi, pentru mine ca român nu era rău deloc când traversam Atlanticul, zburând spre sau dinspre America. Aşa vizionam cele mai recente filme (e drept, netitrate ori dublate de…Irina Nistor), pelicule care în România ajungeau – dacă…ajungeau? – târziu de tot.
Amintiri amuzante
… Şi acum am să mă las purtat pe aripile…amintirilor şi o să povestesc cum decurgeau lucrurile înainte de Revoluţie. Pe atunci se permitea …fumatul în avion! Astăzi pare incredibil, nu-i aşa? Erau sectoare pentru vicioşi şi non-fumători. Ce să zic? Mare deosebire nu sesizam, întrucât aflându-ne la un loc toţi pasagerii, „duhăneam” pasiv la greu. Mâncarea se distribuia la toţi la fel, fără posibilitatea de a opta pentru un meniu sau altul în funcţie de religie ca acum, când porcul lipseşte din meniu, oferindu-se opţional pui, vită, uneori peşte.
Cel mai tare era pe rutele ruseşti. Adică, sovietice. Pe care le-am bătut în lung şi-n lat, vizitând pe rând toate cele 15 Republici unionale. Îmi amintesc câteva secvenţe hazlii trăite cu ocazia unui lung voiaj, când s-au succesat numeroase escale şi schimbări de avioane, ajungând pe nişte rute secundare.
După una din decolări, atunci când a sosit ora mesei, am avut un şoc. „Tovarăşa ospătară”, echipată într-o uniformă de parcă stătuse până atunci de strajă la…Mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie, a început să avanseze printre scaune având un coş de răchită sub braţ. Ziceai că merge la piaţă. Nici urmă de tradiţionalul cărucior cu alimente şi băuturi, ca în prezent. Ne-a pus fiecăruia direct în… palmă (???) o felie groasă de pâine neagră şi deasupra o bucată de brânză! Nu tu, acolo, un şerveţel ori farfurioară de unică folosinţă. Nimic. Ca la grădiniţele pentru handicapaţi.
Dejun monahal, cu multă vodkă şi mahorcă
Eram doar trei străini la bord. Aflându-ne pe o cursă internă, ne aşezaseră în semn de respect pe scaunele din faţă ale unui „TU 134”. Scena mesei a fost de un umor nebun. La început am crezut că e vreo glumă, o farsă că la emisiunile gen „Camera ascunsă”. Ne-am uitat unii la alţii şi am izbucnit în râs. Nu atât conţinutul „cinei monahale” ne-a surprins, cât modul neaoş de servire: măcar să fi pus elegant pâinea şi brânza pe o bucată de ziar, de preferinţă- „Pravda”!
Câţiva călători cu trăsături asiatice din spatele nostru, ce nu-şi scoseseră căciulile miţoase de pe cap, au vrut să ne îmbuneze şi au scos din buzunarele lor adânci câteva butleci de vodkă, îmbiindu-ne. „Davai, davai”. Am băut, ce era să facem? Politeţea ne obliga.
O mătuşică legată cu o broboadă ţinea într-o paporniţă un…gânsac viu ce sâsâia, oferindu-i miloasă câteva firimituri din masa-i frugală. Dacă ar fi fost prin preajmă vreun manelist român, imediat ar fi modificat vestitul şlagăr „Din bucata mea de pâine/ am hrănit un om şi-un câine”, cu varianta „Din coltucul meu cu brânză/ nici gâsca nu face… osânză!”
Nu ne săturaserăm, evident. Ca atare, ne-am „afumat” cu vodcă şi cu nişte ţigări groase, făcute dintr-o mahorcă ordinară, oferite cu generozitate de amicii cu pomeţii turtiţi şi ochii migdalaţi de pe rândul din spate. Beam şi pufăiam. Mai era puţin şi începeam să cântăm. Doamne, ce vremuri!
…Şi astăzi cel mai aşteptat moment a rămas servitul mesei. Numai că pe rutele internaţionale ai de unde alege. Mai întâi primeşti câte un şervet umed din bumac să-ţi ştergi mânile, după care stewardesa îţi intinde o listă de meniu tipărită elegant, din care poţi opta pentru două/trei feluri principale calde. Plus garnituri de paste, legume fierte, cartofi. De asemenea, pe tăviţă se află chifle moi, unt, brânză topită, dulceaţă, biscuiţi, o tartă, un baton de ciocolată cu nuncă de cocos şi un recipient cu apă plată. Urmează cafea, ceai, sucuri naturale ori acidulate. Nu lipsesc mult-aşteptatele „drink”-uri alcoolice, precum whisky, vodka, gin, coniac, bere, vin şi alte licori dintre cele mai fine.
…Mamă, ce deosebire faţă de cina rusească de odinioară. Şi, totuşi, ce frumos fusese, deoarece aveam cu 25 de ani mai puţin. (Va urma).
Horia C. Deliu
