…Cui nu-i plac tigrii, să ridice mâna. Eu, unul, mă declar fan necondiţionat al lor. Mai cu seamă după ce am şi mângâiat (cu ocazia unui shooting…foto în Thailanda) un exemplar superb ce cântărea de vreo 300 de kg. şi care stătea somnolent pe o carpetă privind la obiectiv, insensibil la dezmierdările mele.
Deşi au renumele de prădători de temut când trăiesc în libertate, devin nişte pisici mari, adorabile, dacă au crescut în captivitate şi de mici s-au obişnuit cu oamenii. Aceste feline graţioase fac parte din aceeaşi familie cu leii, leoparzii, jaguarii, panterele, gheparzii, dovedindu-se extrem agili şi rapizi în capturarea prăzii. Victimele lor sunt, de regulă, animale erbivore, pe care le urmăresc de la distanţă, stând la pândă bine camuflaţi. Beneficiind de miros şi auz foarte dezvoltate, îşi identifică lesne…meniul!
Tigrii trăiesc în familii, arealul de răspândire fiind vast: din Asia şi India, până în Caucaz, chiar şi în Siberia, în regiunea Fluviului Amur, unde vieţuiesc superbele exemplare Ussuri. Fiecare mascul îşi delimitează zona unde sălăşluieşte împreună cu familia, soaţa aducând pe lume, de regulă, câte trei pui, pe care îi veghează până cresc, ca o…tigroaică. De aici şi expresia referitoare felul aprig în care unele mame îşi apără odraslele bipede.
Explicaţii
Am făcut această lungă şi cam şcolărească introducere zoologică, pentru cei care au terminat mai demult şcoala elementară. Dar şi pentru a trece treptat la explicarea titlului noului serial de călătorie. Care nu se referă neaparat la graţioasele patrupede evocate mai înainte, pe care le-am întâlnit recent în libertate, hălăduind în habitatul lor natural din junglă. Cu mult curaj m-am înscris la un safari în Insula Sumatra, admirând tigrii cum fac baie şi apoi lenevesc la umbră, după cum se vede şi în poză.
Doresc să mă refer în continuare la metafora răspândită în limbajul socio-economic mondial cu privire la aşa-numiţii „tigri asiatici”. De fapt, la ce se referă?
La un mic număr de state din zona Asia-Pacific, cu o dezvoltare industrial-financiară spectaculoasă, pe care am avut bucuria să le vizitez în toamna lui 2013. Mă refer la Singapore, Indonezia, dar mai cu seamă Malaezia. Aceasta din urmă se află în fruntea listei ţărilor cu un ritm de creştere anual constant şi impresionant.
O realitate pe care nu o ştiam până n-am văzut-o la faţa locului. De ce să vă mint şi să umblu cu „tigrul…vopsit”? Anii precedenţi poposisem în habitatul altor „tigrii” din Orientul Îndepărtat, cum ar fi Hong Kong, China, Thailanda, Macao, astfel că aveam unele elemente de comparaţie.
Din „jungla urbană”evocată lipseşte doar Filipine. Însă Slavă Domnului, că nu am ajuns şi acolo, întrucât la numai două zile de la plecarea mea din zonă, s-a produs acea tragedie umanitară de mari proporţii, stârnită de trecerea Uraganului Haiyan. Pagubele produse în Arhipelag au ajuns la miliarde de dolari, peste patru milioane de sinsitraţi fiind ameninţaţi de foamete, sete şi epidemii. Comunitatea internaţională nu a rămas impasibilă, s-a mobilizat, însă ajutoarele umanitare par a fi nişte…picături de alean într-un ocean al deznădejdii.
Denumire plastică
Termenul de „tigru” a început să fie aplicat oricărei țări cu o creștere economică spectaculoasă, constantă, datorată unei strategii de comerț axată pe exporturi. Deci nu numai pentru zona Asiei. Chiar şi România a ajuns să se laude că în 2013 dă primele semne că se transformă într-un…„tigrişor”, având după mulţi ani de recesiune, un mic trend pozitiv.
Bine, până la înregistrarea şi la noi în ţară a unei creşteri economice sănătoase şi spectaculoase – supranumite „miracolul „- aşa cum se prezintă situaţia în unele state din Asia de Sud-Est pe unde am trecut (dar nu precum…taifunul) o să mai aşteptăm. Bine că primul pas a fost făcut. Deoarece, aşa cum spunea Marele Mao în Cărticica sa roşie de citate şi învăţături (pe care am cumpărat-o de la Beijing), „Orice drum fie cât de lung, începe cu primul pas!”
Aşadar, din nou „pe cai”, mi-am zis. Însă pe unii…argintii, înaripaţi, cu patru turbo-propulasoare.
Ceva de vis, peste aşteptări
Am plecat sănătos într-o zi de toamnă târzie la Bucureşti şi am revenit la mijloc de noiembrie pe Otopeni răcit-cobză, victimă a …aerului condiţionat. A fost ceva de vis, peste aşteptări, chit că mai trecusem razant prin zonă. Am admirat temple uriaşe ascunse în jungla din Java, Borneo şi Sumatra, elefanţi şi tigrii în libertate, mirifica Insulă Bali sau ultra-modernul şi cosmopolitul Singapore.
Am trecut de două ori Ecuatorul, dus şi-ntors, dar fiind în avion şi nu pe vapor am ratat procesiunea specifică a ungerii cu catran şi lipirea de pene pe corp. De asemenea, ar fi trebuit să-mi tatuez ceva pe faţă sau corp, ca să fiu apărat de forţele malefice (a se citi … whisky sau vodkă), care mă pândeau la bar.
Temperatura neobişnuită din vecinătatea Oceanului Indian, cu umiditatea suprasaturată de… 95 la sută şi 35 de grade Celsius la umbră, mi-au produs la sosire o mică plăcere după frigul de acasă, însă treptat a declanşat o neplăcută senzaţie de baie într-o saună, stând însă …îmbrăcat! Chiar dacă umblam „indecent” pentru un lord ca mine numai în tricou, pantaloni scurţi şi sandale.
Hai, dimineaţa treacă-meargă, suportam aidoma unui peşte pe uscat umiditatea şi vipia. Însă la prânz, baia de aburi mă dădea gata. Adevăratele problemele apăreau cum intram într-un hotel, restaurant, autocar sau efectuam o deplasare cu avionul, unde aerul condiţionat era dat la maximum (aşa sunt obişnuiţi ei pe acolo), ceea ce producea o diferenţă de temperatură care era greu de suportat de bietul trup deshidratat şi tracasat.
Hainele au fost mai tot timpul jilave pe mine, nici în hotel nu apucau să se usuce, ţinându-mi rece la spate, de parcă erau nişte sloiuri. De aceea am şi răcit, tuşind apoi ca un „donkey”- cel cu voce „catifelată” şi urechi lungi. Bine că n-am făcut pneumonie…
Meniu greu…manjabil
Hotelurile au fost elegante, iar serviciile impecabile. În schimb, mâncarea – groaznică: numai orez în loc de pâine, multe legume fierte, insipide, iar sosurile cu feliuţe ultra-subţiri din carne de pui şi vită aveau gustul… dulce, de parcă fuseseră preparate cu…zahăr!!! N-am găsit o salată, ceva acru/ sărat, ca să agrementez puţin meniul! La masă nu existau solniţe!!! Există o logică: mănânci sărat, reţii apa în corp. Toate bucatele au ca atare gustul unui desert greţos. Am slăbit vreo 4-5 kg., datorită transpiraţiei abundente şi a meniului acesta nemanjabil (pentru un european ca mine).În sfârşit, acestea sunt la urma-urmei nişte „fleacuri”, care se uită rapid. Vi le-am înşirat pe scurt la început de serial, dragi prieteni, doar pentru culoarea lor locală.
Mi-au rămas în schimb vii pe retină şi pe peliculă cele peste 4.000 de imagini exotice, seznaţionale şi zecile de ore de filmare video din ciudatul univers al Asiei de Sud-Est.
Provocări majore
Distanţele până acolo şi înapoi sunt enorme. Iar costurile deplasării din România te crispează: bilete de avion, transferuri, cazări, masă, servicii, intrări la obiective, servicii, bacşişuri şi alte „alea”. Doar dacă te scalzi în bani nu iei seamă la aceste „amănunte”, însă experienţele de tot felul te copleşesc. Aşa că la final, trăgând linie adunând şi scăzând, eu zic că merită din plin efortul făcut; material şi fizic.
Fireşte, te încumeţi la asemenea aventuri numai dacă ai în sânge morbul hoinărelii planetare, această „nebunie” pe care mulţi semeni nu prea o înţeleg. Ori o privesc cu îngăduinţă. Iar alţii, cu oarece invidie.
Pe lângă „pârliţi”, există în ţara asta şi oameni care şi-ar putea permite să voiajeze decent în cele mai exotice locuri de pe Planetă – nu mă refer la milionarii de carton – realizând aventuri palpitante ale cunoaşterii, ale existenţei umane.
Din păcate, mulţi amână „sine die” asemenea excursii, crezând că viaţa îi aşteaptă la nesfârşit. Ori şi mai rău: ignoră pur şi simplu asemenea provocări.
Treaba lor, ei pierd! (Va urma).
Horia C. Deliu
