Asociația Cultural Creștină „Căciula” din Zăbala organizează duminică, 23 iulie, a XI -a ediție a SÂNTILIEI ZĂBĂLENILOR care are loc în preajma zilei de Sfântu Ilie, în Poiana Sântiliei din localitate.
„Această sărbătoare a stat la temelia structurii comunităților de oieri din întreg Arcul Carpatic, a fost un prilej de promovare a adevăratelor valori foarte sever aplicată prin strigăturile din jocurile noastre- „Hora Sintiliei”, „Ca la Breaza”, „Oița”, „Ciobănașul”, „Chindia”, „Mânioasa”, „Sârba în căruță”. (…) Virtuțile oierului adevărat se trezesc în noi în această zi sfântă, chiar dacă ocupațiile noastre sunt astăzi altele, vorbim, ne purtăm ca atare și ne mândrim cu statutul nostru milenar. E ceva ce face parte din noi, ne reprezintă, ne identifică… cântăm, jucăm, mâncăm și ne bucurăm ROMÂNEȘTE și așa vor face și copiii noștri cât va ține Dumnezeu lumea pe acest pământ!”, spunea, la una dintre edițiile anterioare, înv. Dan Hagiu.
PROGRAMUL de duminică, transmis de către organizatori, este următorul:
11:30-12:15 Parada costumelor populare însoțită de călăreți, cu plecare de la Biserica Ortodoxă Sfântul Prooroc „Ilie Tesviteanul” din Zăbala, către Poiana Sîîântiliei.
12:15 Intonarea Imnului de stat al României.
12:15-12:25 Obiceiuri legate de nuntă – „Bărbieritul mirelui” si „Cerutul miresei”
12:25-12:45 Alocuțiuni ale reprezentanților instituțiilor de bază din societate:
– primarul comunei Zăbala, d-l Levente Fejer
– d-l invățător Dan Hagiu
-protopopul preot Ioan Bercu și preotul Valentin Cosneanu
12:45-13:15 Corul Voineștenii
13:15-14:05 Ansamblul folcloric Junii Covăsneni–Grupa mică
-Grupa mică
13:30-13:40 – Interpreta Alina Oană
-Grupa mare
14:05-15:15 Ansamblul folcloric Românașul
-Grupa mică
14:30-14:45 – Interpretele Daria Munteanu și Sânziana Mircea
-Grupa Mare
15:15-16:00 Adina Roșca și Cătălin Doinaș
16:00-17:40 MARIANA DEAC
CIPRIAN ROMAN
Orchestra de la Brad
Constantin Secară, cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, prezent în câteva rânduri la sărbătoarea de la Zăbala, spunea că „tradiţia nu e doar regăsirea a ceea ce ne-au lăsat strămoşii, ci este regăsirea sufeletului nostru, în noi înşine”.
Maria Crețu-Graur
Foto: Arhiva Mesagerul de Covasna