Proiectul „Sfântu Gheorghe – un oraş accesibil”  . . ce are ca scop creșterea gradului de accesibilitate în Sfântu Gheorghe și combaterea discriminării persoanelor cu dizabilități, pietonilor și bicicliștilor, a fost demarat pe 16 iulie de către Asociaţia de tineret Ecou” şi sportivul paraplegic Ciprian Anton. La acest proiect s-a alăturat şi Asociaţia „Sepsi Bike”, care doreşte să crească gradul de accesibilitate pentru bicicliştii din oraş printr-un prim eveniment ce va fi organizat vineri seară.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinută ieri, reprezentanții  Asociaţiei de tineret „Ecou” şi ai Asociaţiei  „Sepsi Bike” au anunţat noul parteneriat pe care cele două asociaţii l-au încheiat, în vederea creşterii gradului de conştientizare a populaţiei cu privire la problemele pe care bicicliştii le întâmpină zilnic.

Primul eveniment organizat în acest sens de către Asociaţiei „Sepsi Bike” va avea loc vineri, 30 iulie, începând cu ora 21:00. Potrivit preşedintelui asociaţiei,  Vrabie-Kovacs Zsolt – sau Csuri, cum mai este cunoscut – turul biciclist care se organizează vineri este de fapt un al treilea pas important în demersurile pe care Asociaţia le va face în cadrul proiectului „Sfântu Gheorghe – un oraş accesibil”.

„Dorim să reînviem puţin chestiunea cu pistele de bicicletă, să se facă mai multe, să reamenajăm pistele care nu sunt chiar bune, să se poată folosi corect. Cea mai mare problemă pe care o avem sunt şoferii care parchează pe pistele de bicicletă.

Pasul doi ar fi să vopsim pistele care nu se mai văd, să modificăm puţin urcarea pe pistele de pe trotuare, să nu se facă atât de bruscă urcarea, iar unde trebuie vopsit, să le vopsească cei care le au în custodie.

Al treile apunct ar fi tururile de ciclism care se fac în fiecare lună. În fiecare lună se face câte un marş ciclist unde, de obicei, în jur de 200-300 de oameni vin. Acum, vinerea aceasta, fiind atât de cald în această perioadă, ne-am gândit să facem noaptea. Ne vom întâlni vineri pe 30 iulie, de la ora 21:00 în faţa hotelului Bodoc, unde ne-am găsit un loc intim fără să deranjăm maşinile cu adunarea noastră”, a declarat Csuri.

Şi persoanele publice iau parte la evenimentele dedicate bicicliştilor, dar totuşi sunt prea puţini români

Potrivit celor declarate de Csuri, preşedintele Asociaţiei „Sepsi Bike”, la evenimentele organizate de asociaţie vin foarte multe persoane publice din oraş. Printre acestea se numără şi doamna viceprimar Sztakics Eva, care merge de fiecare dată cu prietenele sale. Totuşi, există şi o dezamăgire în ceea ce priveşte prezenţa românilor la marşurile cicliste lunare: din cele aproximativ 300 de persoane, doar 50 sunt români, şi aproape toţi sunt cunoscuţii membrilor asociaţiei.

„Sunt prea puţini români, în jur de 50, care vin în fiecare lună. Mă gândesc că nu au venit pentru că nu au aflat, nu că nu vor să vină. Este o firmă de la care vin toţi angajaţii. Foarte bine! Am mai observat că foarte mulţi oameni de afaceri îşi lasă maşinile şi merg cu bicicleta la serviciu. Directorul de la MOL merge cu bicicleta. S-au făcut studii prin care se arăta că cine merge cu bicicleta, toată ziua este bine dispus”, a spus preşedintele „Sepsi Bike”.

Prin afilierea la acest proiect, Asociaţia „Sepsi Bike” speră să convingă cât mai multe persoane să renunţe la maşină în favoarea bicicletei. Potrivit informaţiilor oferite, cel mai mic copil care a participat la un astfel de eveniment a avut de 3 ani jumătate, iar cel mai în vârstă 73 de ani.

Cea mai mare problemă a bicicliştilor: maşinile parcate pe pistele de biciclete

Aşa cum a explicat Csuri, cea mai mare problemă pe care cei aproximativ 1.500-2.000 de biciclişti din oraş o întâmpină, sunt maşinile parcate fix pe puţinele piste destinate bicicliştilor. De-a lungul timpului, atât membrii asociaţiei Sepsi Bike, cât şi utilizatorii bicicletelor din oraş, au semnalat Poliţiei Locale neregulile întâlnite în trafic, mai ales când şoferii confundau pista de biciclete cu parcarea.

„Chiar acum 2 săptămâni am primit nişte mesaje, (…) am mers la faţa locului, am făcut un film şi l-am postat pe Youtube. A făcut un val destul de mare, chiar  am fost şi ameninţat, dar asta nu contează pentru că eu o să continui aceste acţiuni. După cum se vede, de două săptămâni, nu am mai văzut pe nimeni să mai parcheze acolo. Importanţa acţiunii a fost că am chemat şi Poliţia, nu numai că le-am lăasat un bileţel cu „Eşti un …”

Am mai avut o acţiune de genul chiar în fața restaurantului Bastion, când am pus nişte rasteluri de biciclete pe partea carosabilă să blocăm puţin circulaţia. Acest filmuleţ a fost vizionat de peste 60.000 de oameni. De un an jumătate văd că nu s-a mai parcat acolo, acum iarăşi s-a început. Cred că au venit oameni noi în oraş, nu ştiu ce s-a întâmplat”, a explicat preşedintele asociaţiei.

Ca să corecteze acest lucru, asociaţia şi-a propus să organizeze mai multe acţiuni de conştientizare în rândul şoferilor, prin care să le arate importanţa pistelor pentru biciclete, mai ales că legislaţia în vigoare amendează bicicliştii care merg prin alte zone decât cele amenajate.

Totodată, ignoranţa şoferilor poate fi periculoasă, sau chiar fatală pentru biciclişti. Dacă biciclistul depăşeşte o maşină parcată pe pistă, dar nu vede că din spate vine un alt autoturism, se află în mare pericol.

„Nu este aşa de cool să parchezi pe pista de biciclete, şi să te superi dacă eşti amendat. (…) Dacă ai treabă în centru, vii pe jos, cu bicicleta sau cu autobuzul, că nu e aşa de scump autobuzul. De pildă, în luna în care nu folosesc maşina deloc, adică merg numai în Braşov, sau în afara oraşului, fac o economie de 400 de lei. Parcări găsesc mai repede cu bicicleta. Oriunde vreau să-mi parchez bicicleta, o rezem de perete, o încui şi gata. Cu maşina te duci jur împrejur, faci cercuri degeaba. Dacă tot încercăm să venim cu maşina – cu toate că eu cred că orice problemă am în cenru se poate rezolva fără maşină – să  parcheze unde este loc şi să vină pe jos până unde vor, că nu este aşa greu să mergi 20 de metri pe jos”, recomandă Csuri.

10 kilometri de piste dispersate pe tot teritoriul oraşului

O altă problemă care poate fi rezolvată cu sprijinul autorităţilor locale  este cea a pistelor. Mai exact, legarea acestora şi realizarea unei reţele adevărate de piste de biciclete.

„Şi în ceea ce îi priveşte pe biciclişti, tot cele trei direcţii sunt importante: în primul rând cred că nu ar trebui să mai existe niciun drum care să nu aibă o accesibilizare bună pentru bicilete şi pentru persoanele cu dizabilităţi, în al doilea rând, ar trebui să refacem ceea ce este acum, pentru că sunt lucruri minore, practic ar trebui făcute anumite intervenţii. În momentul acesta avem o reţea de aproximativ 10 kilometri. Suntem de acord că este puţin, dar este posibil să se mărească în cel mai scurt timp. În al treilea punct de vedere, evident va trebui să se construiască unele noi şi să aducem oraşul acolo unde trebuie el să fie, aşa cum vedem des în occident, şi mai nou în Bucureşti”, a spus Mădălin Guruianu, coordonatorul de proiecte a Adociaţiei „Ecou”.

În acest sens Asociaţia „Sepsi Bike” a realizat şi predat în urmă cu un an un proiect la Primăria Sfântu Gheorghe, prin care ofereau o soluţie de legare şi optimizare a pistelor existente în oraş. Chiar dacă proiectul a stagnat până acum, din cauza unor probleme personale apărute pe parcurs, anul acesta Asociaţia „Sepsi Bike” doreşte să refacă proiectul, mai ales că Primăria Sfântu Gheorghe a răspuns afirmativ iniţiativei.

Se lucrează şi la schimbarea legislaţiei

Chiar dacă unele legi se aplică la nivel naţional, unele regelmentări pot fi „personalizate” în fiecare oraş. Asociaţia bicicliştilor îşi propune modificarea unor reguli de circuaţie care nu vin în ajutorul bicicliştilor, pentru ca mersul pe două roţi să fie mai sigur, mai frumos şi mai interesant pentru cei mici.

În momentul de faţă legislaţia prevede că minorii – tinerii sub 18 ani – nu au voie să meargă neînsoţiţi pe stradă cu bicicleta, astfel că aceştia nu se pot deplasa la şcoală sau în parc fără părinţi. De-asemenea, un adult poate însoţi şi 20 de copii, fără probleme legislative, însă fizic este mai periculos un astfel de grup de copii, faţă de un adolescent informat.

O altă problemă ce trebuie reglementată este circulaţia exclusivă pe partea carosabilă şi nu pe trotuar. În Sfântu Gheorghe circulaţia bicicliştilor se realizează în mare parte pe pistele de biciclete aflate pe trotuare, însă acest lucru nu este pe placul bicicliştilor, deoarece acest lucru presupune oprirea la trecerile de pietoni şi traversarea pe lângă  bicicletă, atenţionarea pietonilor nervoşi sau neinteresaţi, ori depăşirea obstacolelor  aflate pe trotuare. În opinia bicicliştilor, cel mai  bine ar fi ca circulaţia pe două roţi să se efectueze pe partea carosabilă.

„De aia foloseşti bicicleta, să mergi mai repede. E o prostie să te opreşti la trecerile de pietoni, să te dai jos de pe bicicletă şi să traversezi pe lângă ea. Ideea noastră, a asociaţiei, este că e mai confortabil şi mai sigur să se circule pe carosabil, pentru că şoferii sunt mult mai civilizaţi decât pietonii. (…)Noi am făcut o încercare de la stadion până la semaforul mare şi  am ajuns mai repede cu bicicleta, decât a ajuns cel cu maşina”, a mai spus Csuri.

Vineri, toţi iubitorii de biciclete sunt aşteptaţi în faţa Hotelului Bodoc începând cu ora 21:00

„Vineri, toată lumea să aibă vestă reflectorizantă, pentru că va fi noapte şi să aibă lumini albe în faţă şi lumini roşii în spate și  ochi de pisică pe roţi, adică ceea ce cere legislaţia. Pe lângă acestea, aş zice că este important să ai o cască, dar asta e o alegere a fiecăruia. Conform legislaţiei este mai important să ai vestă refectorizantă decât o cască. Poate să vină oricine, chiar şi părinţi cu copii în mici rulote, pentru că este un traseu închis, nu este lung – de 7,5 km şi cuprinde toată suprafaţa oraşului.

Sunt foarte mulţi copii. Ne plimbăm în condiţii de securitate, deoarece o să avem în faţă poliţia locală, în spate vor fi jandarmii, vor veni şi oamenii noştri din asociaţie care au grijă de coloană”, a punctat preşedintele Asociaţiei „Sepsi Bike”.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail