ATENȚIE, PERICOL ÎN MEDIUL ONLINE! PROTEJEAZĂ-ȚI DATELE ȘI BANII!” anunță Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna care a lansat marți, 9 aprilie a.c., o nouă campanie de prevenire a fraudelor informatice, axată pe o metodă nouă numită DEEPFAKE.

De la Compartimentul Relații Publice al instituției ne-au fost tranmise următoarele informații, pe acest subiect:

„Specific acestei metode este folosirea, în mod nelegitim, a identității vizuale aparținând unor personalități sau companii cunoscute, cu reputație onorabilă, a căror imagine este alterată, folosindu-se programe/aplicații de editare pe bază de inteligență artificială, astfel încât să transmită mesaje prin care se incurajează investiția în acțiuni sau criptomonede, cu promisiunea unor câștiguri extrem de rentabile.

Cel mai adesea, mesajele apar sub forma unor postări sponsorizate/reclame pe rețelele sociale și conduc către site-uri frauduloase, unde datele personale și financiare devin vulnerabile și pot fi accesate cu ușurință de cei interesați să le folosească în scopuri frauduloase.

Pe site-urile respective, sunt postate și testimoniale false ale unor presupuși câștigători care încurajează investiția în acțiunile promovate și își prezintă propria poveste de îmbogățire rapidă cu ajutorul lor.

Activitățile în cadrul campaniei se vor desfășura până la finalul lunii mai a.c. și constau în  informarea a cetățenilor, în special a celor din categoriile vulnerabile, precum persoane vârstnice, care nu au o reprezentare clară a evoluției tehnologiei și a capacității acesteia de a imita realitatea, cu privire la această nouă metodă de fraudă online, precum și a riscurilor asociate ei.

Iată câteva măsuri pe care le puteți lua pentru a reduce riscul de a deveni victime:

  • Manifestați precauție cu privire la oportunitățile de investiții online: Evitați să răspundeți la anunțurile sau mesajele care promovează investiții aparent profitabile. Nu furnizați datele bancare și nu accesați link-uri sau aplicații despre care nu aveți informații certe sau verificabile.
  • Protejați-vă datele personale: Nu partajați niciodată informații personale sensibile online, cum ar fi numele complet, adresa, numărul de telefon sau conturile bancare. De asemenea, evitați să trimiteți fotografii cu documente de identitate, precum pașaportul sau cartea de identitate. Instituțiile financiare nu vă vor solicita niciodată date personale prin e-mail sau mesaje.
  • Tratați cu scepticism mesajele de la persoane necunoscute: Nu deschideți mesaje sau link-uri primite de la persoane necunoscute prin e-mail, Whatsapp sau alte platforme de mesagerie. Este posibil ca acestea să conțină programe malware sau să direcționeze către site-uri frauduloase.
  • Păstrați confidențialitatea parolelor: Nu dezvăluiți parolele online, nici măcar prietenilor sau membrilor familiei. Asigurați-vă că folosiți parole puternice și unice pentru fiecare cont online.
  • Utilizați setările de confidențialitate: Aprofundați cunoștințele despre setările de confidențialitate disponibile pe platformele și aplicațiile de rețele sociale pe care le utilizați. Controlați cine poate accesa informațiile și activitatea dvs. și partajați informații doar cu persoanele în care aveți încredere.

Prin adoptarea acestor măsuri de precauție și prin conștientizarea riscurilor asociate activităților online, puteți reduce șansele de a deveni victime ale infractorilor cibernetici”.

M.D.C.

Sursa imagine: https://www.alamy.com/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail