Inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna au avut parte de o perioadă extrem de agitată. După ce recent, aceştia au depistat „o făbricuţă” de lapte care funcţiona, fără autorizaţie, într-o gospodărie din localitatea Belin, iar mai apoi au dat de urma unui atelier clandestin de prelucrare a produselor din carne, în localitatea Sita Buzăului, acum surpriza a venit din partea singurei carmangerii înregistrate în Baraolt.
Potrivit unui comunicat de presă al DSVSA, cu ocazia unui control reprezentanţii instituţiei au găsit aproape 400 kg de carne şi produse din carne rezultate din tăieri clandestine, expirate şi fără acte de demonstrare a provenienţei şi sănătăţii acestora, la singura carmangerie înregistrată din Baraolt.
Deşi unitatea a fost înregistrată la DSVSA, ea prelucra şi comercializa carne şi produse de provenienţă incertă şi nesigură pentru sănătatea consumatorului.
Deoarece nu au putut face dovada provenienţei cărnii, proprietarii carmangeriei au declarat că ea provine parţial din tăieri clandestine, din porci proveniţi din gospodăriile particulare, fără nici o dovadă a efectuării examenului trichineloscopic. O cantitate nesemnificativă de carne de porc a fost cumpărată de la o unitate autorizată din judeţ, dar aceasta era deja ieşită din termenul de garanţie.
Redăm în continuare discuţia purtată de inspectori cu unul dintre patroni, aşa cum reiese din comunicatul de presă: „Vă rog să nu confiscaţi şi această carne ieşită din termen. E păcat pentru ea. Nu o vând. Voi face din ea cârnaţi.” „Şi ce veţi face cu cârnaţii ?” „Păi….”.
Potrivit sursei citate, igiena din spaţiile de tranşare şi depozitare era sub orice critică.
Pentru deficienţele constatate şi pentru periclitarea sănătăţii consumatorilor, întreaga cantitate a fost confiscată şi distrusă prin incinerare, pe cheltuiala celor vinovaţi. Totodată s-a aplicat şi o amendă contravenţională, şi, pentru a „a tăia răul din rădăcină” a fost anulată autorizaţia de funcţionare a carmangeriei.
Ana Alina Costache