Un cadru didactic tânăr din localitatea Doboșeni, Covasna,  face apel, pe pagina sa de socializare,  pentru  strângerea de fonduri necesare construirii unei case pentru familia uneia dintre elevele sale, a cărei locuință a ars, recent, în totalitate.

 

„În urmă cu câteva zile, căsuța unei eleve din clasa mea din satul Doboșeni, Covasna, a ars complet. În tot acest timp, oameni din comunitate, primăria locală, membrii unei organizații locale de caritate și nu în ultimul rând numeroși voluntari din țară au oferit sprijin acolo unde era cea mai mare nevoie. Am strâns fonduri pentru a cumpăra o parte din materialele de construcție. Au apărut și primele donații cu alimente de bază, haine și scutece.

Astăzi (sâmbătă-30 ianuarie- n.red), voluntari din comunitate au început lucrările la fundația casei. Apelul către tine continuă deoarece este nevoie de mai mult.

Deocamdată materialele cumpărate până acum sunt de ajuns pentru a ridica o casă de maxim 25 m². Însă este nevoie de un spațiu mai mare pentru cei 8 membri ai familiei: o anexă pe care să o poată folosi ca bucătărie/ spațiu de depozitare (în funcție de nevoi). Pe lângă acestea, ar mai fi nevoie de o sobă pe lemne, cel puțin un geam de termopan, rigips, și cred că lista va continua.

Pentru orice detalii nu ezitați să mă contactați.

Familia și oamenii din comunitate mulțumesc din suflet tuturor celor care sprijină această cauză.

Orice ajutor în continuare va conta foarte mult pentru ei!

Pentru mai multe detalii:

Contact: 0754934263

TRANSFER BANCAR

TITULAR CONT Ungureanu Mihaela

RO79 RNCB 0125 1049 7559 0001”- a scris, pe pagina sa de socializare, învățătoarea din Doboșni.

 

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail