„Înţelegerea şi dragostea sufletească dintre noi, astea au fost cele mai importante lucruri”
Când am intrat în curtea casei lui nea Gheorghe şi a lui tanti Maria Oprea din localitatea Zăbala, în dimineaţa unei zile din săptămâna trecută, începuseră să cadă stropi reci de lapoviţă şi mirosea a iarnă. Tanti Maria, cu zîmbetul pe buze, ne-a spus: „Aţi venit cu iarna de la Sfântu Gheorghe!”… De fapt, iarna ne-a întâmpinat pe noi, la Zăbala, la fel ca şi tanti Maria care ne-a invitat în casă, ca pe nişte oaspeţi de seamă pe care îi aştepta şi cărora, împreună cu bărbatul său, nea Gheorghe, doreau să le împărtăşească din bucuria pe care o trăiseră în urmă cu câteva săptămâni: NUNTA DE AUR! În timp ce moş Gheorghe, la cei 78 de ani ai săi, stătea în tihnă pe un scaun, tanti Maria (Mărioara), cu 10 ani mai tânără decât bărbatul său, nu prididea în a pune pe masă una alta pentru „cei de la ziar” care-au venit până la ei în bătătură să se intereseze şi să scrie despre acest eveniment important din viaţa lor. Şi pentru că lacrimile de emoţii i-au înecat glasul lui tanti Mărioara, am început să depănăm firul frumoasei lor poveşti de viaţă, ce i-a unit în urmă cu 50 de ani, cu „capul familiei”, nea Gheorghe Oprea.
Moş Gheorghe, ce-a însemnat acest moment unic în viaţa unor oameni, pe care nu ajung să îl trăiască prea multe cupluri, în ziua de astăzi ?
Nea Gheorghe: A fost o mare satisfacţie şi-o aşa mare bucurie că am ajuns să sărbătorim acest eveniment alături de copii, nepoţi, fini de botez şi de cununie, dar şi de vecini. Cum să vă zic – de vreo 20 de ani m-am gândit la treaba aceasta şi mi-am zis: dacă o să ajungem să avem 50 de ani de căsnicie, vom face nunta de aur, neapărat! De fapt, mi-am pus în gând acest lucru fiindcă am văzut o aşa nuntă la părinţii finului Dumitru (dl. Măciucă n.red.), care locuiau peste drum. Când ei au împlinit 50 de ani de căsnicie şi am văzut curtea plină cu copii, nepoţi şi strănepoţi, am plâns şi-am zis: Uite domnule, ce eveniment frumos! Iar Dumnezeu ne-a ajutat şi am ajuns şi noi să ne cunune preotul Bercu, după 50 de ani de căsnicie.
Câţi oaspeţi au venit la nunta de aur a dumneavoastră?
Tanti Maria: Doamnă, dar noi nu vrem să ne lăudăm faţă de lume cu nunta noastră. Asta a fost plăcerea noastră! Şi să ştiţi că sunt mulţi oameni răi care se pot întreba cum au reuşit doi bătrâni să facă aşa ceva, ce am făcut noi. Ne-am bucurat că preotul Bercu a oficiat slujba noastră de cununie, la cei 50 de ani trăiţi împreună. Am primit şi o diplomă de la domnul primar Adam Attila, ce pentru noi reprezintă o amintire frumoasă pe care o vom păstra cu drag, câte zile vom mai avea de trăit. Ne bucurăm că după noi, duminica trecută, s-a mai făcut o nuntă de aur, la Ghiţă Condrea, şi ar fi bine ca toate familiile să ajungă să se bucure de un aşa eveniment frumos din viaţă!
La sărbătorirea nunţii de aur
Şi cum au fost aceşti 50 de ani de căsnicie? Care este secretul?
Tanti Maria: Nu au fost uşori, dar înţelegerea şi dragostea sufletească dintre noi, astea au fost cele mai importante lucruri. În toţi aceşti ani noi n-am făcut nimic unul fără altul; dacă am vrut să facem ceva, ne-am consultat. Nu ne-am certat, ne-am înţeles aşa bine, mereu, că unii săteni ne şi invidiau! Şi-acuma, oriunde mergem ne anunţăm unul pe altul. În toţi aceşti 50 de ani bărbatul meu a fost foarte punctual, foarte corect, şi ne-am iubit. Întotdeauna asta a fost legătura cea mai puternică între noi. Am fost mulţumiţi unul cu altul, şi am avut înţelegere între noi, o înţelegere reciprocă. Eu doamnă am fost casnică, am lucrat la CAP dar am avut şi maşină de tricotat şi am lucrat acasă, pentru Avântul Covasna; am plătit asigurări şi-acum am o pensie foarte mică, dar sunt mulţumită că vine. Mai compensează cea a soţului meu, dar nici a lui nu-i mare, dar ne descurcăm.
Şi-apoi, cea mai mare bucurie a noastră sunt cele două fete Maria şi Anca. Amândouă au serviciu – cea mare e asistentă la fizioterapie la Hotelul Montana din Covasna, iar cea mică lucrează la Sfântu Gheorghe la APIA (ca inspector naţional, ne-a spus finul Măciucă). Avem două fete bune, doi gineri buni şi 4 nepoţi frumoşi – Tudor, Delia, Raluca şi Alina, care au fost cuminţi şi au învăţat. Am fost fericiţi când am văzut că şi fetele noastre sunt fericite în familiile lor, şi au ce le trebuie.
Nea Gheorghe: Ca să vă spun un lucru – niciodată n-am plecat de acasă fără să nu-mi pup nevasta! Şi copii, până au fost mici, niciodată nu am plecat de acasă să nu-i pup. Odată am plecat de-acasă că nu am pupat-o pe Mărioara, avusesem noi o discuţie; iar când am ajuns la uzină şi am luat 7 contoare, că asta era norma, am venit la Zăbala dar nu m-am dus să le montez, ci întâi am venit acasă: pe ea am găsit-o plângând, şi poate şi eu am plâns. Vreau să vă spun că asta a fost dragostea dintre noi – odată n-am pupat-o şi mi-a părut rău, şi am venit acasă de la muncă să o pup. Dar acum s-au rărit pupăturile, că nu plec nicăieri. Când se duce la biserică Mărioara, mă pupă pe toate părţile, iar eu îi spun mereu: când ai intrat pe uşa bisericii fă-ţi o cruce şi pentru mine – eu nu mă prea duc la biserică pentru că nu aud bine, şi ca să stau numai acolo în strană, să mă uit la care când îşi face cruce, nu mă duc. Şi acum, dacă ne ducem pe drum nu ne ducem aşa, unu într-o parte şi altul în alta, ne ţinem de mână.
Unde aţi lucrat moş Gheorghe?
Nea Gheorghe: Am început să lucrez la Braşov, la IRE (Electrica – n.red.), atuncea se făcea electrificarea, în anul 1961. Am început la Boroşneu Mare, Ţufalău, Tamaşfalău,Varhegy, Belin, apoi la Aita Mare şi Aita Medie, iar de acolo la Întorsura Buzăului unde nu aveau şef de echipă, şi eu am fost propus şi numit şef de echipă. Îmi amintesc că era inginerul Volf Ştefan, un om care era foarte bun. Odată i-am spus: Domnule inginer, am o neplăcere – vrea să mă lase nevasta, vrea să plece, că eu nu sunt acasă niciodată. Iar dl. inginer mi-a zis: tovarăşul Oprea, te prezinţi la centrul Covasna – mi-a dat o lună la dispoziţie – iar din acel moment şi până am ieşit la pensie am fost în acelaşi loc, la Centrul Covasna, la iluminat public, m-au folosit unde era mai greu. Sunt fericit că şi acum oamenii mă ştiu de moş Gheorghe electricianul, şi mă solicită să îi ajut, când au probleme cu electricitatea.
Tanti Maria: A avut un accident mare în anul 1964, s-a rupt stâlpul cu el, el era sus pe stâlp, a fost foarte grav. Medicii l-au operat dar l-au cusut ca pe burduf, că n-au crezut că se mai poate face bine. O lună de zile a stat în spital iar eu am stat tot timpul cu el, şi ziua şi noaptea. Nu m-am putut gândi niciodată că ar putea să moară, nu mi-a trecut prin cap aşa ceva, ci îmi spuneam mereu: se face bine şi dimineaţă plecăm acasă. Mulţumim lui Dumnezeu că am trecut împreună şi peste acest mare necaz, şi am ajuns să trăim atâţia ani, fericiţi!
Nea Gheorghe: Când m-au adus acasă la o lună de zile de la operaţie, cu targa, m-au alunecat de pe targă cu cearşaful, aşa m-au pus în pat. Apoi, când am mers la control mi-a zis doctorul: Acuma, Oprea, am curaj să-ţi spun, eu am crezut că nu ne mai întâlnim!
Soţii Oprea şi finul Dumitru Măciucă
Cu ce vă mai ocupaţi în prezent?
Nea Gheorghe: Acum ne vedem de bătrâneţile noastre şi avem grijă unul de altul, că şi puterile ni s-au dus. Până acum câţiva ani aşa mă simţeam de tare, aveam cai frumoşi, dar după aia m-am înmuiat; mă duceam să trag printre rândurile de cartofi, şi când ajungeam la capătul rândului trebuia să mă pun jos, să mă hodinesc. Aşa că am vândut caii iar terenul l-am împărţit, l-am dat la fete, am dat şi în arendă pentru că nu mai putem să lucrăm, şi n-are rost să ne chinuim. Avem viţa asta de vie în faţa casei, iar când se coace poama Mărioara îmi zice: Ghiţă, ar trebui să adunăm strugurii! Şi mai beau câte un pahar de vin, dar nu mult, că se supără Mărioara.
Într-adevăr, vinul lui moş Gheorghe şi a lui tanti Mărioara Oprea din Zăbala era tare bun, dar nu i-am întrebat dacă din vinul făcut de ei au băut şi oaspeţii care au fost la NUNTA DE AUR pe care au sărbătorit-o luna trecută.
Maria Graur
