Mai multe străzi din municipiul Sfântu Gheorghe vor purta numele unor personalităţi locale – foşti primari, politicieni şi oameni de cultură-, în urma unei hotărâri adoptate joi, de Consiliul Local.

Este vorba despre 19 străzi care nu au denumiri, majoritatea aflate în zone rezidenţiale noi.

Consiliul Local a decis ca una dintre străzi să poarte numele scriitorului Domokos Geza, unul dintre fondatorii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR) şi primul preşedinte al acestei formaţiuni, iar altă stradă pe cel al fostului deputat UDMR Birtalan Akos, fost ministru al Turismului în Guvernul Ciorbea.

Pe listă figurează şi numele lui Albert Almos, fost primar al municipiului Sfântu Gheorghe timp de 16 ani, în perioada 1992-2008 şi senator UDMR în Parlamentul României între anii 2008-2012, care a încetat din viaţă în urmă cu aproape trei ani, precum şi ale lui Isidor Răuca Răuceanu şi dr. Grigore Păltineanu, fost primar al oraşului, respectiv subprefect al judeţului Trei Scaune, în perioada interbelică.

De asemenea, Consiliul Local a aprobat ca alte câteva străzi din municipiu să poarte numele artiştilor plastici Baasz Imre şi Plugor Sandor, al muzeografului Nicolae Moldovan, al arheologului Szekely Zoltan, al profesorului Konya Adam, fost director al Muzeului Naţional Secuiesc, al profesorului Gaal Sandor, fondatorul Muzeului cercetaşilor din Sfântu Gheorghe şi al ziaristului Szilvester Lajos.

Proiectul de hotărâre adoptat joi s-a aflat în dezbatere publică în luna iulie, iar propunerile au primit aviz pozitiv din partea Comisiei pentru atribuire de denumiri a judeţului Covasna.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail