Faptul că în județul Covasna numărul urșilor este atât de mare încât animalele nu-și mai găsesc sursele de existență în mediul lor natural, fiind nevoite să se apropie nepermis de mult de zonele locuite, unde pun în pericol viața oamenilor cărora le sunt distruse culturi, le sunt rănite sau omorâte animale din gospodărie, nu mai este o noutate pentru niciunul dintre covăsneni, și nu numai.
Subiectul este adus în atenția cititorilor, de ani de zile, fără ca vreo autoritate responsabilă din România să fie în stare să ia vreo măsură legală pentru ca viața oamenilor să primeze, în hățișul birocratic, în „lupta” nesfârșită cu „regele pădurii”.
Să se găsească de urgenţă o soluție pentru a stopa proliferarea populației de urși!
Senatorul Fejér László Ödön ne-a comunicat că în data de 7 mai a.c. a trimis o adresă către Ministrul Mediului, Costel Alexe, prin care i-a solicitat „să găsească de urgenţă o soluție pentru a stopa proliferarea populației de urși.”
În respectiva adresă senatorul covăsnean arată că măsura primordială pentru prevenirea daunelor provocate de urși ar fi prevenţia, dar acest lucru lipsește cu desăvârșire din Proiectul de Ordin propus spre dezbatere publică de către ministerul de resort.
„La întrevederea pe care am avut-o şi în care am dezbătut această problemă, am ajuns la un consens şi am căzut de acord asupra faptului că vor fi luate măsurile necesare pentru aprobarea nivelului de intervenţie şi prevenţie în cazul speciilor de urs, în interesul sănătăţii şi securitătii populaţiei, precum şi în scopul prevenirii unor daune importante şi a protejării vieţii omeneşti. Împreună am ajuns la concluzia că măsura primordială este prevenţia. Ministerul Mediului a propus spre dezbatere publică,în data de 28.04.2020, proiectul Ordinului pentru aprobarea nivelului de intervenție și prevenție în cazul speciilor de urs și lup, în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante, care nu este altceva decât un amestec de elemente fără nici un fel de logică și legătură cu situația reală.
Toată această construcție este pentru a demonstra faptul că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (M.M.A.P.) și-ar fi îndeplinit obligația legală prevăzută în Legea 407/2006 cu ultimile modificări, privitor la aprobarea nivelurilor de prevenție pentru aceste specii, până la 15 mai, iar neîndeplinirea acestei obligații este infracțiune potrivit aceleiași legi. Astfel, proiectul de ordin prevede la Art. 2 alin,(1) ca numărul maxim de derogări aprobate de autoritate până în primăvara anului viitor, să fie de 140 de exemplare de urşi bruni şi 90 de exemplare de lupi. Toate specificațiile Art. 3 detaliază tot măsura intervenţiei, nicidecum măsura prevenţiei. Tot aşa şi în trecut am avut numai intervenţii, prevenţiile lipsind cu desavârşire. Atât Ordinul Ministerului Mediului nr. 1169/2017 cât şi Ordinul Ministerului Mediului nr. 724/19.07.2019 au fost de tip intervenţie cu caracter reactiv şi nu preventiv.
Domnule ministru, aş dori să clarificam în mod clar noţiunile de intervenţie şi prevenţie. După cum ştim, amândouă sunt de fapt acţiuni de intervenţii, dar atât Ministerul Mediului cât şi Parlamentul au folosit cele două termene, înţelegând că: INTERVENȚIA este o acţiune reactivă, care se întamplă după ce s-au produs unele pagube cauzate de urs şi lup, şi care încearcă să diminueze viitoarele pagube prin acordarea derogării de intervenţie asupra ursului care deja a cauzat pagube, iar PREVENŢIA este o acțiune de viitor, care încearcă să prevină pagubele cauzate de urs şi lup.(…)
Domnule Ministru, nu se poate accepta faptul că, cota de intervenţie şi cota de prevenţie să se poată comasa într-un singur ordin, acestea trebuie să figureze cu cifre de extras şi condiţii de efectuare a acţiunilor în mod separat. Însăşi Legea 407 prevede clar: nivelul prevenţiei se aprobă până cel târziu pe data de 15 mai a fiecărui an.”- arată senatorul Fejér László Ödön
Este necesară acordarea derogării la prevenţie pentru 520 de exemplare de urs.
Arătând că din punct de vedere ecologic numărul optim de urși pe o suprafață de 69.000 km2 este de 4.000 de exemplare, iar potrivit statisticilor oficiale numărul acestora ajunge la 6.500 de exemplare, senatorul covăsnean îi solicită ministrului Costel Alexe să vină cu măsuri legale „pentru rezolvarea cauzei problematicii grave de viață și de moarte generată de urs.”
„Nivelul maxim şi modul de intervenţie în populaţia de urs brun prin vânătoare în zona de management durabil se determină în urma studiilor anuale bazate pe monitorizări permanente/anuale la nivel naţional, bazate pe datele primare de prezenţă colectate de pe fondurile cinegetic.
Vă rog respectuos şi am rugămintea ca în calitatea dumneavoastră de Ministru al Mediului să întreprindeţi demersurile necesare pentru revenirea la normalitate, pentru rezolvarea cauzei problematicii grave de viață si de moarte generată de urs. În cazul actual în care se află România, respectiv de creştere prea mare a populaţiilor de urs, care prezintă probleme uriaşe atât din privinţa pagubelor produse în rândul animalelor domestice, produse prin coborârea urşilor în localităţi, dar şi în rândul animalelor sălbatice, şi ceea ce este mai grav, în rândul oamenilor, având în vedere că atacurile urşilor asupra oamenilor s-au mărit în mod excesiv.(8 oameni omorâţi de urs în 2019 şi 40 oameni răniţi de urs tot în anul 2019), în numele comunităţii pe care o reprezint, în special în numele oamenilor care au fost atacaţi de urşi şi care au suferit pagube, vă solicit emiterea de Ordine distincte pentru cele două acțiuni : prevenție și intervenție.(…)
Domnule ministru, cerem emiterea unui nou ordin pentru un nivel maxim de prevenţie, stabilită până la nivelul sporului natural, care se repartizează pe judeţe şi gestionări de pe fondurilor cinegetice. Printr-un simplu calcul, conform unor studii, în România există un număr de 6500 de exempalre de urși, care este mult peste nivelul optim, iar din acest motiv este necesar să acordaţi derogări la prevenţie pentru sporul natural de 8% , adică pentru 520 de exemplare.”
Ministerul să plătească integral daunele uriașe și promise pentru persoanele afectate.
Totodată, Fejér László Ödön îi solicită Ministrului Mediului, Costel Alexe, ca instituția pe care o conduce să își respecte promisiunea de a acorda despăgubirile care li se cuvin, conform legii, celor care au avut de suferit de pe urma „vizitelor” făcute de urși.
„Domnule ministru, aţi promis că veţi despăgubi oamenii care au fost afectaţi şi atacaţi de urşi, dar după cum ştiți şi dumneavoastră acest lucru nu s-a materealizat, iar propunerea noastră este ca la următoarea rectificare bugetară să includeţi şi sumele necesare pentru plata despăgubirilor existente şi neplătite. Astfel vă solicit insistent să întreprindeţi demersurile necesare pentru ca aceşti oameni să îşi primească banii în acest an, şi să le oferiţi siguranţă, să nu le mai fie teamă să iasă în propriile grădini de frica urşilor. Cu bunăvoinţa dumneavoastră, sperăm ca persoanele afectate să fie despăgubite integral şi aşteptăm emiterea unui nou ordin care să vină în sprijinul oamenilor. ”- se mai arată în adresa transmisă de senatorul Fejér László Ödön, către Ministrul Mediului.
Ar fi bine ca acestei probleme stringente ce este dezbătută, la toate nivelurile, de mult prea mult timp, să i se găsească o rezolvare benefică atât animalelor sălbatice ce nu au nicio vină că unii întreprinzători, în inconștiența și lăcomia lor au distrus mare parte din habitatul lor natural, dar mai ales a oamenilor a căror viață este pusă în primejdie, și-a căror bunuri sunt distruse.
Maria CREȚU-GRAUR