Numărul firmelor înfiinţate este în scădere de la an la an, după cum arată o statistică a Oficiului Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă tribunalul Covasna.

Dintr-un total de 62 de Societătăţi cu Răspundere Limitată – Debutant (SRL-D) existente în acest moment, 30   s-au înfiinţat în anul 201,  fiind cele mai multe, numărul acestora scăzând în următorii ani, 16 în anul 2012, respectiv 15 în anul 2013. Printre cele mai populare domenii de activitate ale acestor firme înfiinţate de tineri sunt construcţiile, fabricarea pâinii şi a produselor proaspete de patiserie dar şi transporturi rutiere. Cea mai mare cifră de afaceri a unui SRL-D a fost înregistrat în anul 2012 cu o valoare de 249. 226 de lei, iar cea mai mare cifră de afaceri obţinută de o firmă cu facilitate de student este de 1.108.537 de lei.

Procedura nu e cea mai simplă

Se poate crede că înfiinţarea unei astfel de firme este la îndemână, însă cei care au reuşit, au spus că după un drum anevoios presărat cu capcane ale birocraţiei, au izbutit. Acum, unul dintre aceştia doreşte să sară în ajutorul celor care îşi doresc o propria afacere, însă care se tem de sistemul românesc puţin neşlefuit cu care se luptă zi de zi doar pentru simpla existenţă, explicând într-un ghid complet paşii care trebuie urmaţi pentru înfiinţarea unei Societatăţi cu Răspundere Limitată – Debutant (SRL-D). Acesta poate fi accesat aici:  http://www.incubatorul.ro/uploads/Ghid-Infiintare-SRL-D.pdf

„În  2010 am aplicat pentru SRL-D, însă, din păcate am aplicat prea târziu şi nu am fost acceptaţi. După aceea, în 2011, în prima zi în care se putea aplica m-am sculat devereme şi am aplicat,  şi am intrat cam pe pozţia 30.  A fost destul de întortocheat, eu chiar am scris un ghid on-line, după ce am terminat cu înfiinţarea SRL-D, care şi acum e disponibil pe google – înfiinţare SRL-D. Eu pur şi simplu am explicat paşii într-un alt fel decât ne era explicat: ce trebuie să faci, cum să te duci la Registrul Comerţului, ce acte ai nevoie, lucruri care poate nu sunt suficient de bine explicate pe site-urile de specialitate. M-am ghidat după modul în care am făcut eu şi m-am gândit cum ar fi mai optim şi pentru cineva care începe, şi, cam în fiecare săptămână primesc câte un telefon. De peste tot mă sună lumea să mă întrebe diverse lucruri. Le-am spus că nu la toate mă pricep, şi,  mai bine să apeleze la Registrul Comerţului din judeţul lor, dar am încercat oarecum să explic procesul acesta şi altora”, a explicat Doru , reprezentatul unui SRL-D din judeţul Covasna.

Avantaje la SRL-D

Societatea cu Răspundere Limitată – Debutant este reglementată de către Ordonanţa de Urgenţă 6/2011 şi a fost realizată în vederea stimulării înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. În vederea  sprijinirii tinerilor şi încurajarea acestora spre deschiderea unor noi afaceri, SRL-D-ul vine cu o serie de avantaje faţă de un SRL normal sau un PFA, oferind acestora gratuităţi la plata anumitor taxe, ori posibilitatea de a aplica pentru anumite proiecte financiare.

Pentru a susţine iniţiativa tinerilor în vederea înfiinţării unei firme, statul român oferă, sub formă de ajutor financiar nerambursabil, suma de 10.000 de euro, fiecărui SRL-D care respectă procedura de obţinere a acestuia. Ajutorul financiar oferit de către stat reprezintă doar 50% din valoarea totală a proiectului, fiind nevoie ca solicitantul să contrintribuie cu restul de 50% din resurse proprii, ori împrumuturi bancare.

De ştiut este că această calitate de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutand se pierde prin efectul legii în trei cazuri: la data de 31 decembrie a anului când se îndeplinesc 3 ani de la data înregistrării, la împlinirea a 45 de zile lucrătoare de la data scadenţei unei obligaţii fiscale neîndeplinite, ori la data depunerii situaţiei financiare semestriale sau anuale, dacă cifra de afaceri a atins echivalentul în lei a 500.000 de euro.

 

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail