Conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe atrage  atenția  că, în ultimele luni,  la nivelul județului Covasna a crescut simțitor numărul cazurilor de infecții cu virusul Hepatitei A. Astfel, numărul pacienților  înregistrați  în perioada 1 ianuarie- începutul lunii septembrie a.c., care au acuzat  simptome de hepatită A,  s-a apropiat de cifra 100, depășind cu mult numărul de cazuri identificate anul trecut, respectiv circa 80.

      Într-un comunicat de presă transmis către redacția noastră se precizează că, conform analizelor efectuate  de către specialiștii din cadrul  unității spitalicești,  una dintre  cauzele creșterii numărului de infecții îl reprezintă apa provenită din anumite izvoare, mai ales în zona Baraoltului, fiind vorba  în special de acele izvoare care nu au fost amenajate.

      Șeful  Secției de Boli Infecțioase, Compartimentul Adulți,  Dr. Kovács István, epidemiolog, medic primar, a declarat: „Este vorba de un atac cu agresivitate mai redusă a virusului, așadar o parte dintre cei infectați nici nu au ajuns să fie internați, boala manifestându-se atipic în cazul lor, fără simptome specifice. Acest lucru, însă, nu înseamnă că nu au răspândit infecția, într-un interval de circa 2-3 săptămâni de la contactarea bolii. Ceea ce putem confirma este că, într-adevăr, numărul pacienților tratați la spital a ajuns aproape de cifra  100″. Potrivit specialistului, majoritatea pacienților internați provin din zona Baraolt, respectiv Vâlcele, dar și din Sfântu Gheorghe. „Boala, în general,  îi „dărâmă” mai ales pe minori”  a menționat  Dr. Kovács István.

      În vederea evitării îmbolnăvirii cu virusul Hepatitei A, specialiștii  Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe recomandă o precauție sporită în respectarea normelor de igienă,  mai ales  spălatul regulat pe mâini, deoarece boala poate fi contactată în primul rând prin atingere, și nu pe calea aerului. Totodată, aceștia atrag atenția ca, pe cât posibil, populația să evite acele izvoare sau alte locații cu apă potabilă care nu au fost amenajate, și posibil nici controlate din punct de vedere sanitar, de către autorități.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail