Numărul absolvenţilor şcolilor de şoferi din judeţul Covasna, care au reuşit, anul trecut, să obţină permise de conducere, a scăzut cu 8 procente faţă de anul anterior, relevă o statistică prezentată marţi de conducerea Prefecturii.

Potrivit prefectului Raduly Istvan, procentul candidaţilor care au promovat proba practică la examenul pentru dobândirea permisului de conducere a fost de 54%, faţă de 62% în 2021.

„La proba teoretică au fost susţinute anul trecut un număr total de 8.792 de teste, iar numărul celor admişi la această probă a fost de 3.560 în 2022 faţă de 3.969 în 2021, adică cu 409 mai puţin decât în anul anterior. Asta înseamnă o rată de promovare de aproximativ 40%. (…) La proba practică am avut un număr total de 6.619 candidaţi, dintre care 3.550 au obţinut permisul de conducere, cu 512 mai puţini decât în 2021, adică 54% dintre candidaţi au promovat, ceea ce reprezintă o scădere de opt puncte procentuale faţă de anul 2021, când a fost de 62%. (…) Se poate spune că această rată de promovare este una mică, dar nu putem spune că standardul examenului este prea ridicat sau că sunt prea exigenţi cei care examinează. Nu, nicidecum nu putem să afirmăm acest lucru. Poate că cei care se prezintă la examen, atât la teorie, cât şi la practică, nu sunt suficient de pregătiţi. (…) Suntem deja printre liderii Europei în ceea ce priveşte numărul de decese în accidentele rutiere şi insist ca niciun permis de conducere să nu fie acordat celor care nu sunt pregătiţi corespunzător pentru a conduce în trafic”, a declarat prefectul Raduly Istvan, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a mai menţionat că perioada de aşteptare dintre proba teoretică şi cea practică pentru obţinerea permisului de conducere s-a scurtat foarte mult în ultimul an, după ce Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna, care s-a confruntat cu lipsă de personal, a apelat la sprijinul poliţiştilor din alte judeţe pentru a ajuta la examinarea practică a candidaţilor.

În momentul în care conducerea instituţiei a luat decizia de a apela la ajutor din ţară, timpul de aşteptare pentru proba practică ajunsese la 3 luni – 3 luni şi jumătate la Sfântu Gheorghe şi între 4 luni şi 4 luni şi jumătate în municipiul Târgu Secuiesc.

Potrivit prefectului, la ora actuală decalajul dintre cele două probe este de aproximativ o lună, iar obiectivul este să se ajungă la maximum două săptămâni.

Raduly Istvan a mai spus că mutarea sediului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Auto Covasna în incinta centrului comercial Sepsi Value din Sfântu Gheorghe s-a dovedit a fi o decizie foarte bună, spaţiul oferind condiţii superioare cetăţenilor, având în vedere că vechiul sediu nu avea nici parcare şi nici toaletă corespunzătoare.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail