Numărul persoanelor din județ înscrise în programul guvernamental de susținere a tomatelor a ajuns în acest an la 12, iar doi dintre aplicanți au realizat deja producția minimă pentru a fi eligibili, conform datelor Direcției pentru Agricultură a județului Covasna (DAJ ).
„Sunt înscriși în program 12 covăsneni, din care doi au realizat cele 2000 de kilograme, deci în ciclul I avem 10 producători înscriși pentru la toamnă. Aceștia din urmă vor trebui să valorifice producția, începând cu data de 1 noiembrie, până la finele lunii decembrie, ca să fie eligibili”, a declarat directorul Direcției pentru Agricultură a județului Covasna, ing. Konczei Csaba. Potrivit acestuia, majoritatea celor înscriși sunt din Cernat și din Turia, dar există și un aplicant din localitatea Surcea și unul din Sfântu Gheorghe
Față de anul trecut, numărul solicitanților este de patru ori mai mare, a precizat directorul DAJ Covasna. Potrivit acestuia, înscrierea în program continuă, însă cine se înscrie de acum, se înscrie pentru ediția de anul viitor.
Programul de susținere a produsului tomate în spații protejate a fost lansat în anul 2017, elaborat în baza Programului de Guvernare.
Sprijinul constă în acordarea a 3000 de euro / beneficiar/an
Potențialii beneficiari sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008 producătorii agricoli persoane juridice.
Conform informațiilor postate pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), „pentru a fi eligibili pentru acordarea ajutorului de minimis de 3.000 de euro/an pentru cultura de tomate, beneficiarii trebuie, printre altele, să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de cel puțin 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp, dar și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 2.000 kg dovedită cu documente justificative.”
La data de 23 iulie 2018, la nivel de țară numărul total al beneficiarilor ajunsese la 10.924, iar cei mai mulți proveneau din județele Olt (3.805), Galați (1.505), Giurgiu (1.427), Dolj (1.326), arată datele MADR.
Ana Ciorici Costache