Unul dintre cele mai cunoscute animale domesticite este, fără îndoială, pisica (Felis catus) sau popular „mâța”, carnivor din familia felidelor, despre care se spune că i-a stat alături omului de peste 8.000 de ani. Azi pe tot globul se cunosc circa 42 de rase de pisici, conform sursei Wikipedia.
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Deși cel cu care se ia la harță, încercând să intre în grațiile stăpânilor, este un alt domesticit de timpuriu, câinele, care de-a lungul timpului a adus multe beneficii omului, cu un anumit simț al vicleniei și cu lingușeala ei drăgălașă pisica a cucerit sufletele oamenilor, care au primit-o în casele lor și au tratat-o cu toată dragostea, încât bietul câine, de cele mai multe ori nevoit să stea afară păzind curtea sau oile la munte și suferind toate vitregiile vremii, are și de ce s-o invidieze și s-o urmărească atunci când o vede, cu scopul de a-i da o „lecție de bună purtare”. De aici și zicala pentru unii semeni de-ai noștri care „se înțeleg precum câinele cu pisica”.
În general, cu excepția gustului, pisica are simțurile de bază mai dezvoltate decât ale omului. Foarte dezvoltat este și simțul echilibrului, care îi dă acestui animăluț calitatea de a se răsuci în aer și a cădea mereu în picioare. Aici nu facem nicio aluzie la unii politicieni care trec prin diverse faze periculoase și fac ce fac, încât precum pisica și ei „cad în picioare” și dacă-i întrebi ce mai fac, îți vor răspunde: „Bine, mersi!”
Mulți se întreabă de ce toarce pisica. Oamenii de știință susțin că torsul nu reprezintă doar o manifestare a legăturii afective dintre mamă și puii săi, ci și o activitate cu efect vindecător, și chiar trebuie să-i credem, mai ales când vedem copiii sau persoanele în vârstă simțindu-se mai bine mângâind o pisică în timp ce toarce în brațele lor. Ba mai mult, pisica, căreia îi place somnul, și visează, constatându-se că în timpul așa-zisului „somn paradoxal” s-a remarcat „o activitate electrică mai intensă a creierului, ochilor și mușchilor ei”. Desigur, în comportamentul pisicii primează o calitate aparte: lingușeala, prin care ea se atașează ușor de stăpâni, cu care „socializează” în felul ei pisicesc.
Și dacă tot vorbim de relația om-pisică, e bine să amintim că există și un alt fel de „pisicuțe” care, parcă învățând de la modelele lor în miniatură, practică instinctiv lingușeala și nevoia de mângâiere pentru a cuceri „motănași” mai în vârstă dar mai bogați decât ele, cărora să le „toarcă” toată viața și să le „stoarcă” averea, ca apoi, dacă aceștia de prea multă iubire nu-și dau duhul, să-i abandoneze pentru o altă partidă mai bună. Alte pisicuțe de genul acesta, nu contează culoarea blăniței, adică a părului, deși în prezent au întâietate blondele, nu se mulțumesc numai cu averea iubițeilor, ele vor să fie și „primadone”, neapărat în centrul atenției. Putem noi oare să schimbăm „mersul lumii”? Nicidecum, însă nu ne împiedică nimeni să observăm cât de frumos se alintă pisicuțele în cauză în socializarea lor cu „cei care trebuie”. Dar ce să-i faci, dacă acest lucru nu poate fi considerat „luptă pentru supraviețuire”, în mod sigur poate fi numit „adaptare la situație”, și când ai anumite calități pe care alții nu le au, parcă nici nu poți să le reproșezi prea mult, fie c-au făcut-o din instinct, fie cu premeditare.
Trecând peste glumă și revenind la Felis catus, în ziarul „Mesagerul de Covasna”, Nr.2047, din 12 martie 2018, la rubrica „Știați că…” găsim următoarele informații: „Pisicile pot toarce între 25 și 150 de hertzi. Această frecvență ajută la regenerarea celulelor din corp, în special a oaselor”. Ce bine ar fi dacă ar putea toarce și oamenii, dar ei doar „sforăie” și până acum nu s-a auzit că prin aceasta s-ar regenera vreo celulă, mai ales când sforăitul se întâmplă la unele ședințe prelungite.
O altă știre ne trimite cu gândul la titlul acestui material: „În anii ´60 CIA a încercat să transforme o pisică în spion, implantându-i un microfon în ureche și un transmițător radio la baza craniului. Pisica a supraviețuit operației, însă a fost lovită de un taxi în timpul primei ei misiuni”. De aici tragem concluzia că pisicilor nu le priește spionajul, chiar dacă unii ar spune că pisica a fost lovită de taxi pentru că ea nu distinge culoarea roșie, așa că n-a văzut semaforul… În orice caz lăsați pisicile în pace și nu le mai faceți spioni, altfel pățesc la fel ca cel care s-a aruncat cu un butoi în cascada Niagara și spre deosebire de alții a supraviețuit, însă a murit mai târziu fiindcă a călcat pe o coajă de banană…
Mihai Trifoi
