Interviu cu Mihai Tatu, proprietarul Fermei de vaci de lapte din Hăghig
Pe domul Mihai Tatu l-am cunoscut la începutul lunii februarie la festivitatea de inaugurare a Centrului Logistic al Covalact. Era împreună cu fostul director al fabricii, dl. Ioan Bălan, şi, în scurta discuţie pe care am purtat-o atunci am aflat că societatea pe care o conduce este principalul livrator de lapte către firma de profil din Sfântu Gheorghe. Nu puteam să ratăm şi să nu fructificăm o asemenea informaţie, astfel că, zilele trecute i-am făcut o vizită la ferma de vaci pe care o are în localitatea Hăghig, pentru a sta de vorbă despre activitatea pe care o desfăşoară aici, de ani de zile.
Domnule Tatu, vorbiţi-ne un pic despre începutul şi despre evoluţia activităţii pe care o desfăşuraţi.
Am venit aici în 1993 când am preluat grajdurile fostului CAP din localitate, mai exact clădirile. În rest nu mai era nimic, nici un animal, nici un utilaj. Atunci am început cu 35 de viţei, iar astăzi, la aproape 20 de ani de activitate, avem 1.000 de capete, societatea noastră ocupându-se doar de vaca de lapte. În acest moment avem în lactaţie în jur de 400 de vaci, şi, până în luna iunie- august, sperăm să ajungem la 600. Am cumpărat în toamnă nişte juninci care acum au început să fete.Vrem să ajungem cam la 600 de vaci cu lapte. În decursul anilor am investit în utilaje, în instalaţii de muls de ultimă generaţie, iar cele sapte grajduri pe care le avem la fermă au fost amenajate şi modernizate, încât putem spune că animalele noastre stau aici ca „la hotel de 5 stele”.
Ne spuneaţi, la întâlnirea anterioară, că vacile nu mai văd câmpul, pentru că aici e ca o farmacie. Explicaţi-ne puţin, ce înseamnă acest lucru?
„Dacă ar fi să mai spun ceva folositor pentru cei care ar dori să investească în acest domeniu, v-aş spune, în primul rând, că o astfel de investiţie nu se face peste noapte, ci se construieşte în ani, cu multă muncă şi multă dăruire din partea celor care muncesc. Eu lucrez la nucleul acesta de 20 de ani, şi, de-abia acum sunt la un nivel acceptabil. Greutăţi au fost dintotdeauna, dar dragostea pentru ceea ce faci e mai puternică decât acestea”.
Animalele nu au cum să mai vadă câmpul, pentru că, dacă le-ai scos afară, depinzi de factorii externi: vânt, ploaie, muşte, soare. Aici vacile un program bine stabilit, ca la armată: la ora 6 mănâncă, vin la muls, se odihnesc, beau apă, fac nişte plimbări, şi cam acesta este programul lor. Deci, vacile sunt sub control. Nu pot face ce vor. Dacă i-ai schimbat din raţie puţin, ceva, de exemplu nu i-ai mai dat astăzi şi tărâţe, a doua zi vezi rezultatul imediat, în calitatea şi cantitatea laptelui dat. Şi dacă nu i-ai dat fânul tocat la dimensiunea care trebuie, se vede în lapte. Nu merge aşa, nu poţi să le păcăleşti! Animalele sunt deştepte, numai noi avem impresia că sunt proaste. Deci, repet, aici vacile au program strict. Nu ai voie să greşeşti cu absolut nimic. Nu mai e vorba de vacă; aici este tehnologia vacii!
Cu ce rase lucraţi?
Avem două rase: Holstein şi Bălţata românească, ambele în rasă pură. Avem o selecţie riguroasă în acest sens… Problema este că România nu are un taur, la ora aceasta, un taur despre care să spunem că e al României. Sunt tauri, dar care sunt ai Germaniei. Pot să vină nemţii, dacă vor, îi iau, îi duc în Germania, şi noi nu mai avem nici un taur în România. Vă daţi seama unde suntem?
De unde procuraţi furajele necesare pentru hrana animalelor?
Secretul şi norocul nostru este acela că noi ne autogospodărim. Din fericire, societatea nostră deţine cam 1.200 de hectare de teren pe care le lucrăm, cu utilajele şi oamenii noştri, astfel că ne producem furajele aproape în totalitate. Nici nu ar fi rentabil altfel, ţinând cont de preţurile acestora. Şi să vă spun un lucru: pe vremuri se spunea că vaca scoate sărăcia din casă. Acum, această vorbă nu mai este valabilă. S-a schimbat lumea. Ce însemna această zicală? Însemna că vaca, de fapt, era ca o „fabrică”. Îi dădeai nişte materii prime, respectiv furaje, din aceste materii prime ea făcea laptele şi carnea care erau folosite la un nivel superior. Acum s-a întors lumea cu fundul în sus: mai exact, dacă aş vinde porumbul, grâul şi toate furajele, aş câştiga mai mult decât câştig din lapte şi din carne, pentru că porumbul s-a dus undeva la 80 de bani, grâul e tot pe acolo, 80 de bani – 1 leu. Şi atunci, mai bine vinzi un kilogram de grâu şi iei 1 leu, decât să vinzi un litru de lapte şi să iei tot 1 leu. Dar ca să obţii un litru de lapte trebuie să investeşti 4 kg de grâu.
Dar nu aveţi subvenţii de la stat?
Nu mai există subvenţie pe lapte, iar subvenţia pe vacă a scăzut foarte mult, pentru că numai la noi se poate întâmpla chestiunea aceasta. De exemplu, eu am 1.000 de capete în fermă şi iau subvenţii pe 700, în timp ce alţii nu mai au nicio vacă şi iau subvenţie pe cât au declarat în 2007.
De ce această situaţie anormală?
Legislaţia e de vină. Uniunea Europeană a instituit treaba aceasta, dar Uniunea Europeană uită că noi suntem România şi nu suntem nici Germania, nici Franţa şi nici chiar Olanda. Ei au o infrastructură şi o disciplină pusă la punct de sute de ani de zile, iar noi, venind din comunism, am stricat tot sistemul, am pus altul… care încă e în formare. Atâta ne formăm şi reformăm, până dispărem (…) Deci, nouă ne e greu. Statul nu ne ajută. De exemplu, motorina s-a scumpit. Subvenţia a fost 1 leu când motorina era 3 lei şi 20 de bani, acum motorina este 6 lei şi subvenţia este tot 1 leu. Cei de la Bucureşti ar trebui să gâdească politici pe termen lung, în acest domeniu, care să vină în sprijinul fermierilor, iar pe noi, cei care ne pricepem la acest domeniu, să ne lase să ne facem treaba, căci ştim cum trebuie făcută.
[slideshow id=40]
De bine ce v-o faceţi, sunteţi cel mai important partener al Covalactului, în ceea ce priveşte cantitatea de lapte predat.
Într-adevăr, aşa stau lucrurile. Colaborez cu Covalactul încă de pe vremea domnului Ioan Bălan, încă de la începuturi. De-a lungul timpului au mai veni alţii care au încercat să „strice” această colaborare, promiţându-mi câte în lună şi stele, dar eu sunt mai conservator şi merg pe căi ştiute de mine. În prezent noi predăm zilnic, către Covalact, cantitatea de 7.000 litri lapte, dar ne dorim să ajungem la 10.000. După cum aţi văzut, sala de muls este dotată modern, iar noi am făcut un program care face posibil ca un singur om să mulgă toate vacile. Tehnologia ne e de mare ajutor, dar trebuie investiţi bani mulţi. O instalaţie din aceasta de muls fără 2-3.000 de euro nu o iei. Cu sala de muls cu tot, ajunge pe undeva la minimum 500.000 de euro.
Cu atâta tehnologie, de câţi oameni aveţi nevoie pentru desfăşurarea activităţii?
Avem douăzeci şi doi de salariaţi. Aceştia se ocupă şi de munca din fermă, şi de munca de pe câmp, cu furajele, şi o fac foarte bine. Avem angajaţi stabili, a căror medie de vârstă este 40-45 de ani. Medicul veterinar şi tehnicianul, oameni tineri, colaborează foarte bine şi fac o muncă de toată isprava. Şi să vă mai spun ceva: o societate ca a noastră ar avea posibilitatea să şcolarizeze nişte tineri, în acest domeniu. Dar statul ar trebui să se gândească la o politică. Să zicem că PRODAG (denumirea societăţii -n. red.) ia zece tineri, pe care să-i formeze profesional, şi statul să aducă şi el o finanţare. În felul acesta nu ar mai fi atâţia tineri fără locuri de muncă, mai ales în mediul rural.
Ne bucurăm că v-am cunoscut şi că, sincer, ne-aţi insuflat un pic din tenacitatea, optimismul şi puterea de a trece peste toate greutăţile, pentru a face treabă bună.
Şi eu vă mulţumesc că aţi considerat că merităm să faceţi cunoscută activitatea societăţii noastre (n.red.- în cursul acestei luni, dl. Mihai Tatu a mai avut parte şi de vizita redactorilor de la Televiziunea Română, emisiunea Viaţa Satului).
Maria Graur,
Ana-Alina Costache
