La o zi după ce a fost învestit în funcţie, Kovács Lászlo, noul primar al comunei Vâlcele a găsit răgazul de a ne vizita la redacţie şi de a ne spune câte ceva despre proiectele pe care le are în plan.
Acesta ne-a spus că finalizarea proiectelor deja începute este pe primul plan. „Acum ne gândim să continuăm ceea ce a fost început. Sunt proiecte de apă şi canalizare la Araci, mai este şcoala începută la Araci, pe care dorim să o terminăm şi să facem terenul de sport. Am înţeles că şi pentru grădiniţa din Araci se vor primi nişte bani. În Hetea este problema cu apa. În Ariuşd vrem să facem un părculeţ de joacă pentru copii şi vrem să cerem celor din Braşov să facă drumul Bod- Ariuşd, deşi nu ne aparţine. Aparţine de Braşov, dar pentru noi este important pentru că se scurtează drumul cu 10 km. Este multă treabă, dar problemele sociale sunt cele mai grele (…)”, a explicat noul primar al localităţii Vâlcele, Kovács Lászlo.
Dar, cu toate că are multe de făcut, primarul este optimist: „Sunt optimist. Nu pornesc cu gândul că eu voi lua luna de pe cer, dar eu cred că pot să fac ceva pentru cetăţeni. Le mulţumesc celor care m-au ales şi celor care au venit la vot şi le promit că voi face ceva pentru ei şi că voi sta de vorbă cu fiecare cetăţean”.
În cadrul şedinţei de luni a luat fiinţă şi noul consiliu local al comunei Vâlcele format din câte cinci reprezentanţi ai PSD şi ai UDMR, doi de la Alianţa Civică Democrată a Romilor şi un ecologist. Domnul Nicolae Cucu a fost ales în funcţia de viceprimar al comunei Vâlcele, pentru al doilea mandat consecutiv.
Ana Alina Costache