Covăsneni fără slujbă au ocazia să se îndrepte către o altă meserie, căutată pe piaţa muncii, prin intermediul celor 10 noi cursuri de formare profesională gratuite, organizate în perioada aprilie-mai, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna.

Potrivit directorului instituţiei, Kelemen Tibor, persoanele care vor beneficia de programele de formare profesională, organizate în această lună, vor fi pregătite în meseriile de zidar, tâmplar, cofetar, comunicare în limba engleză, lucrător în comerţ şi cursuri de competenţe sociale.

În  luna mai  vor fi organizate cursuri pentru meseriile de  electrician, contabil, operator introducere şi validare date, precum şi agent de pază şi ordine.

În acest an, AJOFM Covasna are în plan organizarea a 45 de cursuri din bugetul asigurărilor de şomaj, pentru 900 de şomeri. Până în acest moment, din cei 900 de şomeri propuşi în  planul de formare profesională, un număr de 386 s-au înscris la unul dintre cele 17 tipuri de cursuri organizate de agenţie. Dintre aceştia, 145 de persoane au obţinut un certificat de calificare, în timp ce 97 de absolvenţi ai cursurilor au reuşit  să îşi găsească un loc de muncă.

Şomeri neindemnizabili… activi la cursuri

Şi pentru că şomajul «nu ţine o veşnicie», iar multe persoane nu reuşesc să se angajaze, în perioada de şomaj, numărul celor aflaţi în evidenţa AJOFM Covasna, ca şomeri neindemnizabili, creşte pe zi ce trece. Astfel, din spusele directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Covasna, procentul şomerilor neindemnizabili a ajuns la 79%, procent ce ne plasează în topul judeţelor cu cei mai mulţi şomeri  fără plată.

Directorul Kelemen Tibor este de părere că acest procent va continua să crească, urmare a proiectului de lege iniţiat de Ministerul Muncii, conform căruia şomerii neindemnizabili primesc o alocaţie în valoare de 250 lei,  pe perioada participării la un program de formare profesională.

“Practic, tot mai multe persoane fără loc de muncă aleg să se înscrie în evidenţa AJOFM-ului şi să participe la cursuri de calificare şi recalificare, numai ca să beneficieze  de această  alocaţie de 250  lei. Ne aşteptăm ca, în perioada următoare, tot mai multe persoane să intre în evidenţa noastră ca şomeri neindemnizabili… dar activi la cursuri”, a declarat Kelemen Tibor.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail