Cât de repede uită lumea grozăviile trecutului! Prea preocupată de cele prezente nu mai bagă în seamă ceea ce ar trebui. Şi atunci oamenii se războiesc continuu, cu Istoria care le aduce aminte, cu Natura care-i hrăneşte, cu greutăţile vieţii, cu semenii lor, cu ei înşişi şi…cu lumea întreagă.
De ce ne-am mira, aşadar, că noţiuni şi sintagme, care altădată erau pe toate buzele, acum au căzut în desuetudine ca nemaifiind „moderne” sau de actualitate. Şi vorbim aici despre două dintre ele: „patriotismul” şi „lupta pentru pace”.
Să vorbeşti astăzi despre patriotism, multora li s-ar părea anacronic, căci de, suntem în Uniunea Europeană, trebuie „să ne integrăm”, şi altele de genul acesta, iar patriotismul pentru mulţi a devenit sinonim cu naţionalismul cu nuanţă şovinistă, încât creşte mereu numărul celor care ezită să folosească acest termen. Sunt şi dintre aceia care, alungaţi din ţară de condiţiile de viaţă proaste, de nivelul de trai scăzut, de sărăcie şi incultură, de corupţia extinsă şi politica dâmboviţeană, găsindu-şi refugiul şi un trai mai bun prin alte ţări, îşi urăsc şi denigrează propria patrie, de fapt mai mult pe cei care o conduc. Ba pe la colţuri mai auzi vorbindu-se despre o posibilă „dezmembrare” sau „federalizare” a bietei Românii. Şi aici nu putem decât să exclamăm: „Unde ne sunt patrioţii de altădată?!”
Cât despre sintagma „lupta pentru pace” ce să mai vorbim? A căzut şi ea în groapa uitării, că de atâtea „războaie locale”, revolte, agresiuni şi acte teroriste nu mai ştie nimeni ce este pacea. Pacea lumii rămâne pe mai departe un vis pierdut, o năzuinţă care va mai aştepta multe secole pentru a fi împlinită… Cine îşi mai aduce azi aminte de Ziua Internaţională a Păcii?! În mass-media nu prea am văzut semnale în acest sens. De aceea, chiar dacă ceva mai târziu, cer voie cititorilor să aducem câteva informaţii despre acest eveniment.
Sursa Wikipedia ne oferă următoarele detalii:
„Ziua Internațională a Păcii este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie. Aceasta este dedicată păcii și în special absenței războiului și a violenței. De exemplu cum ar fi încetarea temporară a focului într-o zonă de război pentru accesul ajutorului umanitar. Ziua a fost sărbătorită pentru prima oară în 1982, iar de atunci este sărbătorită în fiecare an de mai multe națiuni, organizații politice si militare .
Pentru a inaugura ziua, „Clopotul Păcii” este sunat la sediul ONU (în . . New York City). Clopotul este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii și a fost un cadou de la Asociația Națiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripția de pe o parte se poate citi, „Trăiască pacea absolută în lume””.
Şi ce-au făcut marile puteri militare ale lumii pentru a sărbători această zi, care ar trebui să fie o zi sfântă pentru toţi locuitorii planetei?! Au bombardat şi distrus, în Siria, 20 de camioane care transportau ajutoare umanitare, ca apoi să dea vina unii pe alţii, căci vinovatul nu avea curajul să se arate la faţă. Aşa da „sărbătoare a păcii”!
Nu, nu va fi linişte şi pace pe pământ, atât timp cât ea nu este preţuită, cât timp chiar şi copiii sunt crescuţi cu arma în mână şi educaţi în spiritul războiului, al urii şi răzbunării. Marii înţelepţi ai lumii erau conştienţi de necesitatea educării tinerelor generaţii în spiritul păcii. Iată ce spunea Mahatma Ghandi (Sufletul cel mare) – unul din liderii şi ideologii mişcării naţionale de eliberare a Indiei (1869-1948): „Dacă vrem să ajungem la o pace reală în întreaga lume, atunci va trebui să începem de la copii.” Dar se pare că este adevărată afirmaţia noastră de mai sus, precum că pacea lumii rămâne încă un vis îndepărtat, căci tot Ghandi o spune: „Valoarea unui ideal constă în faptul că se îndepărtează pe măsură ce ne apropiem de el”. Şi tot Ghandi ne oferă şi răspunsul de ce nu se poate înfăptui pacea: „Lumea este destul de mare pentru a satisface nevoile oricărui om, dar este prea mică pentru a satisface lăcomia omenească.” (Din „Enciclopedia înţelepciunii”, p.617)
Printre multele afişe care împodobeau holul construcţiei moderne Lille Grand Palais, unde s-au desfăşurat lucrările celui de-al 100-lea Congres Universal de Esperanto (Lille, Franţa, 25 iulie-1 august 2015) am descoperit un afiş foarte frumos în centrul căruia era un text tradus în esperanto din „Înţelepciunea indiană” şi înconjurat de traducerea lui în alte 118 limbi: „PACEA nu este doar contrariul războiului şi nu doar timpul dintre două războaie. Pacea este mult mai mult. Pacea este legea vieţii omeneşti. Pacea este deci atunci când acţionăm corect şi când între oameni şi naţiuni există dreptate.” Frumos spus, dar depinde cine împarte dreptatea şi ce înţelege acesta prin „dreptate”. Atât timp cât „forţa pumnului” sau „atitudinea părtinitoare” îi vor stăpâni pe cei care împart dreptatea, nu va fi nici justeţe nici pace pe pământ. Viaţa ne demonstrează zi de zi acest lucru, iar pacea ca deziderat, ideal sau vis se îndepărtează tot mai mult de oameni, pentru că la fel ca în privinţa seismului, toţi aşteaptă şi ştiu că va veni marele cutremur, dar aproape nimeni nu face ceva ca să-l preîntâmpine; la fel este şi cu războiul: toată lumea este convinsă că într-o zi se va declanşa şi al treilea război mondial, dar în loc de a căuta soluţii de anihilare a acestuia, oamenii ce fac? Se înarmează continuu şi inventează noi mijloace de distrugere în masă din ce în ce mai sotisficate. Şi în această lume „divizată şi plină de tulburări şi conflicte”, cum o caracteriza cineva, discuţiile despre pace rămân pur formale, deci ineficiente.
Date fiind cele spuse, să ne întoarcem la vorbele lui Ghandi despre copii, cu care autorul acestor rânduri este perfect de acord. În opinia noastră Educaţia în spiritul păcii şi componentele sale, Educaţia interculturală şi Ocrotirea mediului (căci trebuie să trăim în pace şi cu natura) ar trebui să fie obiect de studiu în toate şcolile lumii, încă din ciclul primar. Poate aşa copiii viitorului vor creşte cu aceste valori şi vor reuşi să-şi construiască o lume mai bună şi mai paşnică în care să trăiască cu toţii în concordie cu Natura. Vă dorim pace tuturor!
Mihai Trifoi
