Orice s-ar zice, călătoriile reprezintă un hobby extrem de plăcut şi de reconfortant. Numai că au rămas apanajul “dromomanilor”, a acelor oameni pasionaţi să vadă lumea, să afle noutăţi, să-şi lărgească orizontul spiritual.
Din nefericire, sunt tot mai puţini astfel de semeni. . .
O cunoştinţă ahtiată şi ea de excursii mi s-a confesat recent. “Ştii, dragă, deşi ajung acasă ruptă de osteneală după câte o preumblare prin lume, fără o leţcaie în poşetă, totuşi sunt foarte fericită. Cât despre oboseală – trece. Mă consolez cu gândul că merg din nou la serviciu şi acolo o să mă…odihnesc”.
Dispute între suporteri
Aflându-mă în Antalya în Vacanţa Mare, m-am nimerit într-o seară în mijlocul unui grup pestriţ de microbişti cazaţi la acelaşi hotel, dintre care unii deja se “aghesmuiseră”. Mă dusesem ca tot omul la… bar să iau ceva bun, am trăncănit puţin cu tipul care servea, iar când să mă întorc constat că în spatele meu se formase o “grămadă deschisă”, ca la rugby. Subiectul dezbătut cu ardoare era fotbalul. Si, fireşte, apropiatul (pe atunci) Campionat European, ce avea să fie câştigat în mod neaşteptat de Portugalia.
Printre combatanţi erau fani din mai multe ţări membre UE. Se înţelege că nemţii dominau ostilităţile, evocând tăria “Mannschaft”-ului. O grupare redutabilă, cu palmares şi tradiţie. Spontan m-am asociat cu chibiţii germani, întrucât semănam puţin la “fason”. Nici nu îndrăzneam să spun de unde provin şi ce echipă aveam acasă.
Când ne era lumea mai dragă, iar eu “conversam” monosilabilc să nu-mi trădez impostura, s-a băgat în vorbă şi un francofon. Acest “messieur”, că altfel nu pot să-i spun, susţinea sus şi tare că în sfârşit “Cocoşul galic” va…cânta la final triumfător.
Şi era cât pe ce.
Nu mai povestesc ce a urmat. Mai să ne păruim, dacă am fi avut cu…ce! S-au mai golit câteva sticle de “Efes Pilsen” ca să ne împăcăm, dându-ne întâlnire a doua zi în acelaşi loc, fiecare urmând să vină cu alte argumente. M-am bucurat că scăpasem teafăr prima dată, având doar vezica umflată, deci am zis “pis”.
Alte atracţii
Ca şi ceilalţi oaspeţi m-am bucurat pe lângă adjuvantele necesare vieţuirii în Paradis, de mult divertisment pe tot parcursul zilei şi al serii: jocuri acvatice, activităţi sportive, spectacole, muzică, dans, concursuri trăsnite. În plus, există în toate staţiunile din Asia Mică elegante centre de cumpărături. Bine garnisite şi exclusiviste, cu mărfuri de import. Nu seamănă nici pe departe cu bazarele aflate pe la periferie, unde turiştii rusofoni îşi spânzurau altădată cu nonşalanţă valuta pe turcisme de proastă calitate, dar cu etichete ale unor “brand”-uri vestite din Occident. Negociau ei, chipurile, însă până la urmă tot păcăliţi rămâneau.
Acolo se găseau şi buticuri ce vindeau în plin sezon estival… blănuri de astrahan, şaluri gen caşmir, gulere din vulpi argintii, căciuli din blană din râs. Mai să te apuce…plânsul când probai aşa ceva pe o căldură de 35 de grade. Bineînţeles, onorata clientelă rusă nu ţinea seamă de asemenea fleacuri şi cumpăra în prostie hăinărie coaptă de soare şi infestată cu ouă de molii.
Doar acasă aveau să constate ce surprize neplăcute îi aşteaptă…
Numai că în primele luni ale anului 2016 nu a mai fost “boom”-ul comercial de altădată. Abia din luna lui “Gustar” (după ridicarea definitivă a embargoului impus de Rusia) turismul şi comerţul s-au mai revigorat.
Vizită în bazar
…În micul bazar aflat peste drum de hotelul unde am stat, bătea vântul şi soarele. Clienţi – “yok”, cum spuneau turcii. Vânzările scăzuseră dramatic, aşa că în absenţa muşteriilor tradiţionali, negustorii locali îşi petreceau ziua întreagă stând pe carpete înflorate şi numărând mătănii, rugându-se lui Alah să se răzgândească… Putin.
Chiar am glumit cu un Mustafa-bey, care m-a invitat în dugheana lui să bem un ceai şi să sporovăim, aşa, să ne mai treacă timpul. În mintea sa încolţise fără doar şi poate ideea că sunt un turist fraier, ca toţi ceilalţi, deci până la urmă mă va convinge să iau vreun kitsch.
I-am spus bancul cu arabul care scutura de zor un “covoraş fermecat” în balconul de la etaj. Un trecător se uită la el şi îl întreabă în doi peri: “Care-i treaba: nu vrea să pornească?”
Nenea Mustafa a râs cu gura până la urechi, după care mi-a etalat nişte ceşti din a(l)ramă, îmbiindu-mă:
– Hai efendi, cumpără ceva, să-mi faci safteaua pe ziua de azi.
– Uite, de dragul matale iau setul ăsta…
– „Mash’Allah”. Domnul să te răsplătească!
Ce era să fac? Am târguit. A trebuit mai întâi să mă “tocmesc”, vorba vine, ca să nu încălcăm cutuma. Interesant este că la turci poţi plăti în valută la orice magazin, la restaurant, taxi, în piaţă, bazar, oriunde, ei nefăcând diferenţa între cursul în euro şi dolari!!!
M-am mirat cum de le convine?
Strategie adecvată
Ascultându-i pe hotelierii şi chelnerii turci cum sporovăiau nonşalant în anii trecuţi pe limba…rusă (!) cu numeroşii oaspeţi veniţi din imensa Federaţie de la Răsărit, am înţeles ce înseamnă să adopţi o strategie adecvată în materie de turism. Iar rezultatele au întrecut toate aşteptările: între trei şi patru milioane de “celoveci” năpădesc din aprilie până la finele lui octombrie plajele din Antalya, Marmaris, Kusadasi, Bodrum şi celelalte staţiuni de top din Asia Mică.
Deşi în vara aceasta am plecat acolo cam “îndoit” (având oarece temeri legate de numeroasele atentate), în zona Antalya totul era sub control. Şi aşa a rămas. Mişunau poliţişti, soldaţi înarmaţi, forţe antitero cu câini lup, nu intra în “resort”-uri nimeni fără un control amănunţit, nici un autovehicul, mopedist ori pedestru.
De la balconul camerei unde îmi făceam veacul după-amiaza, când nu mergeam la plajă din pricina căldurii excesive, observam ce se întâmplă la intrarea în uriaşa incintă. Doi agenţi de pază înarmaţi opreau la barieră orice maşină, fie de aprovizionare, fie cu personal al hotelului sau plină cu turişti. Efectuau de fiecare dată o verificare amănunţită, controlau interiorul, portbagajul, uitându-se cu o oglindă imesă şi pe dedesupt, nu cumva să fie ataşat vreun explozibil. Dacă nu aveai prinsă la mână braţara distinctivă All Inclusive de culoarea standard a fiecărui complex, nu puteai intra. Nici măcar în curte.
Apropo, am vrut într-o seară să vizitez vreo două-trei hoteluri învecinate, pentru a-mi face o idee despre dotările şi facilităţile existente la ei în comparaţie cu ale noastre. Cu amabilitate, dar cu fermitate am fost oprit, rămânând pe dinafară ca celebrul patruped la… “poarta nouă”.
În alţi ani nu fusese nici o problemă din acest punct de vedere, dar de când cu înmulţirea incidentelor armate s-au luat măsuri foarte severe. Vă daţi seama că dacă s-ar fi petrecut pe Aeroporturile din Antalya sau Bodrum un atac terorist de proporţii precum cel de la Istanbul din data de 28 iunie 2016, în care au pierit 42 de pasageri şi au fost răniţi alţi 239, ar fi sucombat… turismul din Turcia.
Balans…lingvistic
În timpul Vacanţei Mari a lui 2016 la tot pasul se auzeau în Asia Mică numai expresii uzuale în germană, în locul limbii ruse.
Măi, ce repede s-au reorientat lingvistic turcii ăştia, mi-am zis. Înainte toţi mă luau drept slav, salutându-mă “paruski”. Conversam ca atare atât cât îmi mai aminteam din şcoală, căci pe vremea mea se făcea rusa, nu engleza:
- “Привет, что вы делаете” (Bună, ce faceţi?)
- “Спасибо, хорошо” (Mulţumesc, bininşor).
– “Что вы хотите пить: Водка?”( Ce vreţi să beţi, o vodcă?)
– “Нет, ничего не. Я хотел бы пить холодное пиво”… (Nici vorbă. Aş bea o bere rece”…)
– “Принесет вам немедленно” (Aduc imediat)
Evident că îi păcăleam pe băieţi, fiindcă vorbeam poate mai bine ca ei.
Ei, anul acesta nu prea mi-a mai mers şpilul cu trăncănitul (şi) pe nemţeşte. Chiar dacă aveam o înfăţişare cvasi-bavareză, nu mă întindeam la discuţii hazardate: nici la plajă, la masă, piscină ori SPA. Mormăiam doar câteva formule de răspuns ca “Ya, Natürlich”, “Guten Morgen”, “Danke Schön”, “Auf Wiedersehen” , iar în şoaptă glumeam zicând “Bitte-şoşon”, “Şpilhozăn”, “Kaput”.
Majoritatea clienţilor erau de data aceasta germani. Aşa reieşea şi din informaţiile afişate pe un uriaş ecran aflat lângă Recepţie, ce prezenta intrările periodice ale grupurilor de străini, după cum v-am povestit pe larg într-un episod mai vechi. Pe prima poziţie a graficului apăreau constant cifrele 480/500, însoţite de culorile naţionale ale Germaniei. Urmau grupuri mici de prin Ţările de Jos şi statele baltice, iar la final se aflau, ghici, cine? Turiştii cărui stat?
Tentaţii mari
Fiind însă obişnuit cu prezenţa românilor pe ultima poziţie în mai toate clasamentele internaţionale, nu m-a surprins. De ce să-mi fac iar “sânge rău”? Ca atare, am revenit odihnit şi bronzat în patria-mumă, având impresii excelente.
Vara aceasta am avut noroc cu carul. Deoarece veniseră oaspeţi mult mai puţini, “pâlcul” nostru non-rusofon a fost tratat ultra-regeşte. Gazdele vroiau ca măcar pe noi să nu ne piardă…
În disperare de cauză, cu hotelurile mai mult goale, li s-au făcut oferte incredibil de avantajoase urcainienilor, în speranţa că vor lua locul turiştior ruşi aflaţi sub interdicţie. Ţi-ai găsit! Cum forţa lor economică este net inferioară comparativ cu a vecinilor atât de numeroşi şi puternici, planul a dat greş.
Totuşi, trebuie să ştiţi că în pofida “discount”-urile generoase anunţate, preţurile la hotelurile de lux, cu regim Ultra All Inclusive, au rămas destul de mari.
Aşa că “muritorii de rând” s-au mulţumit şi cu condiţii mai modeste: masă şi casă la nivel de trei stele. Adică aşternuturi şi prosoape schimbate mai rar, bere la halbă, băuturi alcoolice locale, sucuri la dozator. În schimb, mâncare – suficientă.
Toate aceste “minusuri” nu contează la o adică, fiindcă pe litoralul turcesc ai parte de mult soare, mări calde, vegetaţie semitropicală, animaţie la piscine, programe distractive în fiecare seară în amfiteatrele aflate în aer liber, antren la discoteci şi baruri.
În fond, parcă acasă ai parte numai de fast şi …
”room service”?
Concluziile dezarmante ale unei…blonde
…Întorcându-mă spre miezul nopţii de la un bairam cu ştiaf organizat cu ocazia Zilei naţionale a unui stat prieten (se practică acest fel de sărbătoriri în Turcia), am auzit-o pe o blondă comentând supărată în lift cu colega de cameră:
– Tu ai văzut ce mizerii ne-au servit?
– Da, fată. Şi ce tam-tam au mai făcut…
– Nu era nimic proaspăt: vinul vechi, brânza prinsese mucegai, feliuţele de salam erau străvezii, iar icrele deja se înnegriseră…(Va urma)
Horia C. Deliu
