Cine a vizitat Tunisia anii trecuți – pentru că deocamdată nu se mai poate – a avut de ales, în principal, patru oferte tentante: a. Sejur în regim All Inclusive într-un hotel de lux de pe litoralul mediteranean. b. Opțiunea de a porni într-un circuit cu tentă istorică pentru a admira renumite sit-uri romane; c. Explorarea unor oaze și… dune, făcând safari în Sahara; d. Soluția ideală fiind combinarea celor trei oportunități amintite.
Numai că pentru a te bucura de ultima variantă, trebuia să-ți permiți petrecerea a două sejuri înlănțuite. Firește, dacă aveai atâta vacanță și posedai fondurile necesare.
Cu voia lui Allah și jumulit (pe față și pe dos) de unii angajați din Industria Ospitalității din Patria Mumă, dar și din Țara Jasminului, am ales cea mai tentantă opțiune. M-am ghidat după principiul strămoșesc „Maintenant ou jamais!” Sau pe românește… „Now or never!”, scriu așa fiindcă tinerii noștri de azi habar nu au de franceză, precum aveau părinții și bunicii lor. Simt nevoia în acest contezt fac o reverență doamnelor Cici Șincai. Rica Crihană și Elena Târziu, francofone de viață lungă.
…Mă voi referi acum la un subiect pe care am amânat să vi-l descriu – întâlnirea cu deșertul. Nu era prima oară când dădeam piept cu „dânsul! Știam bine ce mă așteaptă, care erau frumusețile dar și provocările, deoarece avusesem prilejul de multe ori să cunosc fenomenul, vizitând teritorii, ținuturi, emirate, sultanate, foste colonii, dominioane, protectorate, enclave, provincii, care dețin o asemenea formă extremă de relief. Să pomenesc câteva: Deșertul Gobi (al doilea ca mărime după Sahara), Wadi Rum, Pustiul Iranului, Marele Erg Arab, Pustietatea Libiană, Spațiile aride Negev, Karakum, Kâzâlkum ș.a.m.d.
Cât despre țările pe unde tălpițele mele fine s-au fript menționez în ordine alfabetică Algeria, Abu Dhabi, Ajman, Dubai, Egipt, Fujairah, Iordania, Kârgâstan, Maroc, Ras Al-Khaimah, Sharjah, Tadjikistan, Turkmenistan, Umm Al-Qaiwain, Uzbekistan. Poate or mai fi rămas unele necitate, dar nu-mi vin acum în minte.
Dar cum stă, totuși, treaba cu aceste deșerturi? De vină pentru „halul” în care au ajuns sunt minimum trei factori: vipia, vântul și absența precipitațiilor. Temperatura aerului prezintă puternice oscilații de la zi la noapte, înregistrându-se amplitudini medii de peste 40-50°C. Ghidul cu care am hălăduit o săptămână prin Sahara îmi spunea că s-au înregistrat la suprafața nisipului și valori de peste 75°C, pentru ca peste noapte să se ajungă și sub 0°C ! Păi piatră să fii și tot crăpi!
Ploile au o medie anuală insignifiantă (de 200 mm), menținând ariditatea extremă a solului. Mai vin unele averse, dar se caracterizează printr-o mare neregularitate, existând diferențe mari de la an la an. În Sahara s-au înregistrat perioade și de 18 luni cu secetă crâncenă.
Stați că n-am trerminat: urmează efectele devastatoare ale vânturilor, care măresc evaporarea, având consecințe nefaste asupra creșterii gradului de uscăciune. La care se adaugă acțiunea morfogenetică, în sensul că nisipul este spulberat, formându-se dune.
Ce rezultă de aici? Iadul! În mod miraculos există în pofida acestor condiții extreme o așa-zisă „vegetație”. Firește, sărăcăcioasă. Speciile de plante care pot fi întâlnite sunt spinul, sărățica, gipsărița, pelinul negru. În oaze e altă viață, găsim flori, gazon, palmieri, mimoze, salcâmi, curmali. Trai nineacă!
Fiindcă am amintit de oaze, să spunem că aceste „miracole…verzi” au apă din belșug !!! Te întrebi siderat, cum e posibil ca după ore de mers printre dealuri de nisip să dai brusc de un asemenea Paradis? Explicația se referă la existența unei bogate pânze freatice la mică adâncime, favorizând apariția unor izvoare și implicit a perimetrelor fertile. După câte o ploaie, atâta cât și…când este, apa se acumulează în acviferele subterane și ajută la perpetuarea ciclului vieții. Așa se explică menținerea vegetației, existența unor mici așezări, precum și vizitele…turiștilor. Sigur, totul e redus ca proporții, fiindcă sursele sunt limitate.
Safari prin deșert
Dintre deliciile excursiei în inima Tunisiei, „Departe de lumea dezlănțuită”, vorba lui Thomas Hardy, nu trebuie omise câteva activități neobișnuite pentru un român: o raită cu caleașca prin plantația cu… mii de palmieri; un safari de neuitat în Sahara cu jeep-urile 4×4; vizitarea locurilor unde s-au filmat pelicule celebre. Dar mai ales, plimbarea pe dromader (cămila cu o singură cocoașă specifică pentru Nordul Africii și Arabia, cele cu două ghebe trăind în Asia Centrală). Nimeni nu ratează această ocazie, de la juni silfizi până la madamele supraponderale. Vai de bietele rumegătoare!
Cei ce vor adrenalină suplimentară pot încerca și zborul cu motodeltaplanul deasupra…vulpilor deșertului (care tot timpul sunt cu urechile enorme ciulite) sau conducerea ATV-ului printre dune ori preumblarea prin nisip cu docarul.
…Deci, hai în safari! Iau loc într-o „Toyota” de teren și o tăiem vijelios printre micile dealuri gălbejite. Derapăm des, urcăm pieptiș câte o culme, după care ne „prăbușim” în gol! Avem la îndemână și pungi pentru greață ca în avion. Roțile trepideză, iar viteza tot crește. Nici un vizitator nu e scutit de asemenea experiență. Cel mai tare se bucură domnițele, încântate să-și facă „self portraits” și să le pună pe NET.
Deși mai trăisem experiența aceasta, am repetat-o ca toți ceilalți turiști. Șoferul nostru pe nume Arif s-a dovedit a fi un…sadic. Un maniac. Alegea cele mai abrupte pante, rampe, zone plate dar cu denivelări. Accelera ca…Michael Schumacher (pe când era sănătos), punându-ne stomacul la grele încercări. Noroc că eu unul știind ce mă așteaptă, nu am mâncat nimic în acea dimineață.
Arif rânjea satisfăcut după fiecare „număr” și ne iscodea: „Bien, comment allez-vous?”
De fapt, ar fi meritat să…debordăm nițel în mașină, lăsându-i o amintire dizgrațioasă (pardon!) pe banchetă și pe bord. La un moment mi-am amintit de un alt „tolo-driver”, cel din Deșertul libian (despre care am relatat pe la începutul serialului), tot fălos nevoie mare, ce a dat chix la apariția unei furtuni de nisip și a trebuit să lopătăm ca nebunii pentru a scoate jeep-ul pe șosea… Da data aceasta am scăpat…
Relaxare în oaze
Supărarea și oboseala mi-au dispărut când am poposit în Oaza Tamerza, veche așezare berberă situată în apropierea unui izvor generos. Parcă nicăieri apa nu susura mai liniștitor! Aflu că aici rodesc curmalele cele mai gustoase din „Patria isomiei”.Mănânc firește câteva. Stăm la umbră sub un palmier și bem ceai… fierbinte (așa se combate transpirația la plus 38 de grade!), după care plecăm. Străbatem vestitele Canioane din Munții Atlas, Mides și Chebika, zone de vis, cu pâraie și…căscădițe, palmieri și flori viu colorate, specifice climatului deșertic. Doar traversând peisajul selenar din Arizona am mai văzut asemenea colorit de neuitat al florilor de cactus.
Oaza Chebika cunoscută drept „Castelul Soarelui”, îmi pare cea mai atractivă. Undele năvalnice arată nefiresc în mijlocul pustiei. Aici și mai încolo în plin deșert au fost turnate secvenţe din filmul „Pacientul englez”, capodopera răsplătită cu nouă Premii Oscar a regizorului Anthony Minghella, cu actorii charismatici Ralph Fiennes și Kristin Scott Thomas în rolurile principale.
– „Incroyable, quelle beauté!”, îi zic încântat șoferului, dând-o la pace.
– „Ce n’est pas comme ça?”
Ajungem seara în orașul Tozeur, unde înnoptăm. În cameră cad lat. A doua zi mergem să admirăm o plantație gigantică de palmier și o livadă de curmali. Poposim în Medina El Hadef, centrul vechi, cu locuințe tradiționale arabe, moschei. Arif mă zorește să ajungem într-un loc foarte căutat de străini. Este așezarea Ong Jemel, unde s-au turnat secvențe din celebra serie S.F. „Star Wars”.
„Poarta către Sahara”
Ce a urmat? Popas la Douz, așa-numita „Poartă a Saharei”. Vizitez vechiul „Souq” (Bazarul). Din nou admir o imensă concentrație de palmieri, probabil cea mai mare din Tunisia – ca să-mi bucur ochii și sufletul de acești falnici arbori subtropicali pe care îi iubesc nespus. Nimerim chiar în ziua de târg. Furnicar. Mirosuri. Localnicii cumpără de la oale, la..cămile. După caz. Turiștii numai suveniruri. Toată lumea se tocmește, așa e uzul.
Cumpăr un „Desert rose”, o varietate de selenit cu cristalele așezate în formă de floare. Este o piatră naturală semiprețioasă de efect.
….Mi se propune o nouă expediție pe dromader. Nimeni nu refuză. Îmi plac mișcările aparent haotice ale rumegătorului când se așează și apoi se ridică. Zici că se frânge.
Hopa! Iată Ksar Ghilane – o oază de lux cu „corturi de cinci stele”!!! Doamne, n-am știut că există o asemenea ofertă printre dune la 45 de grade Celsius. Piscina (neîncălzită) în aer liber e cea mai tare atracție. Sar în ea ca o rățușcă. Reformulez. Sar în ea ca un… bolovan. Complexul are de toate. Primesc de la recepție numărul cortului. Este ultra spațios, cu aer condiționat, apă caldă și rece, frigider, televizor, baie curată, salon de primire (?), dormitor mai mare ca acasă… Singurul pericol poate veni de afară, sub forma unor scorpioni veninoși, care dacă de înțeapă pe când dormi, ajungi direct în lumea îngerilor. De aceea înainte de culcare trebuie tras fermoarul prelatei de la intrare, care ține loc de ușă. Brrr…
La masa de seara, mort de sete și epuizat de insolație, stabilesc un record ”Le plus grand” al excursiilor mele: beau cea mai „piperată” bere. Nu din punct de vedere al gustului, ci al prețului. Mi se aduce inițial o doză ultra-liliputană de vreo… 200 ml. Ca pentru un bebe!
– „Pardon?”, îi zic chelnerului văzând că abia se umnple un pahar. Nici n-am știut că există asemenea dimensiuni hibride. Când o văd mă pufnește râsul. Comesenii își dau ghionturi. Așa că le fac cinste. Și la sfârșit mă pufnește plânsul.
-„Să mai vină cinci, dar mai mari !”
Chelnerul crede că nu a înțeles bine. Îi arăt degetele răsfirate de la mâna dreaptă. Nu zice nimic, ridică doar din sprâncene și pleacă. Crede că sunt vreun milionar deghizat în turist. Bem, râdem. Bine că m-am oprit cu generozitatea. Când aduce nota, îi înțeleg atitudinea. Trag aer în piept să nu leșin: era aproape costul unei…lăzi de „Stella Artois” băute în buricul Parisului… (Va urma ultimul episod).
Horia C. Deliu
