În finalul episodului precedent scriam că îmi rămăsese de vizitat și ultimul obiectiv din „trilogia” recomandată de ghidul de la Muzeul „Bardo”. Anume, cel mai bine păstrat Amfiteatru roman din lume, de dimensiuni respectabile, supranumit Colosseum–ul El Djem.
Impresionanta construcție a devenit extrem de populară în vremurile noastre, după ce aici s-a turnat în anul 2000 filmul de succes „Gladiatorul”, regizat de Ridley Scott, cu Russell Crowe în rolul principal, pentru care a primit Premiul Oscar.
Story-ul poate fi sintetizat astfel: în anul 180, la capătul unei campanii care a durat 12 ani, Împăratul roman Marc Aureliu ajuns la vârsta senectuții, dorește să-i predea frâiele puterii favoritului său, generalul Maximus – un oștean brav, temut, dar și apreciat de soldați pentru meritele sale. Numai că fiul Împăratului, Commodus nu este de acord, fiind invidios pe celebritatea lui Maximus. Orbit de furie își ucide tatăl și apoi comandă executarea rivalului. Acesta fuge, dar este capturat și vândut ca sclav. Grație calităților lui fizice și abilității în lupta corp la corp se evidențiază și ajunge gladiator. În acest mod Maximus se reîntoarce la Roma și ia parte la luptele pe viață și pe moarte din arenă, inclusiv cu fiarele sălbatice însetate de sânge. Nu e recunoscut, fiindcă mereu poartă o cască de protecție a feței, care îl ajută să-și ascundă identitatea (și să se protejeze de…Pandemie). Până la urmă are o confruntare decisivă cu uzurpatorul Commodus în arena Colosseum-ului, reușind să-l ucidă. La rândul lui său e rănit grav și …moare.
Colosseum–ul El Djem
Al treilea ca mărime din lume, după cele din Roma şi Pompei, Colosseum-ul El Djem are o înălţime de 40 de metri fiind structurat pe trei nivele. Puteau asista în jur de 35.000 de oameni (!!!), o cifră uriașă pentru acele timpuri. Iar o altă performanță o reprezenta posibilitatea rapidă a evecuării spectatorilor în caz de pericol, existând numeroase ieșiri, judicios amplasate.
Interesant este faptul că nu romanii l-au construit, așa cum era uzanța vremurilor, ci…localnicii bogați, care au finanțat începând din anul 230 executarea monumentalei construcții. Uriașul Amfiteatru era dedicat luptelor de gladiatori, execuţiilor publice, spectacolelor de circ. La subsol am văzut spațiile în care erau ţinuţi gladiatorii înainte de confruntări, dar și leii folosiţi în lupte.
Foarte bine păstrat datorită climei uscate, a lipsei poluării, acest monument a fost înscris în anul 1979 pe lista Patrimoniului mondial UNESCO, Amfiteatrul El Djem fiind Cel mai mare din Africa de Nord.
La nici un kilometru întâlnim un al doilea Muzeu al Mozaicurilor după vestitul „Bardo” din Capitala Tunis, construit pe locul unei vile romane. Puțină lume știe că Tunisia deţine cea mai mare colecţie din lume de asemenea lucrări decorative, ce constau în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, ceramică, piatră, sticlă, smalț de diferite culori, rezultând piese cu efect estetic.
Orașul sacru Kairouan
Considerat al patrulea oraș sacru pentru musulmanii de pretutindeni după Mecca, Medina și Ierusalim, Kairouan reprezintă un reper în universul islamic. Se spune că în Antichitate arabii au cucerit cu usurință vestita Cartagină, însă aflându-se într-o zonă expusă și atacată mereu de năvălitori au optat pentru Kairouan, care oferea mai multă siguranță. Așezarea a fost intemeiată de omeyazi în jurul anului 670. În timpul domniei Califului Mu’awiya ibn Abi Sufyan I (661-680) localitatea a devenit un important centru de studiu al teologiei islamice sunnite, atrăgând numerosi musulmani din diverse părți ale lumii.
În prezent aici trăiesc aproape 200.000 de locuitori, Kairouan constituind o destinație obligatorie în tururile ghidate prin Tunisia. Atracția numărul unu o reprezintă Marea Moschee Sidi Uqba, cea mai renumită dintre cele peste 50 de așezăminte similare, dar și ale altor confesiuni. De altfel, întregul oraș este o adevărată „colecție” de medrese, geamii, morminte sacre, temple mahomedane, deasupra cărora se înalță cupole impozante și minarete pitorești.
Vizitatorii sunt atrași, de asemenea, de numeroasele expoziții cu vânzare de covoare produse în ateliere meșteșugărești locale. Există la tot pasul magazine unde la o ceașcă de ceai sau cafea oferite de gazde, turiștii pot admira și apoi cumpăra produse autentice, de bună calitate, cu modele și culori diferite. La finalul demonstrației făcute doar de patron poți cumpăra un covoraș, o carpetă, adesea cu discount semnificativ. Ești momit să achziționezi, la o adică, și un ditamai covor de mii de dolari, făcându-ți-se promisiunea că-l vei primi la…domiciliu în două săptămâni !!!
Probabil că așa stau lucruruile, cinstea fiind mai presus de orice între negustorii maghrebieni. Numai că n-am văzut vreun român să se încumete la o asemenea afacere, fiind obișnuiți să fie mereu păcăliți…
La pas prin Medina
Medina, adică „Târgul vechi”, este un cartier distinct aflat în zona centrală, alcătuit din imobile arhaice, străduțe înguste, labirintice, foarte aglomerate, unde te poți rătăci ușor. Am vizitat asemenea zone speciale nu doar în Tunisia, ci și în orașe din Algeria, Maroc, Malta, Egipt, în capitalele fostelor Republici Sovietice din Asia Centrală, fiecare având un farmec aparte și degajând un aer de mister. Cartierele de tip Medina conțin adesea fântâni istorice, mici palate, moschei, tarabe cu de toate. Stradelele pot avea și numai un metru-jumătate lățime, de aceea traficul velo, moto – de cel… auto nu mai vorbim – este imposibil. Dar nu și pentru…urechiați și stăpânii lor!
Ei bine, am trăit o pățanie nostimă pe o uliță lungă și întortocheată. Chiar la mijloc, fără să-l pot vedea din vreme ca să mă întorc, a venit direct în mine un…măgăruș împovărat de niște baloți, mânat energic din spate de proprietar. Catârul, după cum îi e năravul, nu s-a dat la o parte, iar stăpânul n-a schițat nici un gest sau să zică ceva de genul: „Pardon, scuzați, bonsoir!” Așa că repejor am făcut eu („ditamai Turistul”) calea întoarsă, cu animalul gâfâindu-mi în ceafă până am dat de un loc mai lărguț… Aferim!
Marea Moschee Sidi Uqba
Cea mai mare şi veche Moschee de pe continentul african se află în Kairouan şi este inclusă în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO, fiind considerată o capodoperă arhitecturală și un simbol al civilizației islamice. Se numește Sidi Uqba.
Impunătorul lăcaș de cult a fost construit între anii 670-675 din ordinul Generalului arab Uqba ibn Nafi, fondatorul orașului Kairuoan. La scurt timp așezământul a căzut pradă furiei invadatorilor berberi. De-a lungul timpului au avut loc mai multe reparații și restaurări, primele încă din anul …703, iar ultimele în 1972. Moscheea măsoară 9.000 de metri pătrați, având o curte imensă și o sală de rugăciune spațioasă. Clădirea are mai multe cupole, cea mai mare aflându-se deasupra Mihrabului, datând din secolul al IX-lea.
Minaretul pe care-l vedeți în fotografiile alăturate – cu subsemnatul în ”țâmbru” – este Cel mai vechi din lume, având o înălțime de 31,5 metri. Are baza pătrată, construit pe trei niveluri, posedând 129 de trepte. Sala de rugăciune are forma unui dreptunghi și este împărțită de mai multe arcade. Mihrabul (Altarul existent în orice moschee, de forma unei nișe, bogat ornamentate și orientate spre Mecca) a fost pictat în culori închise. Amvonul sprijinit de peretele din spate este original, având și el o vechime foarte mare!
Moscheea se sprijină pe 414 coloane din marmură, granit și porfir, majoritatea provenind din Cartagina. Se spune în popor că dacă musulmanii din această parte a lumii nu pot face tradiționalul Pelerinaj la Mecca, trebuie în compensație să vină la Kairuoan de…şapte ori, aducându-i astfel Omagiu și mulțumiri Profetului Mahomed. Se știe că musulmanii se roagă de cinci ori pe zi şi, de fiecare dată, îşi îndreaptă faţa spre Ka’ba – Altarul Moscheei din Mecca – loc marcat distinct în fiecare moschee.
Am căutat și găsit pe o latură a imensei curți vestitul Ceas solar, despre care citisem înainte. Are o dimensiune potrivită (vorba aceea, nici mic, nici prea mare), amplasat la câțiva metri înălțime pe un piedestal circular, la care ajungi escaladând câteva trepte.
Cunoscând acum destul de bine ”Le pays du jasmin”, pot afirma că Tunisia este una dintre cele mai moderne naţiuni islamice, reprezentând o punte de legătură dintre Bătrânul Continent şi lumea arabă, o poartă ospitalieră de intrare a străinilor în ținuturile din Nordul Africii. De altfel, se spune că ”Patria iasomiei” poate fi socotită în mod simbolic un fel de… ”Europă a Africii”, fiind cea mai occidentală ţară de pe Continentul Negru.
O constatare flatantă, nu-i așa?
Amintire deosebită
…Pe o străduță din Kairuoan am găsit o mică librărie, ce avea expuse în vitrină mai multe desene superbe. Nu fotografii. Am intrat și l-am văzut la o măsuță pe autor, un unchiaș cu turban, ce migălea la un tablou.
– Bonjour !
Și-a ridicat privirea și mi-a răspuns printr-un gest amical de salut. În jur se aflau tot felul de suveniruri, obiecte de artă berberă, litografii cu motive mediteraneene.
– „Qu’est-ce que vous voulez, Monsieur?”
– Ce să vreau? Ceva deosebit care să-mi amintească de frumoasa dv. țară…
- a sculat și a mers la un dulap în care ținea un teanc de lucrări, probabil mai speciale. Pentru „clienți speciali” ca mine. Superbe! Le-aș fi cumpărat pe toate. Cu greu am ales un desen semnificativ, care înfățișa un adolescent vesel, nepăsător, ce privea senin la un om în etate, împovărat de ani. Probabil chiar bunicul lui. Explicația scrisă dedesubt în arabă și franceză sună așa: „Tinerii n-au habar, iar bătrânii nu… mai au habar!”
Dar parcă eu nu am?
(Va urma penultimul episod).
Horia C. Deliu
