Personajul cel mai respectat în „Țara iasomiei” în ultima jumătate de veac este Habib Bourguiba (decedat în anul 2000), considerat părintele Tunisiei Independente. Își doarme somnul de veci într-un impunător Mausoleu din stațiunea Monastir. În semn de prețuire, principalul bulevard din Capitala țării îi poartă numele.
Primul președinte al Tunisiei – Habib Bourguiba
Personalitate de anvergură mondială, Habib Bourguiba (1903 – 2000) a intrat în istoria Tunisiei drept Cel dintâi Președinte, ocupând această înaltă demitate vreme de trei decenii. Mai precis, între anii 1957-1987. În tinerețe a studiat dreptul la Paris. Era un bun orator, se implica în activitățile sociale și politice, fiind marcat de laicitate și influențat de sociologul Auguste Comte. După ce s-a întors în patria natală a întemeiat un partid și un ziar, militând pentru obținerea Independenței țării sale față de forțele coloniale franceze.
Programul său viza dezvoltarea economică, învățământul, precum și modelarea societății pentru echilibrarea statutului social al femeilor cu cel al bărbaților. A ajuns întâi Prim-ministru și ulterior a devenit Președinte. În plan extern a fost adeptul deschiderii spre Vest în etape, practicând o politică echilibrată, ceea ce a făcut din Tunisia o excepție între țările arabe radicale din perioada sa.
Spre sfârșitul președinției, odată cu înaintarea în vârstă, i s-a deteriorat starea de sănătate. Ca atare, pe 6 noiembrie 1987, la inițiativa lui Ben Ali (care îi va lua locul) un grup de șapte doctori semnează un raport medical care atesta incapacitatea mentală a lui Habib Bourguiba. Peste o lună avea să fie destituit din funcție. Ultimii ani de viață îi va petrece în stațiunea Monastir, unde și-a construit un Mausoleu monumental în stil arab modern. A murit pe 6 august 2000.
- a succedat în perioada 1987–2010 Zine el-Abidine Ben Ali (1936-2019) în calitate de al doilea Președinte tunisian. Era un personaj temut de popor, autocrat, sub conducerea sa situația economică a țării și standardul de viață al populației degradându-se continuu. Așa s-a ajuns la demonstrații stradale tot mai ample începând din decembrie 2010 din cauza șomajului, corupției, inflației, îngrădirii libertății de exprimare, înrăutățirea constantă a condițiilor de trai ale oamenilor simpli.
Tânărul care și-a dat foc, declanșând „Primăvara arabă”
Scânteia care declanșat „Primăvara arabă” a reprezentat-o gestul extrem al unui tânăr vânzător amblunat, Mohamed Bouazizi din Tunis, care și-a dat foc în stradă după ce Poliția i-a confiscat căruciorul închiriat. Viața era grea pentru popor, iar tânărul deși făcuse o facultate nu-și găsise de lucru, ajungând să vândă zarzavaturi pe stradă. Picătura care a umplut paharul răbdării atât pentru el cât și pentru conaționali, a reprezentat-o gestul brutal al forțelor de ordine supuse dictatorului Ali.
Ca atare, Bouazizi într-un gest de disperare s-a auto-incendiat în ziua de 17 decembrie 2010 și a murit la data de 4 ianuarie 2011. Actul său de revoltă a declanșat un val de proteste și acțiuni violente fără precedent în întreaga țară, contribuind finalmente la izgonirea președintelui Zine El Abidine Ben Ali și la izbucnirea protestelor în lumea arabă, atât în Africa de Nord cât și în Orientul Mijlociu.
Revoltele s-au escaladat brusc în întreaga țară și au generat cele mai dramatice tulburări sociale și politice din Tunisia ultimelor trei decenii, înregistrându-se zeci de morți și răniți. Protestele au dus în final la îndepărtarea de la putere a Președintelui Ben Ali. Acesta a fugit pe 14 ianuarie 2011, refugiindu-se în Arabia Saudită, unde a primit azil politic. Și unde a și murit în luna septembrie a anului trecut, la etatea de 83 de ani.
Exemplul Tunisiei a fost pilduitor și pentru alte popoare sărace și asuprite, declanșându-se ample mișcări revoluționare în multe țări sub genericul -”Primăvara arabă”.
Atac terorist (în 2015) la Muzeul Național „Bardo” din Tunis, soldat cu 23 de morți și 50 de răniți
Și pentru a prezenta și al treilea capitol din istoria modernă a superbei „Le Pays du jasmin”, mă voi referi în continuare la un eveniment tragic ce a îndoliat această țară și a șocat lumea întreagă. Este vorba de sângerosul atac terorist din data de 18 martie 2015 de la Muzeul Național „Bardo”, din Tunis. Au fost răniți 50 de turiști, iar 23 și-au pierdut viața – oameni nevinovați, veniți să admire renumita Colecţie de mozaicuri din perioada Imperiului Roman, una dintre principalele atracţii ale Capitalei și întregului Maghreb.
Masacrul a fost revendicat de Reţeaua teroristă Stat Islamic, fiind catalogat drept „o lovitură dată într-un cuib al necredincioşilor şi viciilor”, completat de avertizarea că vor urma și alte atentate…
Din fericire nu s-au mai produs, autorii fiind anihilați. Atacul însă a avut efecte colaterale previzibile (aidoma unui Atentat similar produs în Egipt), dând o lovitură grea „Industriei ospitalității”. Dacă în 2010 Tunisia înregistrase peste opt milioane de oaspeți străini, conducând în topul destinațiilor de vacanță din zona africană, după acest carnagiu numărul vizitatorilor a scăzut dramatic, afectând în mod direct nivelul de trai – și așa scăzut – al populației. Este incredibil ce rău pot face acești fundamentaliști propriilor nații, acțiunile lor nesăbuite neținând cont de nici o consecință! Și mai susțin că „își iubesc poporul!”
Alegerea locației pentru săvârșirea atentatului a avut un caracter simbolic. Muzeul Național „Bardo” (adică „Grădină”) constituie obiectivul turistic cel mai reprezentativ al țării. Edificiul a fost construit în secolul XV, inițial numindu-se Palatul Hafsid, fiind reședință a Beilor turci, apoi al Guvernatorului francez, devenind din 1888 Cel mai mare Muzeu de mozaicuri din Africa.
Se găsesc aici în jur de opt mii de exponate din perioadele cartagineză, romană, creștină și arabă, care i-au dus faima în lume, statui ale lui Apollo, Esculap, Ceres, ale Împărațiilor romani Lucius Augustus Verus și Marcus Antonius Gordianus Africanus, dar și ale lui Bacchus, Jupiter, Serapis, Împărătesei Julia Domna, imagini mozaicate ale vănătorii cu câini, curse de cai, teme dionisiace. De asemenea, sunt expuse urne funerare, pietre tombale, basoreliefuri decorative foarte bine conservate, articole de îmbrăcăminte, podoabe, bijuterii, obiecte casnice, exponate cu caracter etnografic, piese folosite la executarea pavajelor, precum și o impresionantă frescă.
Vizitatorii actuali păstrează un moment de reculegere la intrare, pe un perete aflându-se sculptate in piatra numele celor căzuți în urma Atentatului terorist din 2015, menționându-se țarile de unde proveneau și drapelele naționale. Români nu figurează, Slavă Domnului!
Ca pe toți ceilalți excursioniști m-au impresionat mozaicurile, deși nu sunt ahtiat. Dar când ai de-a face cu lucrări extraordinare, trebuie să le privești cu respect. Pentru a nu omite cele mai interesante exponate, le-am menționat numele pe camera de filmat:”Triumful lui Neptun”,”Seniorul Julius”, ”Jocul de circ”, ”Nouă muze”, ”Vânătoare de animale sălbatice”, ”Portretul lui Virgil”, ”Peisaje marine”, ”Ulise”, scene reprezentând activități din agricultură, animele sălbatice (elefanți, lei, tigri), secvențe marinărești.
La final l-am întrebat pe ghid de u
nde provin toate aceste splendori?
– Sunt multe sit-uri celebre în Tunisia, pe care ar fi bine să le vizitați. Neaparat rețineți trei: Cartagina, Dougga, El Djem. Iar dacă mai aveți timp, chef și.. dinari (ordinea era inversă!), puteți ajunge și la Chebba, Utica, Oudhna, Mahdia.
– Sunt cam multe. Ei bine, la Cartagina am fost…
– Atunci nu vă rămâne decât să includeți în programul zilelor următoare un popas în orașul antic Dougga, (declarat Monument UNESCO grație inestimabilelor sale vestigii romane), precum și la impozantul Amfiteatru roman El Djem (păstrat până azi în condiții excepționale), având o capacitate de 35.000 spectatori!!!
Popas în Dougga
Așa că i-am ascultat sfatul. M-a îndemnat și un dicton arab, care spune: „Există trei categorii de oameni: 1. Aceia care nu vor să călătorească. 2. Alții care pot, dar nu merg. 3. Și cei care… o fac!”
Ați dedus, nu-i așa?, în ce categorie mă aflu. Deci iată-mă la…Dougga! „Îmi fac ochișorii roată” și ce văd? La tot pasul…ruine și iar relicve. Toate impresionante! Fie că vorbim de Forum, Teatru, numeroasele Temple, de „Arcul lui Septimius”, de „Construcția decorativă dedicată lui Severus Alexander” sau de Băile publice. Se spune că inițial respectiva așezare ar fi fost un simplu sat berber. Apoi s-a tot dezvoltat grație poziției sale geografice avantajoase, romanii conferindu-i grandoare încă de acum două… milenii (?), așa cum făceau cu mai toate așezările pe care le întemeiau ori cucereau.
Două dintre monumentele deja menționate au marcat evoluția urbei. Primul e reprezentat de „Arcul lui Septimius Severus” și datează din anul 205. A fost înălțat pentru a omagia avansarea orașului la statutul de „Municipium”, ceea ce i-a oferit posibilitatea de a deține propria administrație. Cea de-a doua construcție arhitectonică de proporții mari, „Arcul lui Alexander”, ce a necesitat aproape trei decenii spre a fi clădit, marcând atribuirea de noi privilegii pentru prospera Cetate Dougga.
După cum se știe, Forumul reprezenta în lumea romană locul cel mai frecventat dintr-un oraș, unde se organizau adunările publice, felurite ceremonii. Initial Agora din Dougga fusese flancată pe trei laturi cu porticuri, având 35 de coloane din marmură cu capiteluri corintice. Religia romanilor permitea existența mai multor divinități, de aceea nu surprinde mulțimea de edificii sacre: Templele lui Juno Caelestis, Saturn, al lui Concord, cel al lui Mercur, Templul Minervei, și altele greu de identificat de subsemnatul. În schimb nu am avut ezitări când a venit vorba să recunoasc rămășițele impunătorului Amfiteatru ce datează din anul 168. Semicercul său pe trei nivele avea o capacitate de 3.500 de locuri.
…Oare ce a mai rămas de văzut din „trilogia” recomandată de ghidul de la Muzeul „Bardo”? Aha, Colosseum-ul El Djem. Pentru că „Dacă vrei să știi încotro mergi, uită-te înapoi de unde ai venit!”, grăiește o cimilitură arabă. (Va urma).
Horia C. Deliu
