„Cel care nu știe și nu știe că nu știe este un prost. Ocolește-l!
Cel care știe și știe că știe este un înțelept. Urmează-l!”
…Este un excelent proverb berber, pe care l-am ales motto pentru acest nou ciclu de reportaje de călătorie. Deci, urmați-mă!
Așa cum arătam în materialul de promovare apărut zilele trecute, după ce am isprăvit de publicat impresiile din Myanmar, iar ceva mai înainte din Indochina, mi-am pus întrebarea, dragi prieteni, oare ce tărâm v-ar stârni acum interesul?
Avem de unde alege, stați liniștiți. Nehotărât, am vrut să dau cu banul. Deși aș fi avut încă multe de povestit despre celelalte state exotice din zona Asiei de Sud-Est – care îmi sunt tare dragi și le-aș revedea oricând cu mare plăcere – mi-am zis că, totuși, să fac o pauză. Le mai lăsăm, deci, la dospit. Și ne îndreptăm atenția spre o altă arie geografică. De pildă, teritoriul african.
Ce părere aveți? Este un spațiu complet diferit ca peisaj, tradiții, religii.
Așa se face că m-am oprit la frumoasa Tunisie – „Le pays du jasmin” („Patria iasomiei”), situată în partea de Nord a Continentului Negru, în…colorata Zonă Maghrebiană.
Sper din tot sufletul să vă placă și această incursiune, „Made HCD”.
Că de nu, „Îmi iau jucăriile și plec”! Tare aș vrea eu, numai că acum NU se poate…
Țara Soarelui Apune
O zicală maură grăiește astfel: „Maghrebul reprezintă o …Pasăre Sfântă. Trupul ei este alcătuit din Algeria, aripa sa dreaptă fiind Tunisia, iar cea stângă – Marocul”.
Frumos spus, ca de altfel toate zicerile locale! Am învățat acolo o sumedenie de maxime, cugetări, aforisme, o parte dintre ele urmând a le folosi pe parcurs. Dacă vă plac, să le memorați și domniile voastre, iar când le veți strecura nonșalant în conversații (așa cum fac eu) o să păreți foarte înțelepți. Chiar culți.
…Am avut bucuria de a admira pe rând cele trei…componente ale simbolicei „Păsări Sfinte”. Maghreb sau Maghrib înseamnă Soare Apune și este denumirea regiunii din Nordul Africii pusă încă din Evul Mediu de geografii și istoricii arabi.
Știm că Japonia este numită poetic Țara Soarelui Răsare, destinație de vis pe care am ratat-o în primăvara lui 2020 din pricina pârdalnicei Pandemii. La începutul lui aprilie am așteptat nerăbdător cu bagajele la ușă să vină odată O.K.-ul de la Tokyo, pentru a zbura să admir cireșii înfloriți. N-a mai venit…
Mult mai simplu au stat lucrurile în urmă cu vreo trei ani în privința vizitei în Tunisia, considerată Țara Soarelui Apune. Acolo am ajuns fără probleme, întâlnind una dintre naţiunile emancipate ale lumii islamice. De aceea mulți comentatori consideră „Patria iasomiei” drept cel mai …occidental stat de pe Continentul african.
Cele trei entități maghrebiene la care m-am referit au multe lucruri splendide în comun, dar și destule elemente care le individualizează. Deși sunt surori întru spirit și limbă, din punct de vedere politic și socio-economic există multe deosebiri.
„Corpul” imaginarei „Înaripate Sacre” îi aparține Republicii Algeriene Democratice și Populare – cum se numește oficial – beneficiind de un teritoriu imens de 2.382.000 km² (alcătuit în majoritate de inospitalierul Deșert Sahara), având o populație de 43 de milioane de locuitori. „Aripa” din dreapta este reprezentată de Republica Tunisiană, ce acoperă 163.610 km², adăpostind 12 milioane de locuitori, iar în partea stângă se află Regatul Maroc, care se întinde pe o suprafață de 710.850 km² și numără 36 milioane de suflete.
– Care din ele te-a impresionat mai tare?, m-a descusut cu spiritul ei sagace Luci Gabriela Bocu, o cititoare consecventă a scrierilor subsemnatului.
– „Je ne peux pas dire”.
– „Pardon???”
I-am sesizat imediat ironia, fiindcă deși sunt francofon, mă dădusem anglofil în celelalte seriale, ca să fiu în trend cu moda. Deși, potrivit minunatelor stihuiri ale lui Geo Dumitrescu, „Slav aş fi fost, de nu eram latin/ Latin aş fi, de n-aş fi fost şi dac/ Dar a ieşit aşa: să fiu român/ Și eu cu soarta asta mă împac (…)”
Ca atare, voi face de această dată o schimbare de idiom. Spre a fi în consens cu graiul multor localnici, care vorbesc franceza și, firește, araba. Limba oficială este însă „darija tunisiană”. Adică araba locală, care înglobează multe dialecte zonale. Limbajul a tot evoluat, având la bază elemente berbere și punice, cu influențe franțuzești, arabe, turcești, spaniole.În perioada Protectoratului francez, limba lui Voltaire era prevalentă în cadrul instituțiilor, în special în educație, devenind un factor puternic de cultură, permițând promovarea valorilor moderne. După cucerirea Independenței în 1956, Tunisia începe a fi arabizată, chiar dacă administrația, justiția și învățământul rămân bilingve timp îndelungat.
-„Salaam aleikum!” („Pace ție!”), ești întâmpinat la tot pasul cu populara urare băștinașă. Ca atare, intri în dialog și răspunzi cum zic ceilalți:
– „Aleikum salaam!”
Dacă ești non-arab (ceea ce se vede de la o poștă) urmează nelipsitul salut franțuzesc, „Comment ça va?”
– „Ça va bien”.
Ca să le dovedesc că nu uitasem de tot franceza, mai ziceam de la mine:
– „Bonjour, que faites-vous?”
– „Bien, merci!”, mi se dădea replica amabil.
– „D’où tu viens?” („De unde vii?”), mă descusea apoi fiecare negustor, după prostul obicei existent prin bazare.
– „De Roumanie”.
– ”O la la”…
Asta nu știu dacă era de bine sau de rău.
De ce este iasomia Simbolul național tunisian?
În tradiția tunisiană jasminul reprezintă un simbol național. Delictele flori albe de iasomie au un miros plăcut, aromatic, pătrunzător, deoarece conțin uleiuri eterice. De aceea pe lângă valoarea lor estetică se folosesc în parfumerie, dar și în medicina populară având efect de calmare a nevralgiilor.
Se știe că în unele țări există câte un ritual de întâmpinare a oaspeților. Pe lângă salutul cordial de ”Bun venit!” (după caz ”Bienvenue”, ”Welcome”, ”Marhaba”, Aloha”, ”Добро пожаловать”, ”Mengalabá”, ”Namaste”, ”Wilkommen”etc.) rostit cu un zâmbet larg și, eventual, însoțit de o plecăciune – dacă ești prin Asia – operațiune executată de către reprezentantul gazdelor, uneori li se oferă turiștilor și un mic dar simbolic: un ornament din frunze verzi împletite în formă de lanț ce se atârnă la gât, vreo statuetă reprezentând o zeitate, o cunună din ierburi aromate pe care ți-o pui pe cap, o eșarfă lungă de culoare albă ce se așează pe umeri, vreun breloc cu conotații locale, o ghirladă din flori exotice, o păpușă îmbrăcată în port popular, iar în Tunisia – un buchețel de iasomie.
Mi s-a spus că există un fel de cod privitor la semnificația înmmânării florilor. Atunci când un tânăr timid și nedeprins cu tehnica „agățării” este atras de o fată, îi oferă trei buchete îngemănate. Gestul galant se tălmăcește prin expresia „Pe tine te-am ales”. Dacă tânăra le primește, înseamnă că i-a acceptat prietenia (cum facem și noi pe…Facebook, dar fără conotații amoroase!) și totul va fi O.K. Dacă nu – nu! „Pas d’insulte!”
E ceva simplu, fără vorbe meșteșugite, fâstâceli. Și o precizare: un buchețel de jasmin poate fi purtat în păr de către fete, dar și de… băieți, aceștia trebuind să-l prindă pe fesul roșu cu ciucur al costumului tradițional deasupra urechii stângi! Probabil, spre a fi pe partea inimii! De fapt, un proverb tunisian afirmă exact așa: „Cuvintele sincere de dragoste ajung la inimă; cele meșteșugite se opresc la… ureche”!
Se spune că parfumul de iasomie îndeamnă la speranță și iubire, iar o legendă auzită în orășelul alb-albastru Sidi Bou Saïd vorbește despre o tristă poveste de iubire dintre un bărbat și o femeie de religii și culturi diferite, dar aflați sub vraja florilor de jasmin.
Iasomia a avut de-a lungul vremii importante semnificații spirituale, reprezentând un simbol al Speranței, Iubirii și Divinității.
„Primăvara arabă”
Cât de puțin ai fi interesat de istorie și politica de pe Glob, presupunând că nu viețuiești precum…struțul, trebuie să-ți amintești de valul de revolte ce a cuprins acum un deceniu Orientul Mijlociu și Africa de Nord cunoscut sub denumirea de „Primăvara arabă”. Semnalul l-a dat Tunisia prin „La Révolution du jasmin”, care a declanșat uriașe mișcări de protest în lumea islamică, chiar revoluții, ducând în final la măturarea de la putere a unor dictatori, conducători impopulari ce păreau înșurubați pe viață în fotoliile lor prezidențiale.
Scânteia a reprezentat-o sinuciderea prin auto-incendiere a unui tânăr tunisian, Mohamed Bouazizi, pe data de 17 decembrie 2010. Nu era vreun golan, infractor, un terchea-bercea. Studiase, absolvise o facultate, dar nu își găsea de lucru. Era șomer și avea de întreținut familia. Închiriase un cărucior pentru a vinde pe stradă fructe și legume, dar poliția i l-a confiscat. Într-un acces de disperare și-a dat foc, pierzându-și viața!
Gestul său simbolic a trezit populația nemulțumită, iar pe fondul sărăciei generalizate au izbucnit revoltele populare. De la o zi la alta protestele s-au extins la nivelul întregii națiuni, conducând la fuga președintelui-despot Ben Ali.
Acest prim pas a declanșat demonstrații pe scară largă împotriva regimurilor în mai multe țări din zonă, în special, Egipt și Yemen, ajungându-se la adevărate revoluții care au dus la înlăturarea președinților egiptean, Hosni Mubarak și yemenit, Ali Abdullah Saleh.
Manifestări de stradă de o amploare deosebită s-au desfășurat și în Algeria, Libia, Iordania, Bahrain, Maroc, Kuweit, Iran. Evenimente de mai mică amploare s-au derulat, de asemenea, în Sahara Occidentală, Sudan, Djibouti, Cisiordania, Liban, Siria, Irak, Senegal, Arabia Saudită și Oman.
Revenind la Tunisia, „Revoluția de iasomie” s-a făcut sub sloganul: „Muncă, libertate și demnitate națională”. În ceea ce privește libertatea politică azi lucrurile se prezintă bine. Au avut loc alegeri democratice, s-a adoptat cea mai progresivă Constituție din întregul spațiu arab, iar libertatea presei este respectată. Din păcate, celelalte revendicări încă nu au fost soluționate, șomajul fiind foarte ridicat, neexistând siguranța zilei de mâine.
O cimilitură din zonă grăiește astfel: „Patru lucruri nu mai pot fi luate înapoi: cuvântul rostit, săgeata plecată din arc, viața trăită și șansa ratată!”.
Cu o mostră a înțelepciunii arabe am început primul episod. La fel l-am isprăvit. (Va urma).
Horia C. Deliu
