Înainte de a porni spre Japonia m-am documentat, firește, cum fac de obicei când plec într-o țară străină. Am încercat să aflu pe lângă noțiuni de cultură generală și unele detalii practice, chestiuni utile oricărui drumeț. Mai ales că era vorba de o destinație cu totul aparte. Din păcate, n-am aflat nimic! În cercul meu de prieteni nu am găsit turiști care să se fi preumblat pe acolo, deși majoritatea circulă hai-hui. Atunci am apelat la câteva cunoștințe din lumea artistică, muzicieni de la Filarmonică, soliști de la Operă, care efectuaseră turnee în ”Nippon-koku”. Am discutat și cu o reputată directoare de scenă, d-na dr. Anda Tabacaru, ce montase mai multe spectacole acolo. Toți, fără excepție, s-au exprimat entuziast.
La rându-mi, nici eu nu mă las mai prejos, declarând că m-am întors cu impresii senzaționale.
Record nedorit: 1.500 de cutremure pe an !
Una dintre întrebările frecvente puse subsemnatului după ”Vizita…bătrânului domn” în Japan – parafrază a celebrei piese „Der Besuch der alten Dame” de Friedrich Dürrenmatt – s-a referit la cutremure. Mai ales că ne sunt proaspete în memorie ravagiile recentelor mișcări telurice din Turcia. Oare de ce sunt atât de multe în ”Țara Soarelui Răsare”? Cum de pagubele înregistrate acolo comparativ cu alte țări sunt atât de mici?
Sunt numeroase deoarece insulele nippone s-au format la îmbinarea plăcilor tectonice ale Pacificului și Filipinelor, având tendința de a se scufunda sub falia Euroasiatică din Vest. La îmbinarea acestor structuri uriașe crusta Pământului devine adesea instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani din Japonia (50 activi și circa 200 inactivi), dar mai cu seamă abundența cutremurelor (circa 1.500 pe an)!!!
Iată ce a declarat un specialist japonez în construcții, detașat ca manager al unui important obiectiv de investiții realizat recent în țara noastră: ”Clădirile în țara mea sunt făcute să reziste la numeroase mișcări tectonice. Există legi foarte severe de construcție, pentru a limita consecințele cutremurelor. Se pune accent pe amortizarea șocurilor, pe realizarea maleabilității infrastructurii. În ultima vreme s-au înregistrat destul de multe seisme mari și la noi, dar nu au fost dezastre ca prin alte părți. Japonia este o țară sigură din acest punct de vedere. Apropo, am fost în Turcia după cutremurele din primăvară și m-am uitat la clădiri. Coloanele care susțin imobilele mi s-au părut cam subțiri, nefiind foarte puternice. Cred că asta a fost una dintre problemele prăbușirilor masive. Blocurile japoneze sunt făcute să reziste la șocuri. Casele mici au mai multe șanse să cadă, însă structurile înalte, building-urile sunt ridicate cu respectarea strictă a unor norme speciale, iar din acest motiv rămân în picioare. Nimeni însă nu are cum să știe unde și când vor apărea cutremurele, de aceea trebuie să fim tot timpul pregătiți”.
Câte ceva despre gheișe
Un alt subiect, dar de o cu totul altă factură, discutat și paradiscutat în deplasarea prin Japonia, a vizat…gheișele! De ce vă mirați? Curiozitatea bărbaților noștri a vizat insistent această temă delicată. Și misterioasă. Unele întrebări adresate ghidei erau cam fără perdea, încât până și eu m-am rușinat. Chit că acolo se poate vorbi degajat despre așa ceva, răspunsurile au fost parcimonioase. Voalate. Mai mult am intuit. Ce am aflat, totuși? Noțiunea de gheișă (芸者) desemnează o „persoană care iubește arta”. Nu reprezintă o damă de companie în accepțiunea întâlnită în Occident. Gheișele sunt ființe delicate, care susțin o conversație elevată, recită, cântă, dansează. Într-un cuvânt, creează o atmosferă rafinată. Mai departe…”scrie în carte”, cum se spune.
Acum vreo două secole erau o mulțime, fiind foarte apreciate. Astăzi numărul lor a scăzut dramatic.Viața trepidantă face ca masculii să nu mai aibă răbdare cu ”finețurile”, subtilitățile. N-au timp de vorbe, fie ele și frumoase. Vor acțiune!
Un detaliu curios despre care n-am avut habar (probabil nici dv.), se referă la faptul că primele gheișe au fost…de sex masculin!?! Nu-i o glumă! Respectivii artiști se numeau ”Honko” și dansau pentru clienți lor în restaurante, în camerele unde se servea… ceaiul.
Ulterior femeile au preluat rolul, străduindu-se să aducă mai multă bucurie oaspeților. Deși majoritatea au statut de curtezane, în mod curios nu sunt considerate… prostituate. Pe vremuri multe gheișe erau obligate să participe la Ceremonia numită ”Mizuage”, prin care unei ”Maiko” (gheișă-adolescentă aflată în perioada învățării) îi era cumpărată viginitatea de către cel care oferea mai mulți bani. Era considerat un gest de onoare în acea perioadă.
Printre primele reguli figurează păstrarea anonimatului, fapt ce adaugă o notă de mister gheișelor.
Se spune că atunci când o gheișă servește ceaiul, iar mâneca kimonoului îi alunecă încet descoperind…încheietura mâinii (!?), masculul intră în fibrilație, simțind o senzualitate inexplicabilă. Gestul ”provocator” are rolul de a-i stârni instinctele, invitatul începând să viseze la mai mult. Iată o mostră de rafinament asiatic.
Așa cum era pe vremuri și la noi, după cum cânta celebrul Zavaidoc: ”Când glezna ți-am zărit/ Pe dată am și roșit”(…)
De fapt, ce le face pe gheișe niște făpturi speciale? Cei cu experiență spun că ar fi vorba despre modul rafinat în care ajută clientul să scape de inhibiții, să se descătușeze erotic, stimulându-i imaginația. Kimonourile au și ele rolul lor. Sunt piese de vestimentație foarte scumpe din mătase (pot ajunge și la…un milion de yeni!), confecționate manual. Un kimono elegant necesită un an-doi pentru a fi creat, pictat și brodat. Gheișele petrec aproximativ două ore pentru a se machia, a-și aranja părul într-un mod sofisticat și a îmbraca kimonoul. Pentru a realiza o față de porțelan folosesc multă pudră albă; buzele trebuie conturate cu roșu intens, iar genele vopsite cu pastă neagră.
Pornografia se numește ”Hentai” și face parte din libertatea de exprimare. Japonia este țara cu cea mai scăzută rată a violurilor din lume. Gheișele nu au voie să aibă relații de lungă durată cu cineva. Iar când se căsătoresc, trebuie să renunțe la această îndeletnicire.
Și la final o glumă tematică. O gheișă face amor cu un student și la un moment dat îl întreabă discret:
– Ai terminat, tinere domn?
– Ooo, nu, abia sunt …în anul doi! (Va urma).
Horia C. Deliu
