După întoarcerea din voiajul nippon unii cititori m-au întrebat dacă tratațiile culinare și bahice de la bordul aeronavelor de cursă lungă, care fac deliciul multor „porumbei voiajori” (ca mine), au redobândit anvergura inițială? Pentru că în perioada pandemică fusese penurie mare. Iar pentru orice fleac (o apă, un croissant) erai obligat să plătești. Cel puțin pe cursele „low cost”, răspunsul stewardeselor la orice solicitare era: „Nothing”!
Revenirea anevoioasă la normalitate
Deci s-a revenit la normalitate? Răspunsul este sibilinic: „Nu prea” – cum zic oltenii. Zburând atâta amar de ore până în „Țara Soarelui Răsare” și retur evident că ni s-au oferit mai multe rânduri de masă. Pe care le-am așteptat lihnit și curios: va fi iarăși un meniu auster?
Iluziile mi s-au spulberat rapid încă de la primul prânz: am avut de ales între un amărât de „chicken” și o „pasta” leșinată. Ca de obicei puiul s-a terminat rapid, majoritatea celor…360 de pasageri hămesiți preferându-l. Neavând încotro m-am delectat cu o „lasagna”. Și multă…verdeață. Ca iepurii. De băut, ce era să aleg? O doză mică de bere (nu un „can” de juma’de litru ca pe vremuri) sau un pahar de vin? Amândouă – exclus! Repetir – exclus! Non-alcoolicii, ca de obicei, erau fericiți cu apa lor.
Nostalgic am evocat versurile „poetului”: Unde sunt…coniacele de altă dată???
Rumegam și mă întrebam „ca…deștepul”: oare cum de au dispărut abundențele culinare și bahice dinainte de Pandemie? Prețurile biletelor tot cresc, iar serviciile tot scad. Mi-am amintit cu plăcere de o secvență petrecută acum câțiva ani la decolarea dintr-un mare aeroport situat într-un HUB arab. Chiar la intrarea în jumbo-jet ne așteptau pe lângă câteva stewardese cochete și un tip echipat complet în alb! În prima clipă m-am speriat, crezând că o fi vreo molimă. Abia apoi i-am zărit boneta de… bucătar și m-am înveselit! Pur și simplu tipul constituia o apriție aiuritoare într-un avion. Ce să caute acolo un …„master chef”??? Omul însă era zâmbitor și ne-a oferit ca ”aperitiv” un meniu bogat…tipărit pe un carton lucios, așa ca la restaurantele de lux.
Și ce bucate ne așteptau? Și câte pahare nu s-au golit? Parcă petreceam…Revelionul deși eram în toiul verii! Ooo, vi se pare că povestesc din „O mie și una de nopți”? Belșug am mai întâlnit și la alte companii cu care am efectuat zboruri spre Statele Unite, în câteva țări exotice din Asia de Sud-Est, China. În cele peste 600 de ore de zbor pe care le-am adunat de-a lungul anilor s-au petrecut multe alte trăsnăi. Oare să fi „visat”?
Dar să răspund la propria-mi întrebare: nu cred că abundența va reveni la bord prea curând. Deși prețurile biletelor tot cresc, serviciile mereu scad!
… Și, totuși, a apărut o excepție dătătoare de speranță. La întoarcere pe ruta Osaka – Paris, echipajul francez de cabină al uriașului „Airbus 350” alcătuit numai din stewarzi (fiindcă însoțitoarele de cabină ar fi putut face față cu greu unui efort fizic de 14 ore și 11 minute de zbor efectiv !!!), ne-a zgândărit. Din senin am primit …șampanie”!?! „Oh là là” Și încă servită în niște cupișoare cochete, nu în pahare albe de plastic, ca pe la unele „recepții” din România! A fost un detaliu ce m-a surprins agreabil în actuala perioadă de austeritate globală.
Cum e la japonezi?
Pentru că am abordat unele chestiuni legate de „Food and drinks” să vă spun cum stau lucrurile în Japonia, din câte am observat la fața locului. E bine de știut că mâncatul și băutul în timp ce te deplasezi pe stradă constituie un semn de proastă creștere! Alimentele de bază sunt orezul (la greu), peștele, carnea de pui, fructele de mare. Și multe sosuri picante. De fapt, orezul nu lipsește de la nici o masă. Iar cel mai popular ”topping” pentru pizza este… calmarul – o moluscă cefalopodă, cu corpul alungit și gura înconjurată de zece tentacule. Câhhh.
Bucătăria japoneză este complet diferită față de ce știm noi, românii de rând. Pe lângă bucatele ce se regăsesc și în arta culinară occidentală, predomină felurile tradiționale. Pregătirea unor mese gustoase și elegante se consideră o adevărată știință, nefiind la îndemâna oricui. De aceea există o elită de „master-chefs”. Carnea de cal crudă, denumită „Basashi”, este socotită o delicatesă!
Am constatat că o sumedenie de bucate sunt pentru vegetarieni. Explicația? Religia buddistă. Desigur, tot natul a auzit de cea mai faimoasă mâncare japoneză – „Sushi”. Iar pe zi ce trece încă trei specialități devin și ele faimoase peste hotare – „Ramen”, „Tempura”, „Yakitori”. Se pare că deja se regăsesc și în meniurile unor localuri de top din săraca noastră țărișoară !
Ca urmare a recunoșterii internaționale a refinamentului și bunului gust (la propriu și la figurat) cel mai cunoscut Ghid gastronomic francez a inclus „Țara Soarelui Răsare” în rândul statelor care au cele mai multe Restaurante „Michelin” de 3 stele din lume! Iar Tokyo a devenit metropola unde se găsesc o mulțime de asemenea localuri exclusiviste, devansând Capitale cu pretenții în materie, precum Parisul, Londra, Roma. Oare și Bucureștiul?
Voi detalia subiectul, care este amplu și palpitant, într-un alt episod.
Ce este „Ikigai”?
„Ikigai” reprezintă un concept filosofic, dar și practic care înseamnă «Fericirea de a fi mereu ocupat». Populația îl aplică necondiționat și astfel se explică extraordinara longevitate a japonezilor. Locuitorii Insulei Okinawa bat recordul, numărul persoanelor centenare depășind cu mult media mondială.
Alimentația cumpătată, odihna adecvată, mișcarea ușoară, evitarea exceselor de orice fel reprezintă ecuația sănătății extraordinare a nipponilor, explicația poftei lor de viață proverbiale.
Iată cele zece Legi de bază: 1.Fii mereu activ 2. Nu te pensiona niciodată (WOW!!!) 3.Privește lucrurile cu calm 4. Nu mânca pe săturate 5.Înconjoară-te de prieteni 6.Fii în formă pentru următoarea ta Aniversare 7.Zâmbește mereu 8.Reconectează-te cât poți de des la natură 9.Fii recunoscător 10. Urmează-ți „Ikigai”-ul. Știați că Japonia a dat 18 laureați ai Premiului Nobel în medicină, literatură, chimie și fizică?
Cum gândesc japonezii? Dacă cineva poate să facă un lucru, înseamnă că pot să îl fac și eu. Dacă nimeni nu a putut, poate reușesc eu!
Și cum gândesc românii? Dacă cineva poate să facă un lucru, să-l facă…el. Dacă nimeni nu a putut, de ce naiba să mă chinui eu ? (Va urma)
Horia C. Deliu
