…După o primă tentativă nereușită în urmă cu trei ani de a vizita „Nippon-koku” – cum este denumită oficial Japonia – în această primăvară, în sfârșit, am reușit. Deși la nivel mondial încă din 2022 s-a declarat terminarea Pandemiei, nipponii au rămas la fel de precauți. Toți poartă și acum mască, pe stradă, în magazine, locuri publice, mijloace de transport. Zici că n-au habar că nesuferitul Covid 19 a devenit istorie (oare???). Aidoma acelui soldat japonez care timp de 20 de ani a stat izolat în jungla dintr-o insulă din Pacific, deoarece nu aflase că se terminase Cel de-al Doilea Război Mondial!!!
„Cu mască, fără mască”
…Astfel s-a intitulat o emisiune de succes din istoria TVR. Cei de vârsta mea și-o reamintesc, probabil. Am evocat-o, deoarece titlul se potrivește de minune acestor însemnări. Pentru străinii ajunși în această primăvară în Japonia petecul acela inestetic de pe față, pe care eu personal l-am urât din prima clipă, nu mai este acum obligatoriu. Totuși, luasem de acasă preventiv vreo douzeci de măști.
Să fie, acolo. Dar nu le-am folosit.
Controale „la sânge”
Dar stați, că nu știți ce tracasări ne-au așteptat la sosirea în Japonia, apropo de mizerabilul Covid 19. Sincer, crezusem că am scăpat de nebunia asta, fiindcă în Europa lucrurile s-au liniștit. Doar nipponii nu se lasă „păcăliți”. Pe Aeroportul „Narita” din Tokyo ne-a întâmpinat o „armată” de sanitari; femei și bărbați, echipați cu bluzoane roșii pe care scria „Quarantine”. Mișunau ca furnicile în jurul nostru și ne luau la puricat documentele. Stăteam într-un șir indian uriaș. Țineam la vedere celularul, pentru că aveam pe „dânsul” trei coduri QR extrem de importante. Fără ele – out!
Precizez pentru cei mai puțin familiarizați, că acest QR reprezintă un mod de identificare modern, alcătuit dintr-un set de bare bidimensionale, așa-numitul „Cod matrice”. Acest isteț standard QR a fost creat de o companie japoneză (se putea altfel?) și este prescurtarea din engleză a expresiei „Quick Response” („Răspuns Rapid”).
Primul dintre codurile cu care venisem atesta că efectuasem cele trei vaccinuri anti-Covid. Tipicari, japonezii nu se mulțumeau să facă doar o verificare de rutină. În mod aleatoriu solicitau și Certificatele de vaccinare în… original. Dacă, totuși, mai existau unele dubii, controlul se intensifica, alți operatori verificând datele în sistem! Chiar și eu am pățit-o, probabil fiindcă aveam o înfățișare… „dubioasă”.
Buuun, de primul test am scăpat. Cine însă nu avea QR, era nevoit să demonstreze că efectuase Testul PCR cu 72 de ore în urmă, rezultatul fiind negativ. Buletinul de atestare era unul special, tradus în engleză și…japoneză!? Numai că în România doar 16 centre sunt acreditate pentru eliberarea unui astfel de certificat.
De teama unor surprize neplăcute, țineam la îndemână și documentele în original ale celor trei vaccinuri. Inițial le pusesem „la păstrare” acasă undeva intr-un scrin, fiind convins că nu voi mai avea nevoie de ele. Multe cunoștințe au râs de mine la vremea respectivă, zicându-mi în față (sau pe la spate) că sunt naiv și fricos de mă vaccinez, luând de bună „propaganda” oficială. Dar uite că dacă râzi la urmă, parcă e mai bine.,,
A urmat apoi verificarea celorlalte două QR-uri: unul pentru acordarea Vizei de Intrare și celălalt pentru Controlul Vamal. Alte cozi. Nu mai spun că aproape de aterizare am completat în avion niște formulare cu o mulțime de întrebări scrise cu text mare în japoneză și minuscul în engleză (ca să ne învățăm minte și să nu mai călcăm pe acolo).
Fiind de felul lor prudenți și exigenți, japonezii și-au putut păstra tradițiile, modul auster de trai, curățenia de farmacie prezentă pretutindeni, utilele deprinderi cotidiene.
„Arigato gozaimasu”
Printre curiozități s-a aflat comunicarea cam anevoioasă cu gazdele în engleză! Pare de necrezut, nu-i așa? Într-o țară hiper-tehnologizată și digitalizată sută la sută cum este Japonia, am constatat că uneori te descurci anevoios în graiul lui Shakespeare. Anumiți lucrători din comerț, industria hotelieră, servicii – adică localnici care prin profesie vin în contact direct cu turiștii – răspund mai mult monosilabic. În schimb, TOȚI te copleșesc cu amabilitățile, se înclină la tot pasul și rostesc formula sacrosanctă: „Arigato gozaimasu” („Mulțumim mult”). În magazine, restaurante, pe stradă, la obiective, parcă te „înțelegi” mai ușor prin semne. Vorba aceea, „Atâta am conversat, că mă dor…mâinile”.
Zău, acest detaliu mi s-a părut de-a dreptul incredibil, greu de înțeles la un popor atât de evoluat!!! M-am mirat, întrucât chiar și în țări mici, sărace, cum ar fi Myanmar, Albania, Laos, până și în izolatul Tibet, am constatat că te poți descurca binișor cu limba engleză. În schimb cu tinerii nipponi este altceva, dialoghezi ușor și cu plăcere. Sunt foarte amabili, mereu surâzători, te însoțesc pe stradă distanțe mari să-ți arate pe unde să o iei, pentru a se asigura că ai priceput indicațiile.
Să ne înțelegem, dragilor, impresiile mele sunt fără doar și poate, superficiale, neaprofundate. Am interacționat, de regulă, cu „low people”, neavând prilejul să discut și cu specialiști, IT-iști, oameni cu înaltă pregătire profesională. Să nu uităm că rata analfabetismului este zero, iar nivelul de instruire înaltă atinge cea mai ridicată cotă din lume… Cred că așa-zisa „bariera lingvistică” reprezintă un mod subtil al japonezului de rând de a ține străinii mai la distanță. În general, ei sunt firi introvertite, persoane liniștite, rezervate, cărora nu le place să socializeze cu necunoscuți.
Văzând însă cum se derulează viața super-ordonată a japonezilor, concluzionezi că reținerile lor sunt justificate. Pentru noi, niște „strangers in the night” – vorba lui Frank Sinatra – modul lor de trai sobru și minimalist pare de neconceput. Prima şi cea mai importantă regulă în Japonia este punctualitatea. OK, o găsim și la alte nații civilizate. Numai că la nipponi punctualitatea nu înseamnă să ajungi la ora stabilită, ci cu cel puţin zece minute înainte. La fix, se consideră deja… că ai întârziat! (Va urma).
Horia C. Deliu
