Ca să vizitezi „Tărâmul de Aur” sosind pe calea aerului, hăt, de departe,  deci nu din statele învecinate de unde poți intra și cu…bicicleta, aterizezi  în cel mai mare oraș din Myanmar Yangon (Rangoon, odinioară). Vei avea plăcuta surpriză să descoperi o metropolă asiatică atrăgătoare, un important centru comercial, ce adăpostește peste șase milioane de locuitori, cifrele fiind mereu în creștere. Mai rețineți că până acum 15 ani  a fost Capitala țării.

 La tot pasul auzi salutul popular „Mengalabá ”, ca pe la noi „Bună”.

 

 

 

Una dintre satisfacțiile călătoriilor este șansa de a  da  peste așezări  care te cuceresc de la prima vedere. Așa mi s-a întâmplat cu acest Yangon, în care mai găsești pe alocuri farmecul aglomerărilor urbane din fostul Imperiu britanic, alături de blocuri dărăpănate și căsuțe din lemn.  M-a încântat aerul retro despre care citisem cândva, ce s-a păstrat în bună parte.

Am găsit un atrăgător melanj de influente culturale britanice, indiene, chineze și birmaneze, elemente ale arhitecturii coloniale englezești, sistematizări urbane făcute cu cap. În zona centrală încântă impunătoarele edificii istorice, piețele vaste,  parcurile răcoroase, cochetele luciuri de apă.

Circulația e liniștită. Nu seamănă nici pe departe cu haosul de prin țările vecine, în mod special Vietnam, unde doar la Saigon poluează strașnic  trei milioane de scutere. Și unde, cum am scris în „Notele” din Indochina,  nu poți traversa din pricina aglomerației. În Myanmar noxele  sunt reduse, iar în provincie  circulă  trăsuri cu cai, căruțe la care sunt înhămați boi zebu (cu cocoașă), dar se găsesc și ricșe  trase de  săteanii  săraci lipiți! Iar ce n-am văzut în viața mea sunt bicicletele cu…ataș!?!

 

 

Cunoscut în străinătate mai mult drept Rangoon, orașul cel mai important din Myanmar  a suferit mai multe schimbări de nume. Ultima este Yangon  și înseamnă „Sfârșitul luptei”. Ce m-a uimit a fost prezența lui Budha pretutindeni, imaginea sa fiind  multiplicată în zeci, sute de statui, embleme, temple,  pagode.

 

Cel mai important lăcaș de cult budist

 

După un tur temeinic al orașului a urmat vizita la Pagoda Shwedagon. Este cel mai impunător lăcaș budist din țară și printre bijuteriile arhitectonice  din Asia de Sud-Est. Detaliile șochează: are înălțimea de aproape o sută de metri, fiind placat în întregime cu  aur, în vârf tronând  un diamant de 76 de karate! Templul nu este doar un loc de rugăciune, ci și un spațiu de întâlnire și socializare pentru birmanezi. Am aflat că unii dintre conducătorii țării au făcut donații impresionante în aur, echivalând cu…greutatea soțiilor lor. Noroc că în Asia femeile sunt suple și minione, că dacă erau supraponderale ca prin alte părți, nu știu, zău…

Turla  din aur masiv  cântărește  o tonă, iar în partea superioară au fost încrustate o mie de diamante și  1.338 de  alte nestemate. „Cireașa de pe…pagodă” o reprezintă  un glob de aur montat în vârful-vârfului.

Religia dominantă în Myanmar este budismul, 87,9 dintre birmanezi fiind adepți ai acestui cult, doar 6,2 la sută sunt creștini, 4,3 % reprezintă islamismul, 0,5 la sută – hinduismul.

 

Majoritatea populației  a optat pentru așa-numitul budism Theravada, pe care îl consideră singura cale de urmat în viață. Această religie își are originea în India sec.al VI-lea î.Hr. după care s-a răspândit în țări din Asia, bazându-se pe învățăturile celebrului gânditor și filosof  Buddha Shakyamuni.

Să spunem pe scurt  că amintitul cult l-a avut în urmă cu cca. 2.500 ani inițiator și propovăduitor  pe fostul prinț Siddhartha Gautama. Acesta a renunțat la o existență îmbelșugată și privilegiile oferite de familia sa înstărită, considerându-le  niște lucruri deșarte. Așa că a luat hotărârea  să trăiscă auster, meditând și rătăcind prin țară. Viitorul personaj ilustru s-a născut în orășelul Lumbini și a fost crescut în Kapilavastu, aproape de actuala frontieră dintre India și  Nepal. Tatăl său era conducătorul unei formațiuni tribale. Încă de la nașterea lui Gautama, un vizionar i-a  prezis un destin proeminent în sfera sacerdotală. Tatăl viitorului  Buddha a avut o revelație, potrivit căreia fiul  va părăsi palatul împotriva voinței sale și va hoinări ca un sihastru, alegând calea ascezei.  Ceea ce se va și întâmpla, vorba  proverbului ”De ce ți-e frică, nu scapi!”.

După ani de rătăciri tânărul învățat constată  că  încă nu poate ajunge la Iluminare – țelul său suprem. Prin meditație, Gautama Siddhartha reușește să își concentreze toată atenția asupra eliberării de suferință, obține revelația reîncarnărilor sale anterioare și i se dezvăluie legea condiționismului universal.

În cele din urmă la vârsta de 35 de ani capătă, în sfârșit, Deșteptarea („Bodhi” – Iluminarea). Încurajat de zeul Brahma, va petrece 45 de ani învățându-i pe oameni  esența gândirii sale. La Sarnath își face pentru prima oară cunoscută învățătura și tot aici apar primii călugări devotați îmbrăcați în robe portocalii. Învățatul s-a prăpădit la 80 de ani sub un copac, de aceea filosofia sa îndeamnă lumea  să protejeze mediul, considerând natura  ceva sacru.  Budismul pledează pentru iubirea și bunătatea unora față de ceilalți, punând accentul pe faptele pozitive. Adepții săi cred în reîncarnare și consideră că acțiunile prezente vor afecta viața de după moarte.

…Revenind la povestea despre Yangon, trebuie spus că  tribul Mon poate fi considerat fondatorul localității în secolul al XI-lea sub numele  Dagon. Dezvoltarea a fost lentă și nespectaculoasă secole de-a rândul, fără un plan coerent de urbanism. Oamenii abia supraviețuiau, cui îi ardea de sistematizări?   Schimbarea s-a produs abia după cucerirea britanică, când urbea devine Capitala coloniei și centrul său comercial. Arhitectii veniți din îndepărtatul Albion au remodelat un oraș dezvoltat până atunci haotic, proiectând clădiri moderne ce s-au încadrat armonios printre vechile case  din lemn. S-au croit străzi late, intersecții spațioase, au apărut zone verzi după modelul englezesc.

Iar în mijloc a rămas ca un simbol religios  impresionant, Pagoda Shwedagon, care are o imensă cupolă  acoperită  cu foițe de  aur și mii de diamante.  Stupa adăpostește multe relicve sacre, printre care și câteva fire de par ale lui Buddha. Acestea sunt mult mai valoroase din punct de vedere spiritual pentru birmanezi, decât impresionanta cantitate de metal galben și pietre prețioase din edificiu.

-„Mamă; ce frumusețe!”, mi-a scăpat pe limba maternă admirația când am ajuns în uriașul Complex religios.

-„Pardon?”, mă întreabă surprinsă  ghidușa  birmaneză.

-„What a beautiful;  Mother!”

-„Why …Mother?”

-„In other words, it is a Romanian expression”…

Conform istoricilor și dovezilor arheologice, edificiul ar fi fost construit prin secolul al VI-lea. Potrivit legendei, doi frați au adus opt fire de păr din capul lui Buddha în acest loc, iar Regele vremii, Okkalapa, a fost atât de impresionat de gestul lor încât a decis să se înalțe un monument cum nu s-a mai văzut. Prețioasele firele  au fost așezate într-un seif, introdus la rândul său într-o raclă  acoperită cu o lespede de aur. Iar deasupra s-a ridicat minunăția de  Pagodă Shwedagon (adică „de Aur”).  Superstițioșii locului susțin că seiful este păzit de niște…săbii zburătoare, care le vin de hac răufăcătorilor.

 

Remarcabila construcție  de mari  proporții și de o valoare sentimentală deosebită  a  fost reconstruită de câteva ori în urma cutremurelor și a incendiilor. Monumentul are acum 99 de metri înălţime, iar  numai vârful  măsoară zece metri, exitând 1.500 de clopote de aur și argint. Împrejur sunt  o sută de   temple mai mici, care și ele sunt placate cu aur. Intrarea sudică a  Marii Pagode  este „păzită” de două sculpturi enorme  de nouă metri înălțime, care înfățișeaza o creatură jumatăte leu- jumătate dragon.

                                   

Alte monumente impresionante

 

…Am petrecut două zile în acest perimetru fascinant, ce constituie  principala atracție a fostei Capitale a Birmaniei și una din marile valori religioase budiste din  lume. Imensa Pagodă fiind amplasată  pe un deal, domină totul în jur. Am urcat pe platform gigantică pe care se află, vizitând  pe rând altarele din cele opt colțuri ale stupei. Au urmat popasuri și pozele de rigoare la Statuia Wa Thon Da Ray („Îngerul Păzitor al Pământului”), Pavilionul de rugăciuni, Clopotul uriaș Maha Ganda care cântărește 23 de tone –  în care am bătut și eu cu un…„făcăleț” masiv – așa cum se vede în imagine.

În jur forfotesc o mulțime de oameni. Sosesc valuri, valuri  de credincioși, unii cu întreaga familie, cu  copiii de mână. Vin pentru a se ruga, a aduce ofrande, a se reculege. Mișună călugări cu robe portocalii și  bordo. N-am văzut  nici-un străin, așa că mulți prichindei mă privesc curioși și mă trag de mâna să ne pozăm.

Devenisem involuntar un star!

Întrebarea părinților era aceeași: „De unde (pro)vin?” Când auzeau răspunsul se dezumflau. Se așteptau să le spun „London”- visul oricărui localnic.

 

 

…Cică un  birmanez se duce într-o scurtă  excursie la Londra, unde cunoaște și el o tipă. Se plimbă puțin cu ea și  pentru că nu știa engleza, îi desenează un pahar. Femeia  îl duce la un bar unde chefuiesc. Apoi individul desenează o farfurie.  Merg la un restaurant și petrec până seara. La ieșire companioana drept  mulțumire  desenează la rândul ei un pat. La care asiaticul zice în sinea lui: „De unde naiba  a știut  asta că sunt…tâmplar???” (Va urma)

                                                                                                    Horia C.Deliu

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail