Înainte de Puciul militar din 1962, Burma fusese una dintre cele mai bogate ţări din Sud-Estul Asiei. Dar după 50 de ani de dictatură, „Tărâmul de Aur” a devenit …„Tărâmul Sărăciei”, populația ajungând printre cele mai strâmtorate de pe Glob.
Aceasta în pofida faptului că țara dispunea de importante rezerve naturale, materializate în câştiguri exorbitante de miliarde de dolari obținute de potentații vremii în urma vânzării de pietre preţioase, precum jadul, rubinele, safirele.
Știați, dragele mele cititoare (mă adresez acum doar sexului frumos, fiindcă pe bărbați subiectul nu-i intereseză), că 90 la sută din toate rubinele aflate pe piaţă internațională provin de acolo?
Abia după 2016 s-a realizat trecerea Myanmarului de la dictatura militară la prima guvernare democratică, după jumătate de secol. Moneda națională poartă numele „kyat”, care se divide în 100 de pyas. Ca să vă faceți o idee a „puterii” sale în schimburile comerciale internaționale, precizez că 1 kyat = 0,1 euro. Deci, aproape…zero! Ca atare nu m-am complicat cu schimbatul banilor, folosind dolarul american, la care se „închină” tot Mapamondul. Regula minimală pe care turistul de rând o aplică pretutindeni în lume, din Nord în Sud și din Est în Vest, are două componente de bază: să posezi „verzișori” și să o „rupi” cu engleza ! Restul sunt chestiuni secundare.
Jadul – marea atracție a Myanmarului
Bătând str„zile din centrul marelui oraș Yangon și intrând în multe „hale” cu buticuri (ca în imagine), am rămas plăcut impresionat de frumusețea și rafinamentul exponatelor: bijuterii, statuete, amulete, obiecte de artă, talismane, figurine, majoritatea din jad. Prețurile nu sunt foarte mari și se negociază. Avantajos este să cumperi două trei piese, tariful scăzând proporțional. Atenție! Turiștii necunoscători și creduli sunt depistați rapid de către negustorii locali, devenind victime sigure. Pentru că nu toate pietrele verzui etichetate drept „originale” sunt chiar… autentice.
Dacă nu te pricepi, poți să achiziționezi în loc de jad un…amalgam din plastic la fel de greu, acoperit cu pulbere rezultată în urma șlefuirii bijuteriilor. Zici că-i adevărat! Nicăieri ca în Asia industria falsurilor nu este atât de perfecționată.
Am aflat că jadul este alcătuit din silicat de aluminiu, calciu și magneziu, culoarea sa oscilând între alb-verzui până la verde închis, având un luciu sticlos. Cea mai valoroasă e nuanța deschisă. Și eu care credeam invers, apreciind tonurile grave! Ignorant sadea.
Se spune despre jad, care poartă și numele de „Piatra Viselor” sau „Bijuteria Fidelității”, că poate vindeca unele boli psihice, exercitând o putere magică.
Ce ar mai trebuie de știut? Piatra are de suferit la schimbările bruște de temperatură, iar cu trecerea timpului își poate schimba culoarea din cauza expunerii la lumină. Jadul poate fi confundat cu aventurinul, crisopazul, amazonitul, crisocola, serpentinul (dacă ați auzit de așa ceva până acum, că de văzut…)
…Povestea acestei nestemate începe hăt, hăt. În Antichitate, fiindcă exista în cantități mari jadul a reprezentat un excelent material pentru confecționarea unor…banale obiecte casnice și feluritelor unelte. Abia mai târziu a început să fie utilizat la realizarea unor podoabe, devenind treptat simbol al bogăției. Multe piese prelucrate aparțineau domeniului religios.
Cunoscut și sub numele de „Piatra Raiului”, jadul a fost într-o vreme mai valoros decât …aurul (!), având simbolistica unei punți de legatură dintre Pământ și Cer.
Și în Myanmar, ca și în alte state asiatice, străinii cumpără cu nemiluita suveniruri. Unele sunt originale, altele nu. Ce mai contează? Ei consideră că au puteri magice, aducându-le noroc și ferindu-i de necazuri.
Vehicule de tot felul
În lungul zbor spre Myanmar având timp berechet, am reflectat, printre altele, și la…obiectul care mă transporta, apreciindu-i calitățile. Precizez că pentru mine avionul s-a aflat mereu pe primul loc printre plăcerile unui voiaj.
Ei bine, am avut la dispoziție într-o viață cele mai diverse posibilități de transport: unele mecanice, altele…însuflețite, acestea din urmă beneficiind de patru picioare (măgăruși, cămile, elefanți, cai).
Pe lângă autocare, trenuri ultra-rapide, transatlantice, vaporașe, bărci (doar cu…pluta nu am fost, deși unii consideră că sunt cam „dus” cu ea), cel mai tare mă dau în vânt după aeronave.
Dar cu ce aiureli turistice nu m-am deplasat?: ricșe, „tuk-tuk”-uri, trăsuri cu cai, cotigi tractate de boi cu cocoașe, teleguțe remorcate de tractorașe, căruțe trase de asini ori dromaderi. De asemenea, „m-am tras” cu jeep-uri 4×4 făcând safari în deșert, am încălecat mopede, biciclete. Nu (încă)…trotinete!
Chiar și…„per pedes” m-am deplasat. Ce ziceți de asta?
În voiajul de lungă distanță spre și dinspre Myanmar, am apelat la serviciile uneia dintre cele mai mari companii aeriene de pe Glob. Dacă nu cumva, cea mai mare? Se numește „Emirates Airline” și are sediul în Dubai. Toată lumea a auzit de ea fiind și un important sponsor din lumea sportului, numele său apărând în reclamele mișcătoare de pe stadioanele celebre, fiind imprimat pe tricourile echipelor vestite, nelipsind din spoturile televiziunilor de pretudindeni.
Zburasem alte dăți pe alte rute la fel de lungi cu aeronave ale companiilor rivale din zonă – „Qatar Airways” și „Turkish Airlines” – fiind foarte mulțumit. Au și ele avioane noi și servicii Ultra All Inclusive la bord. Ce comparații mai puteam face acum?
Capitolul la care brandul din Emirate este imbatabil îl reprezintă dimensiunea flotei, care depășește cifra de 230 de vehicule aeriene uriașe!!! Operează zboruri în peste 140 de orașe din 80 de țări. În fiecare săptămână din Dubai erau derulate înainte de pandemia din 2020 cca. 1.500 de plecări și sosiri spre și dinspre șase continente. Dar capitolul forte îl reprezintă nu numai imensul parc de avioane, ci faptul că este cel mai mare proprietar al giganticelor modele „A380” și „B777”. Ambele sunt de tip „lung-curier”, oferind o autonomie uriașă, primul de 15.200 km, iar al doilea de 17.450 km, fără să alimenteze!!! Realizați despre ce vorbesc???
În interiorul unei „păsări argintii” – ca să folosesc un limbaj poetic nemaiîntânit – de tipul „Airbus 380” încap locuitorii unui …sat întreg, pentru că un asemenea colos poate căra până la 880 călători! Modelul „A380” este la ora de față, o spun pentru cine nu știe ori nu a reținut, cel mai mare avion de pasageri din lume! Pentru odihna celor… șase piloți (!?) care fac cu schimbul – în mod normal sunt numai doi – dar și al celor 35 de membri ai echipajului (stewardese și stewarzi, acum zicându-li-se „flight attendants”) există spații speciale.
Nici „Boeing 777”, alintat de cunoscători „Triple seven”, cu care am am avut plăcerea să călătoresc în China și India, nu se lasă mai prejos, deținând un record greu de egalat: a acoperit 21.602 km de la Sydney la Londra în 22 ore… fără escală.
Pasagerilor de la „Business Class” li se transformă noaptea elegantele fotolii în paturi și, ca atare, pot dormi ca acasă.
În schimb, vai de spatele, grumazul și fundul călătorilor din compartimentul „Economic” – precum ale pârliților ca mine – care stau înțepeniți pe scaune câte 12-14 ore, având la coborâre gât de lup, dos pătrat și picioare butii. Noroc cu mesele agreabile și „drink”-urile abundente care mai alină suferințele…
-Dacă-i așa rău la clasa „Standard”, de ce nu stai și tu în față, la „Business”, ca domnii?, m-a întrebat un novice.
-Pentru că prețul e dublu și jumătate, musiu. Cu banii economisiți pot merge vara în…Antalya, unde mă răsfăț în compensație.
La îmbarcare toată lumea primește un pachețel (nu cu „de-ale gurii”) ci cu mici obiecte utile pe parcurs: ocluzor, dopuri pentru urechi, căști, periuță, pastă de dinți și o pereche de… ciorăpeii flaușați de culoare gri închis! Colțunii aceștia sunt utili călătorilor care se fac comozi după decolare, scoțându-ți pantofii. Mai ales cei care poartă asidași fac asta deoarece se încing. Și ca să nu-și deranjeze vecinii cu „parfumul Christian… Dihor”, compania s-a gândit să le ofere un subterfugiu onorabil, ajutându-i să-și schimbe șosetele. O aluzie fină, nu-i așa? Plus că respectivii nu vor sta cu tălpile goale pe mocheta prea pufoasă, care… gâdilă.
După o cină bună (la alegere meniu cu pui sau vită, în funcție de constrângerile religioase ale pasagerilor), „curg” tot felul de băuturi fine, cafele, ceaiuri. Lipsesc doar…țigările! Fiind zbor de noapte, urmează stingera luminilor și trecerea la nani. Înclinăm scaunul, aranjăm pernița, ne acoperim cu pătura din dotarea avionului, după care patru-cinci ore dormim. Vai de vecinii celor care sforăie! Insomniacii primesc drept somnifer… un pahar de șampanie.
***
…Și apropo de stewardesele care foiesc cu zâmbetul profesional pe buze, un pasager „afumat” îi face ochi dulci simpaticei domnișoare care-l servea:
– Am citit că deviza companiei dumneavoastră este să-i facă pe călători fericiţi. Mă faceți și pe mine?
– Da. Vă pot oferi încă un…pahar! (Va urma).
Horia C. Deliu
