…La ora 8.00 fix sunt trase la scară în fața modernului hotel unde suntem cazați cele patru „Toyote”: lustruite și răcoroase, cu care călătorim tot timpul. Ei bine, de un așa răsfăț n-am mai avut parte în ultima vreme! Să nu mint, și în EAU am vizitat cu o limuzină neagră marca „Lexus”, dotată cu șofer-ghid, cinci din cele șapte emirate: Sharjah, Ajman, Umm Al-Qaiwain, Ras Al-Khaimah și Fujairah (am vrut să văd dacă le mai țin minte pe dinafară). Yes! Numai că acolo am plătit „extra charge” un asemenea lux. Sejurul și preumblarea în cele două megalopolisuri surori – Dubai și Abu Dhabi – intraseră în pachetul standard de servicii.
Doamne, ce elegant a fost. Păcat că nu se aflau de față „dușmanii să mă vadă”-vorba maneliștilor!
Omanul reprezintă însă reprezintă altceva. Pe geamul din spate al fiecărui jeep este lipit un număr mare, să nu le încurcăm. Soția și cu mine suntem repartizați în mașina nr. 2. Nici prea în față, nici „ultimii oameni” din coloană. Tot timpul circulăm în mare viteză, cu farurile aprinse, fiindcă reprezentăm, chipurile, o mică „delegațiune”.
Așa ne place nouă să credem…
„Welcome to Muscat”
…Facem chiar în ziua sosirii un prim tur de acomodare prin Muscat. Următoarele deplasări vor fi efectuate pe îndelete, la obiectivele importante. Totul ne încântă. Orașul are un milion de locuitori, iar cu zona metropolitană se apropie de 1,5 milioane de suflete. Este un „city” superb, foarte îngrijit. Pretutindeni edificiile au culoarea alb sau bej-deschis. Ni se spune că localnicii nu-și poți zugrăvi casele cum îi taie capul. Legea nu permite. Bravo!
În plus clădirile au un regim de înălțime mediu, de numai câteva etaje, maxim șase. Imobilele par a fi noi sau chiar sunt noi de-a binelea. Nu există dărăpănături, gunoaie, geamuri sparte, balcoane închise cu termopane de toate mărimile, alte rămase deschise, într-o alternanță haotică. N-am văzut o rufă atârnată la uscat. Trotuarele, străzile – impecabile.
Fostului Sultan Qaboos (decedat acum trei ani) – ctitorul vreme de cinci decenii al metropolei moderne de azi – nu-i plăceau „skyscrapers”, acele blocuri turn…interminabile. Au fost interzise la el „în bătătură”! Pur și siplu. A impus un echilibru arhitectonic, un design elegant al construcțiilor, o unitate stilistică și cromatică pronunțată. Iar rezultatul este remarcabil.
Unii dintre turiștii care dau fuga din Dubai să compare emiratul cu sultanatul, rămân dezamăgiți: nici urmă de zgârie-nori! Alții, dimpotrivă, apreciază.
…Am o cunoștință, Andreea, fiica unor prieteni, o tânără arhitectă frumoasă și talentată, care este super-încântată de ceea ce a văzut în Oman. Atât de tare i-a plăcut la prima vizită, încât s-a mai dus… de câteva ori! Ba și-a făcut și prieteni. Când a aflat că ne-am propus să mergem și noi într-acolo, ne-a felicitat și povestit însuflețită o mulțime de impresii, recomandându-ne locuri și obiective ce nu trebuie ratate.
Pe mine unul m-a frapat din prima clipă curățenia-lună. Probabil că am dezvoltat după atâtea voiaje prin lumea asta murdară, un fel de…”țicneală igienică”. Este lucrul care îmi sare în ochi de cum ajung undeva. De vină o fi sindromul japonez – etalonul meu în materie de salubritate maximă. Ziua, noaptea, dimineața, seara, în oricare zi a săptămânii, liberă sau lucrătoare, imaginea imaculată a Omanului rămâne aceeași. Nici aici n-ai să vezi pe jos mucuri de țigară, cocoloșe de hârtie, pungi mototolite, peturi goale. Este interzis să ieși în trafic cu mașina murdară. La semafoare nu vine nici un cerșetor să-ți spele parbrizul. Totul în jur strălucește, de zici că e dat cu ceară! (Uitați-vă în poză).
Zău, parcă ar fi o ”țară de …farmaciști”, mai cu seamă că localnicii sunt echipați în alb!
Contează enorm nu doar culoarea, ci mai ales calitatea materialelor folosite pentru fațadele elegante: marmură, piatră naturală, gresie, granit, travertin, calcar, bazalt ș.a. Șosele asfaltate ca în palmă și întreținute perfect sunt mărginite de flori, verdeață și pomi, fiind luminate „a giorno” toată noaptea. Am văzut din avion când eram în procedura de aterizare pe la ora 3 dimineața (!) autostrăzile care străluceau ca niște salbe fosforescente.
Admirăm edificii interesante, fie religioase ori laice, devenite celebre. Aproape fiecare are o alură modernă, integrându-se în ansamblul urbanistic: Marea Moschee, Palatul Sultanului, Opera Regală, Muzeul Naţional.
Asalt la bazar!
Dăm o tură și pe „Mutrah Corniche”, pentru a ne face o idee despre Vechiul Muscat, care în trecut fusese un mic port ocupat de portughezi. În prezent reprezintă zona portuară a Capitalei, în care se găsesc clădiri istorice și moschei. Ajungem și în „Mutrah Souq” (se putea?), locul preferat de cuconet, bazarul facând la urma-urmei deliciul mai tuturor turiștilor.
– Haideți la suveniruri – se aude strigătul de luptă.
Dăm năvală pe străzi labirintice, însă luminate. Vânzătorii ne întreabă obsedant „Where you come from”? Totuși, nu sunt atât de agasanți ca aceia din Istanbul, Marrakech ori Tunis.
Personal nu mă tentează, ca de obicei, nimic. Ce să iau? Tămâie, ibrice, cuțite încovoiate (de purtat la brâu precum e portul tradițional al bărbaților omanezi), covorașe, bijuterii, poșete, mărgele, tricouri, lampioane, statuete etc, etc.??? Multe kitsch-uri.
La intrarea în marea piață acoperită se găsește tradiționala Cafenea arăbească. Aici localnicii și oaspeții fac musai un popas. Bucuroși, ne așezăm să ne tragem sufletul, sperând să ni se mai desumfle picioarele după atâta tropotit prin căldură. Cafeaua, ca… cafeaua!
Ne întoarcem seara frânți la hotel. Degustăm în cameră înainte de cină un „degetar” de palincă, pasămite să ne facem poftă de mâncare. Deși suntem lihniți ca lupii. Ar fi fost mai bună o bere rece după atâta deshidratare, dar am constatat cu dezamăgire profundă, că nu avem de unde să o cumpărăm. În Oman alcoolul este interzis !?! Ca atare, fiecare bea ce și-a adus: doamnele – vișinată; domnii – țuici.
După masă, relaxați, ne adunăm în grupuscule la taclale în funcție de afinități. Fiecare e pe rând gazdă. Numai că dacă în primele seri de „veselie”, nimeni nu s-a gândit să facă puțină economie, pe urmă observăm întristați că rația zilnică s-a micșorat drastic. Așa că spre finalul voiajului în locul unui „pahar de vorbă”, stăm în față doar cu…paharul! Totuși, ne simțim bine, impresiile fiecărei zilei fiind disecate obiectiv. Într-un târziu ne retragem la culcare/ Mâine având o nouă provocare.
Dimineața, reflexul punctualității ne îmboldește. La ora 8.00 fix jeep-urile sunt trase deja la scară.
– „Good morning everybody”! (Va urma)
Horia C. Deliu
