În Grecia dai la tot pasul de ruine, săpături arheologice şi „chetroaie”, cum spunea un amic moldovean sătul de monotonie. Idem stau lucrurile şi în în Rhodos. Cercetătorii afirmă că teritoriul era locuit încă din Neolitic, în aşa-numita „Perioadă a pietrei lustruite”.
Cum o fi fost aia? Îţi „lua ochii”?
Vestigii la tot pasul
Rhodos
Era penultima Epocă a Preistoriei şi a urmat după Mezolitic. S-au păstrat de atunci vestigii ce vorbesc de îndeletnicirea băştinaşilor de a creşte vite, de a practica o agricultură rudimentară (încă nu se importaseră tractoare), încurajându-se dezvoltarea olăritul şi incipienta metalurgie a cuprului.
Pe insulă se găsesc, de asemenea, urme ale unor aşezări din Epoca Bronzului. La finele acestei mari perioade istorice ajunseseră faimoase cele trei oraşe pomenite data trecută, anume Lindos, Ialyssos şi Camiros. În anul 408 Î.Hr. ele s-au unit şi au format capitala zonei.
Tărâm vechi
Ca pretutindeni, de-a lungul vremii au dat buzna şi pe aici valuri de invadatori. Să începem cu minoanii, care s-au aşezat confortabil încă din secolul XVI Înainte de Hristos, pentru a fi alungaţi de ahei abia peste o sută de ani. Le-au urmat dorienii în secolul XI Î.Hr., perioada în care s-a arătat „luminiţa” prosperităţii pentru insulari. Comerţul a reprezentat motorul dezvoltării materiale a populaţiei, ce a dus ulterior şi la o evoluţie în plan spiritual.
Fiindcă, nu-i aşa?, acolo unde grijile cotidiene sunt mai reduse, iar traiul se derulează fără prea mari griji legate de găsirea bucatelor pentru ziua de mâine, oamenii încep să se preocupe şi de cerinţele sufletului, cultivând frumosul. Ca atare, uşor-uşor marea insulă a devenit un important focar cultural şi a dobândit faimă.
Numai că în istorie, ca şi în viaţa de zi cu zi, nimic nu merge bine mereu, astfel că falnicul şi elitistul Rhodos, care într-o vreme găzduise una dintre „Cele şapte Minuni ale Antichităţii”, a ajuns ulterior o privincie oarecare a Imperiului Roman. Implicit şi influenţa acestui tărâm binecuvântat de Zeii din Olimp a cunoscut o fază de declin, păstrându-şi, totuşi, titlul onorant de unul dintre primele leagăne ale Creştinismului.
După greci, şi romani au poposit aici, şi bizantinii. Tot n-a fost prea rău. Însă perioada de avânt din toate punctele de vedere, mai ales cultural, avea să se diminueze dramatic în întunecatul Ev Mediu ce a urmat. Lucrurile s-au mai redresat sub influenţa veneţienilor, genovezilor şi, mai cu seamă, a Cavalerilor Cruciaţi, despre care am scris pe larg în Notele de călătorie din Malta (le găsiţi pe NET, împreună cu celelalte seriale de drumeţie ale mele). Refugiaţi în Rhodos, bătăioşii cavaleri au preluat comanda de la genovezi şi au cârmuit apoi obştea în chip înţelept vreo două sute de ani.
Alte patru secole au condus autoritar otomanii, graţie celebrului cuceritor turc Suleyman Magnificul (vizibil într-un serial televizat pe Kanal D). Abia la începutul sec. XIX-lea teritoriul ajunge sub autoritatea Italiei, pentru ca din anul 1948 „Insula Trandafirilor” să revină grecilor; stăpânii ei de drept şi de fapt.
Aţi reţinut ceva din toată poliloghia de mai înainte? Precis, nu!
Pământ binecuvântat de Zei
Skopelos
Dar staţi, că n-am terminat. Precizam în primul episod că Rhodos face parte din dintr-o formaţiune geografică mai cuprinzătoare – Insulele Sporade („Împrăştiatele”). Priviţi harta şi veţi consta că aşa stau lucrurile. Alături de „perla” care constituie subiectul principal al noului serial, adică fermecătorul Rhodos, ar mai putea figura câteva…„perluţe”.
Una, mică la stat (măsurând 12 km la un capat la altul şi având o suprafaţă de doar 48 km2), dar mare la sfat, după părerea turiştilor este Skiathos. Adică „Umbra lui Athos”. Un spaţiu îndrăgit până şi de Divinităţile păgâne. Dar şi de faimosul corsar Barbarossa, ce s-a adăpostit prin respectivul perimetru.
Aici pot fi întâlnite şi utilizate cele mai frumoase plaje cu… nisip (nu este pleonasm, fiindcă nu doar în Grecia, ci în multe ţări, inclusiv în Turcia, sunt şi fâşii de litoral cu pietriş sau urme mărunţite de lavă neagră, roşietică, albă). Cea mai renumită arie de recreere din cele peste 60 câte fiinţează pe insulă se numeşte Koukounaris. Este superbă, figurând printre cele mai atrăgătoare plaje de pe Terra. Posedă, se înţelege, toate dotările impuse de industria turismului: facilităţi uzuale (şezlonguri, umbrele, duşuri, cabine de schimb),beach-bar-uri, amenajări pentru sporturi nautice, salvamari ş.a.m.d.
Numai că în clasamentul celor mai frumoase plaje din lume ar putea concura, la o adică, şi Megali, Ammos, Vassilias, Achladies, Kalamaki, Agia Paraskevi, Vromolimnos. De aceea au primit însemnul „Blue flag” pentru calitatea apei, nisipului şi păstrarea ecosistemului.
Din portul vechi puteţi lua un vaporaş care să vă ducă în Insula Skopelos sau la Parcul Marin al Sporadelor de Nord, spre a admira cum trăieşte o vieţuitoare acvatică protejată de lege – specia de focă Monachus.
„Cea mai verde insulă din Marea Egee”
Şi fiindcă am pomenit de Skopelos, ea reprezintă un paradis pentru iubitorii de natura, fiind supranumită „Cea mai verde insulă din Marea Egee”. Da, întrucât posedă multe păduri, deţinând cea mai bogata vegetaţie din întreaga Grecie. În acest loc s-au adăpostit nenumărate vietăţi sălbatice, animale, păsări, bucurându-se de un habitat natural bine conservat. De asemenea, se găsesc plantaţii de arahide, arbori de măslin şi livezi de prune, vestite pentru aroma lor.
Deşi este cea mai mare dintre Sporade, Insula Skyros nu a dobândit celebritatea celor de mai înainte. Deocamdată. Străinii vin, totuşi, pentru a admira nu numai natura, ci şi două dintre îndeletnicirile tradiţionale locale: broderia şi mobilierul sculptat de mână.
Mie, unul, mi-ar plăcea să locuiesc pe amintitul petec de pământ, deoarece clima te răsfaţă timp de patru sezoane: verile-s răcoroase, iar iernile sunt călduţe, cu o temperatură medie anuală de 19°- 20° C.
În State, mai precis în San Diego, am mai întâlnit acest fenomen, deşi nu e singular pe Glob. Anume ca termometrul să arate în medie 21 de grade Celsius întregul an.
Doamne, aş umbla numai în tricou şi pantaloni scurţi dacă aş locui pe acolo…
Când am fost prima dată în California am aflat că încă mai trăia primul româno-american laureat al Premiului Nobel pentru medicină – savantul George Emil Palade (1912- 2008) – specialist în domeniul biologiei celulare, care s-a prăpdit la venerabila etate de 95 de ani.
Aşa da!
Turişti pasionaţi de oenologie
Harta Sporadelor
…Revenind la Grecia şi la atracţiile ei să adaug că pe Insula Skopelos poposesc şi turiştii pasionaţi de oenologie, nu doar de ornitologie. Fiind un teritoriu însorit, se cultivă la greu viţa de vie. Şi, ca atare, se produce un vin deosebit.
Poate vă mai amintiţi, prieteni ai lui Bachus, care erau cele cinci criterii ale meşterului Fănuş Neagu, prinţul verbului, dar şi un degustător şi cunoscător în materie de vin: „Să fie alb, sec, rece, mult şi… gratis”.
O legendă din zonă grăieşte că Skopelos a fost fondată de fiul Zeului Dionysos şi al Prinţesei Ariadne a Cretei, un oarecare Staphylo (să aibă vreo tangenţă cu dezagreabila…bacterie?). Ştiinţa spune însă că insula a fost colonizată de cretani – cu „a” nu cu…”i” – încă din Epoca Bronzului, ei aducând şi dezvoltând viticultura, salutul lor cotidan fiind explicit: „ας τύχη”, adică „Hai noroc”.
Analiză lucidă
O să analizăm pe rând eşantioanele de oaspeţi ce aleg Rhodosul ca loc unde să-şi petreacă vacanţa de vară. De fapt, ei poposesc în toate staţiunile greceşti, deoarece merită. Sunt „specimene hoinare”, o categorie umană din care şi subsemnatul face parte cu cinste.
Când mă cauţi, afli că una-două sunt pe picior de plecare. Dacă nu efectiv cu fapta, măcar cu gândul. (Întrebaţi-mi soaţa dacă nu mă credeţi).
Turiştii români fac parte din cea mai largă categorie de vizitatori. Sunt indivizi iubitori de plajă, mare caldă şi… chefuri la taverne. Sejururile de şapte, dar mai ales de 14 zile au cea mai mare trecere. Timp de şapte luni însorita insulă îi aşteptă cu bucurie şi tarife acceptabile. Le vin în ajutor şi numeroasele chartere directe din Bucureşti şi din câteva oraşe mai mari din ţara noastră.
Preferinţe subiective
Dacă vreţi să-mi ştiţi preferinţele, eu am optat în anii din urmă de mai multe ori pentru Antalya în comparaţie cu litoralul grecesc, atunci când ofertele se apropiau ca preţ şi a trebuit să fac diferenţa. Socotesc că „resort”-urile turceşti din Kuşadasi, Bodrum, Side, Kemer, Alanya, Fethiye, Marmaris mi-au părut mai atractive, mai elegante şi super-îmbelşugate.
Dar precis mă înşel.
Ospitalitea, risipa gastronomică şi dezmăţul bahic întâlnite în Turcia se pot compara cu cele existente din Grecia. Mai cu seamă în complexele hoteliere de cinci stele în sistem UAI, ce au un standard ridicat.
Şi în vechea Eladă am întâlnit „resort”-uri de primă mărime, inclusiv în Rhodos. Pentru atmosfera pitorească, inconfundabilă, am preferat de multe ori micile localuri familiale, care au un şarm de neegalat. Iar muzica „live” grecească constituie ca un veritabil arc ce te împinge de pe scaun în ringul de dans.
Şi ce dacă nu cunoşti paşii? Îi înveţi imediat uitându-te la tovarăşii cu care te-ai prins în joc.
Şi uite aşa te prind uneori…zorii zilei următoare, lac de transpiraţie şi cu picioarele – butii. În loc să admiri în chip romantic Răsăritul de soare stând relaxat la buza mării, îl observi mahmur de la o terasă.
Oricum, tot frumos este…
Skiathos
„Paradoxul alegerii”
Recitind cele prezentate mai sus mi-am aminit de conceptul numit „Paradoxul alegerii”, lansat de doi americani, psihologii Lepper şi Iyengar. Ei spun că dacă avem la un moment dat prea multe opţiuni la îndemână, finalmente vom fi nemulţumiţi de decizia luată.(Un fel de „Lege a lui Murpy”).
Amintiţii cercetători au făcut un experiment pe mai mulţi …gurmanzi. În prima fază subiecţii trebuiau să aleagă rapid din şase feluri de mâncare ceva care le plăcea în mod deosebit. A doua oară – din 24 de sortimente. În primul caz, aproape toţi participanţii la examen au fost la sfârşit nemulţumiţi de opţiunea iniţială. În cel de al doilea test procentul frustrării a scăzut spectaculos la numai şase la sută, apoape toţi axându-se inexplicabil doar pe un singur fel.
Concluzia studiului? Trebuie să ştim exact ce vrem în viaţă! (Va urma).
Horia C. Deliu
