…Ora 9.00. Micul dejun nu a mai fost…întârziat până spre 11.00, ca de obicei. Plus că n–a conţinut atâtea bunătăţi, ce se cer savurate în tihnă. Mă aşteaptă o breşă importantă în programul de leneveală din „resort”–ul spaniol unde petrec un sejur dublu. După cum mă înţelesem cu ghidul în ziua precedentă, eram gata de a porni într–o escapadă ce se anunţa interesantă: cucerirea Fortăreţei Gibraltar.
La drum…
Pornim. Stau confotabil în „Seat”-ul negru oferit de hotel. Este acelaşi brand cu maşina proprie lăsată să-mi ducă dorul acasă, doar că-i alt model. Plus că a mea nu-i atât de mare, lustruită şi odorizată. Ritmuri latino se aud destul de tare din boxe, ceea ce nu-mi place. La volan se află Dan, ghidul repartizat pentru oaspeţii români. E un tânăr de vreo 27 de ani, brunţel, fireşte cu nelipsiţii ochelari de soare sprijiniţi pe frunte, ziua şi…noaptea.
Îmi povesteşte degajat vrute şi nevrute, frânturi din viaţa lui. S-a născut la Ploieşti şi a început o facultate privată în Capitală. A renunţat şi încercat mai multe job-uri: „Era muncă multă, bătaie de cap şi bani puţini”.
Aşa că s-a decis: „Plec în Spania”! A sosit cu Atlasib-ul şi cu intenţia de a-şi face un rost cât de cât. A cunoscut-o într-o discotecă pe Isabel. N-a stat pe gânduri şi s-a însurat repejor cu ea, chit că femeia mai fusese măritată. Este foarte mulţumit, fiindcă „El Padre” – cum îşi alintă socrul – are o agenţie de turism şi el a devenit amploaiat: şofer, ghid, curier, de toate.
…Mergem ce mergem şi la un moment dat oprim într-o parcare, ca să-mi arate din depărtare impunătoarea Stâncă a Gibraltarului – ţelul deplasării noastre.
– Uitaţi colo „The Rock”, cum îi zic „englejii”. Deşi se află în coasta Spaniei, teritoriul le aparţine. Ce părere aveţi ?
– „Eso es!”, cum spun spaniolii „tăi”: Asta e!
Recunosc imaginea. Am văzut-o prin filme, pe ilustrate.
– Nu faceţi câteva poze ? Este o perspectivă splendidă.
– Că bine zici…
Cu cât ne apropiem de destinaţie, imensul bloc de piatră înverzit îmi impune şi mai multă admiraţie. Deşi la domiciliu văd toată ziua Tâmpa din balcon. Aici Stânca reprezintă o emblemă pentru marinarii şi turiştii ce străbat Strâmtoarea Gibraltar. În Nord se găseşte Spania, în Sud – Marocul.
Ceuta
– Uităţi-vă şi în stânga. Zăriţi ceva în depărtare?
– Un contur albastru: să fie ţărmul african?
– Nu, este Ceuta.
– Altă ciudăţenie geopolitică, dacă nu mă înşel?
– Exact. Reprezintă o enclavă spaniolă în perimetrul marocan.
– Cam…„pequeña”.
– „Muy pequeña”. Măsoară doar 19 km². Dar localitatea Ceuta este foarte importantă nu ca destinaţie de vacanţă, ci din punct de vedere strategic.
Am aflat că în perioada Celui de-al Doilea Război Mondial submarinele germane întâmpinau mari probleme să treacă pe aici. Englezii aveau o puternică bază militară în apropiere, deţinând controlul asupra Strâmtorii Gibraltar. Zi şi noapte supravegheau orice mişcare a inamicului. Temutele „U-boat”-uri care veneau din Atlantic spre Mediterană sau invers au fost adesea prinse în cursă. Atunci când se aflau în imersiune, submarinele respective aveau mari probleme de stabilitate şi înaintare. Cauzele se datorau curenţilor de adâncime foarte puternici, produşi de amestecul celor două uriaşe mase de apă (ale oceanului şi mării) care făceau ca navele de luptă să se deplaseze haotic, putând fi reperate lesne şi apoi distruse. Iar ca să înainteze la suprafaţă era sinucidere curată.
Vechea Abyla
În Antichitate mica aşazare Ceuta purta numele Abyla, apelativ folosit de cartaginezi. Chit că se află pe malul african, Ceuta este astăzi un oraş ce ţine de Spania. Împreună cu Muntele Calpe din Penisula Iberică forma în vechime, potrivit unei legende, o structură fantezistă supranumită Coloanele lui Hercule.
În ultima vreme, de când cu năvala migranţilor spre bătrânul nostru continent, prin acest loc trec sute, poate mii de fugari dinspre Continentul negru, încearcând să pătrundă ilegal în ţările avansate ale UE.
Vai de capul europenilor; invadatorii ăştia ne învăluie din toate părţile. Noroc că, deocamdată, ţărişoara noastră nu le pare atractivă.
„Ne plus ultra!”
Din mijlocul undelor albastre se iţeşte micul teritoriu despre care tocmai am vorbit/scris. Modesta entitate administrativ-teritorială spaniolă de pe Coasta Nord-africană era celebră în Antichitate, iar eresurile locale povestesc că un vestit erou mitic, trecând pe acolo şi privind imensitatea oceanului ar fi declarat: „Ne plus ultra!”
– Ei, amice, traducând aproximativ expresia, „Dincolo nu mai este nimic”, te întreb şi eu ca orice voiajor: cine a zis-o?, îl provoc pe ghid, să văd câtă carte ştie.
– Fiind vorba de Coloanele lui Hercule e clar cui i-a aparţinut; „Ghici ciupercă ce-i”, ricanează ipochimenul
– Nu cumva a spus-o… Heracle?
– Parcă am fi la concursul „Vrei să fii milionar?” Am auzit şi de ăsta, dar nu cred.
– E unul şi acelaşi personaj!
– Nu zău?
Musiu Dan nu prea are habar de eroii legendari, făcând şi alte confuzii, dar nu-l deranjează. Într-adevăr, Hercule, ilustrul personaj din mitologia greacă, bărbatul neîntrecut în forță şi curaj, intrat în rândul zeilor după moarte, este unul şi acelaşi cu Heracle, numele diferind de la un popor la altul.
Localnicii povestesc că ajuns prin partea locului, vânjosul H/H s-a cocoţat pe Stânca Gibraltarului, a privit undele nesfârşite, după care a lansat zicerea celebră.
Conflict spontan
În împrejurimi se află mai multe insuliţe, cea mai reprezentativă fiind Isla Perejil, numită şi Tura. Este o stâncă nelocuită situată în Strâmtoarea Gibraltar la opt km. de Ceuta şi foarte aproape (la câteva sute de metri) de ţărmul african.
Ei bine, acest petec de …rocă, fiindcă de pământ nu poate fi vorba, a provocat o stare de tensiune în anul 2002 între cele două regate respectabile din zonă, Spania şi Maroc. Deşi insula se afla (ca şi în prezent) sub suveranitate spaniolă, existând un pact cu amintitul regat maghrebian pentru ca micul teritoriu să rămână demilitarizat şi neutru, s-a produs din senin un eveniment neplăcut.
Mânaţi de un orgoliu naţional exacerbat, câţiva jandarmi marocani „înarmaţi” cu un…steag, au dat buzna într-o dimineaţă acolo şi au „ocupat” în mod simbolic insuliţa. Cum? Au fixat drapelul ţării lor într-un morman de pietre. Căci neexistând ţărână, nu l-au putut înfige într-însa. Zis şi făcut, după care s-au fotografiat victorioşi. Zbang!
Numai că brava lor ispravă a făcut imediat valuri nu doar în apele Strâmtorii Gibraltar, ci în întreaga Europă. Actul de teribilism infantil a fost sever sancţionat de guverne şi opinia publică, iar în scurtă vreme un comando spaniol i-a alungat pe intruşi. Dialogul neacademic s-a derulat probabil cam aşa:
– Hai, căraţi-vă, măi pârliţilor!
– Noi de-
aicea nu plecăm / Nu plecăm acasă…
Însă şi-au luat pănă la urmă tălpăşiţa. Fireşte, s-a iscat şi un conflict diplomatic. Gestul ofensator al cetei de „jândari” marocani a fost repudiat de toată lumea. Ca într-un joc cu soldăţeii de plumb, ostilităţile s-au potolit în scurtă vreme. Părţile implicate au căzut apoi de acord că Isla Perejil (ce mai Tura…vura) trebuie să-şi menţină statutul neutru.
Şi aşa a rămas până astăzi.
La…„Capătul lumii”
M-am documentat mai târziu şi am aflat că povestea Coloanelor lui Hercule (localnicii le numesc Columnas de Hércules) reprezintă şi un concept filosofic legat de limitele cunoaşterii umane. Legendele relatau că pe vremuri ar fi existat doi gigantici stâlpi sprijiniţi de Hercule, ce flancau în mod simbolic intrarea în Strâmtoarea Gibraltar. Pilonul nordic l-ar fi constituit imensa Stâncă, cel sudic nefiind cert poziţionat. Unii istorici ziceau că era probabil Muntele Hacho din Ceuta, alţii că Masivul Jebel Musa din Maroc. O nebuloasă totală.
Dincolo de numeroasele povestiri cu caracter fantastic, transmise în special pe cale orală referitoare la respectivele Coloane, în unele lucrări din literatura clasică . . se întâlneşte expresia „Dincolo nu mai este nimic!”, cu sensul metaforic de barieră extremă a lumii cunoscute.
– Uitaţi, porţiunea aceasta din jurul Stâncii, în care Mediterana se amestecă cu Atlanticul era considerată de vechii greci drept …„Capătul lumii”.
…Ascult explicaţiile ghidului meu conjunctural, ce vrea să lase impresia unui tip competent, şi-l întreb într-o doară:
– Fiindcă tot ai evocat mituri şi legende, îţi aminteşti cum erau definite într-un „muşatism” cunoscut?
– Ce-i ăla?
– Un aforism al lui Muşatescu.
– Aha, parcă am auzit la liceu. Ceva poet, pictor???
– Nea Tudorică, autorul spumoasei comedii „Titanic vals” zicea: „Mitologia? O minciună cu…patalama”. (Va urma)
Horia C. Deliu
