Cred că aproape toată lumea cam are habar pe unde se află această zonă geografică. Persoanelor cu ghiocei la tâmple poziționarea le este cu siguranță cunoscută. Poate doar prietenii „Tik Tok”-ului să aibă mici ezitări…
Pentru a spulbera eventualele semne de întrebare, precizez că Levantul reprezintă o regiune pitorească din Orientul Apropiat, aflată la Sud de Munții Taurus, mărginită la Vest de Marea Mediterană, iar la Est de Deșertul Arabiei. Denumirea e livrescă, regăsindu-se mai cu seamă în scrierile vechi. Mulți iubitorii de literatură contemporană din România au citit, alții doar au…comentat celebra carte de poezie a lui Mircea Cărtărescu – „Levantul” – amplu poem epic în douăsprezece cânturi – care se referă la întâmplări „ciudate” din sec. XVIII.
Deschid la întâmplare masivul op și citez spre deliciul dv.: „Toate curg, se schimbă toate pe măsură ce se-ncheagă/ Peștele devine soare, soarele devine fragă,/ Umbra, iată se desprinde de pământ și prinde sânge/ Iar ce aruncase umbră-n cioburi licurind să strânge,/ Fiecare ciob crescându-i aripe dă libeluli/ Manoil înaintează printre noii glomeruli/ Ai copacilor ce-ndată ei să schimbă în femei” (…)
Frumos, nu? Găsiți multe asemenea imagini în monumentalul volum al apreciatului nostru poet, propus de mai multe ori pentru Premiul Nobel.
…Sper că prin generoasa punere în temă de mai sus v-am facut curioși, stimați prieteni, îndemnându-vă să mă urmați într-o nouă călătorie pe un tărâm fascinant, plin de mister – Libanul.
Patria fenicienilor
Lebanon (așa pronunță occidentalii), numele oficial fiind Republica Libaneză. Are o mulțime de alinturi, precum Țara cedrilor, Patria fenicienilor sau Elveția Orientului Apropiat, apelative simple și inspirate. Existența amintitei țări se întinde pe vreo…șapte mii de ani, longevitate uriașă ce a generat o bogată moștenire culturală.
Seminție de navigatori, dar și de comercianți, fenicienii au făcut descoperiri importante cu trei mii de ani Înainte de Hristos, majoritatea rămânând în Istorie. Cele mai importante se referă la dezvoltarea scrisului, a meșteșugului de construit ambarcațiuni și a dezvoltării negoțului. Deși există o controversă cu privire la originea scrierii, trebuie luat în considerare rolul fenicienilor în dezvoltarea sa, deoarece aceștia au conceput un alfabet format din 24 de semne. Pentru un popor de negustori precum erau ei, a avea un sistem de notare a semnelor grafice a fost un instrument foarte util în gestionarea afacerilor. Modelul creat de fenicieni era ușor de folosit, de aceea a fost treptat însușit și apoi îmbunătățit de alte popoare. Inclusiv de către locuitorii Greciei Antice.
Fenicienii au reprezentat o mare putere comercială a vremii lor, ocupându-se cu vinderea masivă de materii prime, contribuind la dezvoltarea producției de textile, metal, ceramică, sticlă și…bijuterii.
Având cantități abundente de lemn, meșteșugarii locali au excelat în materie de tâmplărie, remarcându-se mai ales la capitolul construcției de nave. Putem spune că au fost pionieri în domeniu, prototipurile lor de vase fiind luate ca modele în realizarea diferitelor tipuri de ambarcațiuni din lemn.
O altă mare invenție a reprezentat-o introducerea monedei ca mijloc de plată, ceea ce a permis lansarea comerțului la nivel mondial, abandonându-se trocul greoi și adesea restrictiv ca sistem de schimb. Arătând-și rapid eficiența, efectuarea plăților mărfurilor cu ajutorul monedei a fost acceptată și de alte nații. Doar astfel a putut crește spectaculos volumul schimburilor comerciale, fenicienii extindu-și afacerile nu numai în Mediterana, ci și dincolo de aceasta.
Nu o mai lungesc, deoarece pe unii îi adoarme prezentarea istoriei prea amănunțite. Fac deci un salt în timp și precizez că după colapsul Imperiului Otoman, Libanul a trecut sub jurisdicția Franței, iar în anul 1943 și-a obținut mult-râvnita Independență.
Au urmat aproape trei decenii de prosperitate pentru popor, cu accente de opulență pentru pătura avută. A venit însă teribilul „Război de Șase Zile” (iunie 1967) dintre Israel și o Alianță de statele arabe (Egipt, Iordania și Siria), care a produs o mare falie politică și economică în zonă. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania. Imediat s-a produs una din marile epurări etnice ale Omenirii, o parte dintre refugiați ajungând în Liban. Ceea ce a dus la apariția unui mare dezechilibru în proporția comunităților religioase de aici.
Astfel a început degringolada internă din Liban. Ca atare, în 1975 a izbucnit un aprig Război Civil, care a măcinat prospera și frumoasa țară. Confruntarea sângeroasă a durat până în anul 1990, ducând la decimarea populației, distrugerea infrastructurii, sărăcirea severă a națiunii.
S-a instaurat apoi un calm aparent timp de 15 ani, interval în care s-a realizat o relativă stabilitate economică, țara încercând revigorarea precum Pasărea Phoenix. Numai că în 2007 s-a declanșat o nouă criză militară în urma căreia Libanul a intrat într-un colaps financiar, iar străvechea civilizație levantină s-a afundat treptat în recesiune.
În momentul de față, având o economie șubredă şi o pace socială fragilă, Țara cedrilor nu-şi mai poate permite un alt război între Hezbollah (mişcare susţinută de Iran) și Israel. Deși vedem la televizor tot mai des imagini cu diferite raiduri militare deasupra Libanului.
Hezbollah (în traducere Partidul lui Dumnezeu) a apărut în 1982 ca o organizație paramilitară șiită, având inițial circa 15.000 de combatanți. Membrii ei sunt înarmați și antrenați de ofițeri ai Gărzii Revoluționare Iraniene, reprezentând o forță importantă în politica libaneză. Au reprezentanți în Parlamentul și Guvernul țării, dețin școli, spitale și oferă servicii sociale. Hezbollah este privit în lumea arabă ca o mișcare de rezistență legitimă, în schimb este definit ca o organizație teroristă de către anumite state, în principal de SUA.
Embleme florale și silvice
Trecând în alt registru să spunem că în multe țări florile și arborii au devenit simboluri naționale, ocupând un loc de cinste pe drapelul statului. Sub denumirea de emblemă florală sau silvică ele devin niște însemne oficiale ale națiunilor respective. Câteva au devenit celebre, altele sunt pe cale de a se afirma, iar majoritatea au rămas anonime. Exemplele cele mai semnificative pe care le cunoaște tot natul sunt ale Libanului – Cedrul, și al Canadei – Frunza de arțar. Până și eu le știu…
Însă nici chiar dv. nu aveți habar (sau poate da) ce mare varietate există pe Glob. Astfel, floarea națională a Tunisiei este iasomia. A Indiei – lotusul, Iranului – nufărul, Nepalului – rodendronul, Chinei – prunul, SUA – trandafirul, Finlandei – lăcrămioara, Portugaliei – garoafa, Ucrainei – floarea soarelui, Vietnamului – fructul dragonului.
Trecând la specii de copaci constatăm, de asemenea, o diversitate foarte mare de opțiuni, fiindcă în trecut „Arborilor-simbol” li se atribuiau puteri magice. În Liban cedrul se bucură de multă stimă, figurând pe Drapelul Național. Iată și alte exemple:. mesteacănul în Rusia, palmierul în Egipt, fagul în Argentina, frasinul în Suedia, smochinul în India, dudul în Japonia, ginkgo billoba în China, măslinul în Italia, fisticul în Iran, arborele de cacao în Mexic, bambusul în Madagascar, eucaliptul în Australia, teiul în Germania, pinul în Austria, vişinul în Turcia, salcâmul în America de Nord, arborele de tămâie în Oman. Iar în România, ghici? Da – stejarul. De aceea Echipa națională de rugby a țării noastre este supranumită Stejarii.
…Apropo de cărți și de drumeții, vă propun la final o cugetare a lui T.S. Eliot, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură: „Doar cei care riscă să plece departe, află cât de departe pot ajunge!” (Va urma).
Horia C. Deliu
