După cum ați constatat, în ultimele zile agențiile internaționale de presă au anunțat apariția unor atacuri și riposte armate la granița dintre Liban și Israel. De parcă conflictul sângeros din zonă n-ar fi de ajuns. Nimeni nu poate prezice cum vor evolua lucrurile. De aceea, nici vorbă de a mai călători într-acolo! Cei care aveați intenția – renunțați! Restul – citiți reportajele subsemnatului de la fața locului și… zici că ați fost!
În ceea ce mă privește după (prea) multă vreme am reușit să poposesc în străvechiul Liban! Aveam intenția să o fac, hăt, demult, dar nu s-a putut. Bine, totuși, că am izbutit să ajung „la mustață”, chiar înainte de a se aduna iarăși norii negri ai războiului pe cerul cândva senin al acestui ținut de vis.
Frumoase aduceri aminte
Țin minte cu plăcere că în urmă cu câteva…decenii m-am „îndrăgostit” de Liban citind un articol ilustrat privitor la această țară mirifică din Orientul Apropiat. Din păcate, materialul avea un titlu banal, specific „limbajului de lemn” din publicistica perioadei comuniste (deci nu atât de inspirat ca al meu, ha,ha,ha). M-au impresionat imaginile cu pădurea de cedri – copacul simbol al țării -, celebra așezare antică Baalbek („Heliopolis”, pe timpul romanilor), așezarea feniciană Byblos, precum și instantaneele din frumoasa metropolă, Beirut.
…Ei bine, mai târziu decât niciodată, în toamna lui 2022 am ajuns, în sfârșit, în locurile mult-visate. Numai că am plecat cu…stângul. Nu din vina mea. Ci a orarului de zbor anapoda, total inconfortabil în comparație cu alte deplasări în străinătate. A trebuit să fiu la Aeroportul Otopeni la…ora 23.00 (ce plăcere nocturnă!), iar după două ore am decolat spre Liban. Survolul – fără probleme. Dar și fără cină, fără băuturi!!!
Oh, îmi amintesc cu mare plăcere cum decurgeau zborurile înainte de Pandemie!?! Buna dispoziție, deliciile culinare. abundența bahică (numai băuturi celebre), atmosfera relaxată începeau din momentul îmbarcării, făcând ca excursiile să fie o mare plăcere. Acum e…Jale (cu „J” mare), aproape toate facilitățile amintite s-au diminuat ori sistat, criza economică globală și dorința avidă de profit a companiilor aeriene arătându-și „colții”.
…Aterizarea la Beirut a avut loc spre dimineață. Au urmat recuperarea bagajelor și formalitățile de obtinere a vizei. Apoi transferul la hotel, cazarea. Pe la ora 6.30 am primit camera. Dar prima „zi” din program se dusese…
La prânz, cu ochii cârpiți de nesomn, am făcut un tur al Capitalei. Primele impresii nu au fost însă pe măsura extraordinarelor mele așteptări! Repetatele războaie civile devastaseră acel știut oraș de vis, chit că eforturile pentru reconstrucție erau vizibile. Dar așa cum grăiește o zicală orientală, „Oricât ar fi de lung un drum/ Cu primul pas începi oricum”...
La înapoiere programul de zbor ne-a dezamăgit din nou, fiind nevoiți să plecăm la aeroport la ora …03.00! Pentru că era cursa retur, aeronava staționând doar o oră pe Aeroportul International „Rafic Hariri” din Beirut.
„Totul pentru Patrie, Glorie și Drapel!”
Suprafața țării este de 10.452 km². Limba oficială – araba. Teritoriul se învecinează cu Siria la Est și cu Israel la Sud. Carevasăzică, o zonă „pașnică”! Ca atare și deviza nației sună mobilizator: „Totul pentru Patrie, Glorie și Drapel!” Populația este în jur de șapte milioane de locuitori, numai că refugiații tot sosesc…
În ciuda volatilității situației politico-militare din regiune, Libanul a reprezentat multă vreme în rândul turiștilor un pariu tentant. Pentru cei mai îndrăzneți. Ori… iresponsabili. Luați-o cum vreți. Cineva mi-a spus la întoarcere, bătându-mă condescendent pe umăr, așa cum se procedează față de indivizii duși cu capul: „Vai, ce curaj ai avut!”
Pe undeva avea dreptate. Dar zău așa, dacă ești o ființă spăimoasă, mai bine stai „acasă, pe cuptor”. Pentru că unde te mai afli AZI în siguranță? Poate în Papua Noua Guinee! Am trecut pe acolo cândva și pot să confirm că, da, era liniște… Dar în Iran, Israel, Myanmar, Rusia, Ucraina, iată și în Liban, poți să te mai duci ???
Am avut inspirația și șansa să le vizitez atunci când s-a putut! Acum…Aleluia!
Revenind la Țara cedrilor să spunem că are o istorie fascinantă de… șapte mii de ani, datând încă de pe vremea fenicienilor. Libanul continuă să reprezinte un amestec de valori materiale și spirituale incomensurabile.
O mare diversitate confesională
De fapt este vorba de un mozaic etnic, lingvistic și confesional, etniile locale viețuind în pace secole de-a rândul. Abia în ultimele decenii, ca rezultat al unor imixtiuni străine, au apărut conflicte interne sângeroase, repetate tulburări civile și politice.
Cineva de prin partea locului, un distins bătrân cleric, mi-a spus că este mândru de toleranța religioasă din țara sa, 54 la sută dintre localnici fiind musulmani, iar 40 la sută – creștini. Din care 21% sunt catolici maroniți, 10% greco-catolici, 6,5% alți creștini (armeni, gregorieni) și 5,6% druzi.
– Nu cumva…druizi?
– Nici vorbă! Această confuzie o fac toți străinii. Druizii erau preoții vechilor celți din Galia și din Insulele britanice, mi-a precizat înțeleptul interlocutor. (Paranteză: am aflat de existența lor când am vizitat Stonehenge – Cel mai faimos monument situat pe Câmpia Salisbury din Sudul Angliei, care a fost construit în mai multe etape între anii 3.000 și 1.520 î.Hr.)
– Și druzii ce sunt?
– O comunitate religioasă constituită în timpul Califatului Fatimid (996-1021), considerată de unii o manifestare a Divinității. Susținătorii acestei credințe așteaptă …Întoarcerea din Lumea Cealaltă a lui Al-Hakim și a discipolului său, Hamza ibn Ali! Ei cred în transmigrarea sufletelor nu permite convertirea religioasă, și sunt monogami. În prezent mai trăiesc circa o jumătate de milion de adepți în Liban, Siria și Iordania.
Baalbek, principalul oraș antic din Liban
Vestigiile numeroase pe care aveam să le „descopăr” în Liban prezintă o importanță culturală de netăgăduit. De asemenea, peisajele Coastei Mediteraneene, localitățile levantine încântă orice vizitator, cât ar fi el de cârcotaș.
Despre savoarea bucătăriei locale, ce să mai vorbim? Bucatele libaneze s-au impus în topul gastronomic mondial de multă vreme, exitând („până”) și în România multe restaurante cu ștaif ce prepară bunătăți din Levant.
Să precizez încă din capul locului că Beirutul a fost unul dintre cele mai animate Capitale de pe Glob, alintat „Parisul Orientului Apropiat”. Relicve ale civilizației milenare se găsesc pretutindeni, multe tezaure materiale fiind incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Este vorba de Regiunea Horsh Arz el-Rab (unde se află faimoasa Pădure de cedri), de Ruinele vechiului oraș Anjar, Sit-urile Baalbek, Byblos, Tyros, precum și Wadi Qadisha – pe care le-am vizitat pe rând. Iată și orașele importante: Capitala Beirut (cu peste două milioane de locuitori),Tripoli (dar nu cel…libian), Zahlé, Sidon, Tyr.
Anotimpurile indicate pentru voiaj rămân primăvară și toamna, când temperaturile sunt prietenoase. Ca și.. firea gazdelor.
Gazetarul Horia C.Deliu la Beirut
În articolul 11 al Constituției libaneze se stipulează că „Araba este limba națională oficială”. Există și o lege care precizează cazurile în care se va folosi franceza. Majoritatea libanezilor vorbesc așa-numita arabă populară, în timp ce în revistele literare, în ziare, la radio și televiziune este utilizată limba literară. Aproape jumătate dintre locuitori sunt considerați francofoni, iar 70 la sută dintre gimnazii folosesc idiomul lui Voltaire ca a doua limbă de instruire. În ultimii ani, ca pretutindeni în lume, limba engleză a căpătat o pondere tot mai însemnată grație avansului nemaiîntânit al tehnologiei, De aceea majoritatea tinerilor, dar și specialiștii în IT, finanțe, comerț, relații internaționale. diplomație, ca și lucrătorii din turism, o folosesc frecvent.
…Și fiindcă am început noul serial cu o cugetare referitoare la drumeții, să închei prima parte cu ceva similar. Îi aparține celebrului șerpaș nepalez Tenzing Norgay, însoțitorul neo-zeelandezului Sir Edmund Hillary, primii oameni care au cucerit Everestul pe 29 mai 1953: „Să călătorești, să experimentezi și să înveți, asta înseamnă să… TRĂIEȘTI!” (Va urma).
Horia C. Deliu
