În episodul precedent m-am referit mai mult la Cambodgia, una dintre cele mai pitorești state dintre cele care alcătuiesc Indochina. De aceea am și vizitat-o de două ori, acțiune care unora li s-a părut o nerozie. Mie, ca de obicei – nu! Fiind un cetățean bun la suflet, mi-am zis de ce să nu le împărtășesc impresiile de pe acolo și amicilor nai puțin norocoși?
Am încă o veste bună: cine nu a citit materialul amintit sau întreg serialul de călătorie are posibilitatea să dea un simplu clic, accesând adresa de pe Facebook „mesageruldecovasna.ro”, căutând la secțiunea Reportaj – Vacanțe & Călătorii. Acolo va găsi pe…gratis toate articolele.
Referindu-mă la vechea terminologie cu influențe coloniale (Indochina franceză) utilizată pe plan internațional între anii 1887 și 1954, trebuie spus că respectivul conglomerat de state era alcătuit din Cambodgia, Vietnam și Laos. Însă pentru a vă face o imagine corectă asupra fascinantei și misterioasei zone la care mă refer, se cuvine să includ în povestea noastră și fosta Birmanie (actuala Myanmar), vechiul Siam (Thailanda de azi) plus Peninsula Malaezia, creionând astfel o imagine mai amplă a Asiei de Sud-Est.
Iată o parte de lume pe care am pretenția că acum, după aproape zece ani de vizite repetate, o cunosc cât de cât. Și cunoscând-o, am îndrăgit-o, spre mirarea amicilor.
– Bine, musiu, dar nu te-ai plictisit de atâta Asie? N-ai găsit altceva mai interesant și prin alte părți?, m-au întrebat.
– Se vede că nu. Fiindcă, totuși, am încheiat capitolul acesta pe care l-am explorat „la sânge”, promit mă îndrept în curând spre alte orizonturi la fel de fascinante…
– Ca de pildă?
– Țara Soarelui Răsare…
– Wow!!! Așa da; așteptăm cu nerăbdare impresiile
„Ținutul Dragonului Zburator”
În continuare să ne ocupăm nițel și de Vietnam, țară care are ca multe alte entitățile teritoriale din Asia și o denumire poetică: „Ținutul Dragonului Zburator”.
– Și cum arată, a vrut să știe Lucica Bocu, una dintre cele mai fidele cititoare ale mele.
– Este un fel de monstru fabulos, o creatură cu chip hidos, gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. Numai că amintita creatură are capacitatea sublimă de a…pluti prin aer, întruchipând forțele ale naturii.
– Ce frumos-urât!?
– Excelent oximoron!
Dar „declicul” care m-a determinat să revin prin zonă a fost o „picătură…vietnameză”, indusă subtil de un confrate domiciliat în Saigon. L-am cunoscut întâmplător tocmai în Insula Java, chiar la granița cu Papua Noua Guinee, unde poposisem pentru a afla mai multe despre tribul sălbatic care trăiește izolat în junglă, unul din ultimele de pe Glob. Am vizitat acolo un soi de „talcioc-expoziție” cu obiecte de artă primitivă. Uimit foarte de cele văzute, am cerut explicații de la gaze. La un moment dată m-am trezit secondat de un tip ce nu părea turist. Era un ochelarist brunet, cu ochii oblici, mic la stat însă guraliv nevoie mare, plin de aparate foto sofisticate, ce se tot băga în vorbă și mă disturba. Până la urmă am aflat ce hram purta, era tot jurnalist și făcea un reportaj pentru revista „National Geographic”. Așa că ne-am împrietenit. La un pahar de „vin” local (o tărie asiatică din orez) am aflat o sumedenie de lucruri interesante despre țara lui natală.
– În Vietnam ai fost?
– Nu încă.
– De ce ai ezitări? O să-ți placă enorm. Este peste vecinele ei. O dovedește faptul că a devenit în ultimii ani o destinație preferată de vacanță a multor străini care nu au mai ținut cont de anumite prejudecăți. Majoritatea nefondate.
– Ca de pildă?
– Sărăcia, nesiguranța pe străzi, circulația haotică, musonul, lipsa confortului din hoteluri, igiena precară, preparatele ciudate din reptile, gângănii, câini !!!
– Ooo, ajunge! Desigur, glumești?, mi-a retezat-o politicos. Vino și ai să vezi cum se prezintă realitatea…
Ca atare, am decis ca următoarea deplasare să fie „Ținutul Dragonului Zburator”. Și în toamna lui 2019 eram acolo…
Mulți și iuți ca…furnicile
Situată în Estul Peninsulei Indochina, Republica Socialistă Vietnam – denumirea m-a dat gata! – are cea mai mare populație din acel perimetru, iuți ca…furnicile, apropiindu-se vertiginos de…suta de milioane (!), urmată de Thailanda, Myanmar, Cambodgia, Laos. Teritoriul arată pe hartă ca un „S”, reprezentând o lungă fâșie de teren, mărginită în partea de Nord cu China, la Vest cu Laos și Cambodgia.
Mulți de pe la noi habar n-au ce este în prezent acolo. „No offence”. Ce se știe destul de vag provine din peliculele de acțiune având ca subiect Războiul americano-vietnamez, precum și …creveții din magazinele comuniste. Aceste delicatese pe care le găseai din abundență până la Revoluție în România și pe care nu le cumpăra nimeni, sunt acum la mare căutare pretutindeni.
Plictisiți de aceleași locuri pe care le-au tot vizitat, unii călători vestici mai curajoși s-au aventurat să „descopere” teritorii noi, socotite de mulți nefrecventabile, periculoase, necivilizate. Dar atractive din punct de vedere al peisajului și tradițiilor.
Așa se face că după „boom”-ul turistic thailandez (cu acele plaje de vis, saloanele „fără număr” de masaj erotic și liota de transexuali superbi), a urmat la scurtă vreme Paradisul cambodgian (datorat în cea mai mare parte celebrului Complex de temple hinduse de la Angkor Wat), care numai anul trecut a atras două milioane de vizitatori.
Apoi, din aproape în aproape a intrat în circuitul turistic mondial și Vietnamul, iar recent și-a făcut loc cu coatele și Myanmarul. Laosul încă stă la pândă. Toate aceste state asiatice paupere s-au revigorat grație înfloritoarei „Industrii fără fum”, ajungând azi ținte predilecte și sigure pentru amatorii de voiaje exotice.
Ca atare m-am lăsat dus de val, le-am compararat și la final am realizat un top personal. Însă nu vi-l spun, spre a vă fac curioși. Trebuie să vă bateți capul singuri…
O țintă solicitată
Vălul de neîncredere care plutea de ani de zile peste acest pitoresc „Colț” al Planetei a început să fie treptat înlăturat. Acum Vietnamul suscită un interes foarte mare, devenind ținta cohortelor de „travelers”, iar „Ținutul Dragonului Zburator” a ajuns o destinație scumpă de „loisir”, grație mai cu seamă Raiului numit Halong Bay. Cei lipsiți de temeri (prejudecăți care la fața locului se dovedesc a fi fără rost) au posibilitatea de a cunoaște un popor cald, iubitor de oaspeți, cu tradiții specifice și un peisaj demențial, nealterat de mâna omului.
Deși vremurile s-au schimbat și modernismul și-a făcut loc statornic și în viața vietnamezilor, mai găsești mai ales în mediul rural crâmpeie ale romantismul vremurilor apuse, farmecul vetust al locuri încărcate de legendă. Pe lângă urmele dramatice ale istoriei relativ recente a țării, cu acele confuntări militare sângeroase, te impresionează modernitatea celor două mari aglomerări urbane: cosmopolitul Ho Chi Minh (fostul Saigon) și actuala Metropolă – elegantul Hanoi. Te încântă, de asemenea, farmecul vechii Capitale Imperiale Hue, a orașelor Hoi An, Danang, a superbei stațiuni balneare Nha Trang și, firește, Golfului Halong.
„Orașul violet”
Cel mai tare m-a impresionat „Orașul violet”, cum s-a numit Reședința Imperială Hue, fiindcă în perioada ei de glorie a concurat – fără șansă – cu „Orașul Interzis” de la Beijing. Însă ambiția Împăraților Dinastiei vietnameze Nguyen, care deși duraseră și ei o Citadelă impunătoare, cu numeroase palate, pavilioane, monumente funerare, nu se putea compara cu uriașa „Citadelă roșie” chinezească necunoscută poporului acelor timpuri, cu ale sale zece mii de încăperi.
Cetatea din Hue a rămas înconjurată de ziduri groase de caramidă, protejate de un sanț de apărare cu apă provenită din Râul Parfumat din apropiere. Povestea mai spune că în timp ce „prostimea” murea de foame familia princiară solicita în chip megaloman cât un fel de mâncare la fiecare dejun și cină, deși doar „ciugulea” din bucate, scoțându-i din minți pe bucătari. Probabil că așa s-a născut legenda potrivit căreia arta culinară vietnameză devenită celebră prin creativitatea ei își are sorgintea la Hue.
Nu știu ce să zic. De regulă înfulec orice. Adică…aproape „orice”. Mi-a plăcut mult specialitatea națională „Pho”, care provine din Hanoi, deși Hue a rămas Capitala culinară (nu mai e…Imperială) a Vietnamului.
Așadar, dacă ajungeți în Vietnam, dragii mei, vreți nu vreți, trebuie să acceptați tot felul de experiențe gastronomice grețoase. Cei mai curajoși pot încerca varinte „hard”, gen frigărui din carne de șobolan, șarpe ori de cățel, viermi fierți sau gândaci și lăcuste prăjite crocant. Majoritatea turiștilor privesc oripilați la mesenii cu stomacul beton, preferând meniul „soft”, pe bază de pește și mult orez. Însă și unii și alții primesc la masa principală a zilei o supă sățioasă „Pho”, cu tăiței lați, bucățele din carne de pui sau vită, mult bulion și felurite ierburi aromate. Esența acestui fel de bază rămâne aceeași indiferent de zonă, existând variațiuni neînsemnate.
În marile orașe, precum Capitala Hanoi și dinamicul Ho Chi Minh City (numit de străini și unii localnici Saigon, ca pe vremuri) există numeroase localuri de lux, de talie international, unde poți mânca…europenește. Farmecul Vietnamului constă însă în micile „locante” de pe trotuare, birturi liliputane alcătuite din trei-patru măsuțe în aer liber, cu niște scăunele pentru copiii de grădiniță, înșirate la stradă. Fără nici un protocol, localnicii se așează, își sorb supa, iau eventual și un castronaș cu orez fiert și o bucățică firavă de carne și, cu asta-basta. Rar am văzut vreun localnic să bea alcool în asemenea mici popasuri cotidiene. Ceaiuri, da.
Fascinanta imagine a Vietnamului, cu influențe la tot pasul de sorginte colonială, dar și chineze, cu o bucătărie unică prin prospețime și diversitate, surprinde orice călător. Inclusiv pe autorul acestor însemnări de călătorie, ce a aplicat și acolo principiul clasic de alimentație rațională, potrivit căruia trebuie luat micul dejun aidoma unui rege, dejunul ca un prinț, iar cina – de cerșetor.
Vorba vine. (Va urma).
Horia C.Deliu
