Economia țărilor din Asia de Sud-Est, respectiv din Indochina, se bazează tot mai puțin pe agricultura arhaică. Exporturile lor tradiționale de orez și cauciuc au încă importanță, dar se pune o bază tot mai mare pe tehnologizare, insistându-se pe diversificarea producției și sporirea ofertei în comerțul internațional. Deja Malaezia și Thailanda s-au desprins din pluton, devenind națiuni „nou industrializate” – cum se spune azi – excelând în fabricarea de electronice și textile.
O componentă extrem de importantă a economiei a devenit și aici turismul, care reprezintă pe zi ce trece un procent tot mai mare din PIB. O mână de ajutor le-a întins acestor state sărace organismul internațional specializat în protejarea zestrei naturale și culturale de pe întreg Mapamondul. Așa se face că valori inestimabile ce zăceau părăsite în Laos, Cambodgia și Vietnam, de genul marilor situri arheologice și a unor importante obiective istorice au fost…„redescoperite”, amenajate și puse în circuitul valorilor mondiale.
Calde mulțumiri cititorilor
Nu pot trece mai departe fără a mă referi la „feedback”-urie primite în ultimul timp de la cititori. Măgulitor e faptul că mai numeroase sunt cele postate de reprezentantele sexului frumos. Pe lângă aprecieri, am găsit tot felul de sugestii, propuneri, solicitări. Una mai insistentă se referă la necesitatea de a detalia subiectul legat de alimentația populației de acolo, cu ciudăţeniile respective. Mă execut mai jos. De asemenea, mi s-a cerut să revin asupra unui subiect pe care l-am rasolit, considerându-l anodin: orezul.
Hopa! De unde, până unde asemenea interes? Se profilează vreo criză alimentară de ni se vor… îngusta și nouă ochii? Mă rog, voi reveni cu informații de toate felurile.
Aș vrea să le mulțumesc public câtorva prieteni (din România și din străinătate) care au citit din ziar sau de pe „Facebook” începutul noului Serial de călătorie despre Indochina, arătându-se interesați de trăncănelile mele. Așadar, exprim omagiile mele vechilor lectori ing. Maria Peligrad și prof. Sebestyén-Lázár Enikö (din Sf. Gheorghe), primarului Gh. Avram din Valea Mare, vice-lui Nicolae Cucu din Araci, preotului Ioan Tămaș din Vâlcele, poetei Mihaela Aionesei din Tg. Secuiesc, prof. Mihai Trifoi din Bixad (toți din jud. Covasna). Apreciez, totodată, opiniile doamnelor, domnișoarelor și domnilor Niculae Rugină, Orica Negrea, Lucia Bocu, Mariana Mihai, Nicoleta Coltofean, Ruxanda Constantinescu, Radu Ionescu, Ana Oniță, Carmen Szabo, Lenuș Hozoi, Leopold Zvolinschi, Cristina-Ioana Radu, Magdalena Baciu, Lexi Grancea, Luminița Cucu, Livia Hagiu, Valeriu Dogaru, Bacs Judit, Rodica Garștea, Cecilia Toma, Mihai Costaș, Flori Mai, Otilia și Vasile, Marius Aldea, Elena Dănilă (din Brașov), Marcela Iordache (Târgoviște), Tatiana Solomon, Niculina Dumitrescu, Anda Tabacaru și Sandu Crihană (București), Rodica Stan (Iași), Dana Buganu (Bacău). Din Diapora mi-au trimis ”emojis” Costas Burciu (Grecia), Diana Massimo (Italia), Angela Vrapciu (Germania), Anca Trand (Marea Britanie), Andreea Bernard (Franța), Juan Alexe (Spania), Andra Manea (Dubai), Elena Taus și Mupy Dan (Statele Unite), Margareta Fabian și Marola Petri (Canada) etc.
Iată doar o mostră extrasă din mesajul prof. Dorina Șeitan, din Brașov: „Îmi place mult cum povestești. Ai fi un bunic minunat alături de nepoței, care ar sta cu gura căscată și cu ochii ațintiți ascultându-te, neglijând pe moment…celularul sau tableta. Ești minunat!”
Mersi. Sper, dragilor, să manifestați același interes și în continuare.
Poftiți la masă!
Și acum să trec la detalii culinare solicitate. În general, în statele din Asia de Sud-Est gospodinele improvizează puțin când vine ora mesei. Fiindcă nu prea au multe variante la îndemână. Oamenii de rând mănâ
ncă obișnuitul ”Ce-o fi”. Cei care lucrează în orașe ”ciugulesc” pe stradă, la tarabele improvizate în aer liber. Îi vezi cu castronelele și bețișoarele în mână, stând pe niște scăunele de țânci. Meniul e rezultatul combinării la nesfârșit a acelorași produse: orez, pește, legume, sosuri picante. Și… invers!
Supa de tăiței „Pho bo” e obligatorie! Doamne, ce gustoasă poate să fie! Plus că este și foarte sățioasă. Pentru clienții cu gusturi exotice se prepară ad-hoc specialități asiatice imposibile pentru stomacul nostru: gândaci și lăcuste prăjite, viermi de mătase fierți, frigărui din șarpe și șobolan. Cei cu dare de mână merg la cârciumi mai acătării și optează pentru tocăniță din carne de… ”ham ham”. Vorbesc (scriu) serios.
Se bea înainte o „tărie” făcută din orez. Ei îi zic „vin”, dar este un soi de țuică tare, agrementată uneori cu…veninul (!) unor lighioane puse inițial la macerat în sticla respectivă. Am gustat și eu de curiozitate. Pe urmă dăi cu bere cât încape. Prețurile sunt (pentru americani, europeni, chiar și pentru turiștii români) derizorii. Nu la fel gândesc sărmanii localnici, unii dintre ei trăind doar cu un dolar pe zi.
În localurile cu ștaif și la restaurantele hotelurilor de 4 și 5 stele altfel se prezintă lista de bucate. Pe lângă „feluri continentale”, trebuie încercate neapărat niște specialități locale foarte bune. În ce mă privește s-a detașat renumita supă de tăieței cu carne de vită și os cu măduvă, la care taman m-am referit. Dar nu mă pot abține. A fost o nebunie, deși eu sunt „ciorbar”. Doar în Tibet am mai mâncat ceva atât de savuros…
De regulă, nu mă omor după pește și fructe de mare. Însă cele preparate în vase de lut cu felurite adaosuri pișcăcioase, n-au fost deloc rele în Indochina. Idem tradiționalele „pachețele de primăvară”, atât de apreciate în toată Asia. Doar de Sărbători localnicii se delectează cu gustări festive făcute din orez fiert, tofu și carne de porc.
N-am avut onoarea.
Alimentul nelipsit de la nici o masă este orezul dulce („Oryza glutinosa”). Mi s-a explicat și la rândul meu vă explic cât de ușor se prepară. Se spală, trebuie apoi lăsat la scurs mai mult timp, după care se pune la aburit într-un coș deasupra unui vas cu apă ce fierbe. Finalmente pasta albicioasă va fi mutată într-un vas curat și servită la masă.
Atenție! Orezul lipicios se ia din bol direct cu… mâna. Câhhh. Nu există tacâmuri! Pur și simplu faci un cocoloș pe care îl înmoi în sos ultra-picant, preparat din ardei iute, usturoi, lămâie și zeamă de pește. Gurmanzii „servesc” și alte bunătăți pe lângă aceste biluțe din orez, cum ar fi rulouri cu carne de vită, feliuțe din carne de porc, pește proaspăt sau sărat și multe „spice”-uri. De aceea nu au colesterolul mărit, ca alde noi… Cum arată feţele de masă după festin, nu mă întrebați.
Un deliciu pe care nu puteam să-l ocolesc a fost cafeaua locală, una dintre cele mai aromate din lume. De la gazde am aflat că Vietnamul este al doilea mare exportator de cafea de pe Glob, liderul absolut fiind Brazilia, care oferă peste 10% din resursele mondiale. Am degustat…scârbit (!) și cel mai scump sortiment. E cafeaua obținută din boabe mâncate, nedigerate și…ejectate (pardon de expresie) de niște maimuțele. Le-am văzut de aproape și m-am fotografiat cu „dânsele”. Ba chiar am ajutat la prăjirea originalului sortiment numit „Cafeaua Civet” sau „Kopi Luwak”.
Aflate în cuști, micile primate aveau în față o grămăjoară de boabe de cafea pentru masă, iar în…spate ce au procesat – sâmburii. Aceștia sunt foarte valoroși, se adună cu grijă, după care sunt spalați-uscați-prăjiți-măcinați. Cunoscătorii și snobii susțin că ar fi „Cea mai bună cafea din lume”. Dar și „Cea mai scumpă”.
Rețineți, se prepară din…excrementele micii creaturi blănoase numită „Paradoxurus hermaphroditus”. Prețul ridicat (poate ajunge la …o sută de dolari ceșcuța!?!) se datorează producției limitate, cifrate undeva la doar … 450 kg/an.
Unii clienți pretind că li se face greață numai când aud de ea; alții se tem de îmbolnăviri. Fals! Respectivul sortiment nu incumbă nici un risc, fiindcă maimuțica nu este purtătoarea bacteriei ”E.coli” sau a altora microorganisme periculoase oamenilor.
Dejun pe Fluviu Mekong
Am să redau acum în detaliu câteva impresii gastronomice din voiajul efectuat pe Fluviul Mekong. După mai multe ore de navigat ambarcațiunea a acostat undeva în…junglă. Ne-am deplasat la un fel de …„junglo-pensiune”, unde printre copaci era așezată o masă lungă! La debut, pentru creșterea apetitului, ni s-au adus niște băuturi alcoolice cu reptile incluse…în butelci. Erau șerpi, scorpioni, păianjeni, șopârle, alte scârboșenii puse la macerat câteva luni pentru a le anihila veninul, sporind savoarea „drink”-urilor! Și, zice-se, contribuind la creșterea…potenței bărbaților. Am băut. Majoritatea excursioniștilor nu ocolesc asemenea provocări și bine fac. Sunt experiențe unice. Unele apetisante, altele mai puțin. Dar dacă nu le încerci fără prejudecăți, la ce bun să mai străbați atâta amar de drum? „Stai ghinișor acasă la matale/ și înfulecă sărmale”…
Au urmat apoi multe feluri de bucate. Din păcate nu am avut un meniu tipărit pe foi de bambus să aflu ce am primit. Erau homari, creveți imperiali, rulouri cu carne de pui, pește gigant extraplat, supă de tăiței, feliuțe murate din carne de vită cu sosuri picante de-ți dădeau lacrimile. Nu a lispit o zeamă fără gust din muguri de bambus. Masa a fost agrementată cu bere indigenă. Plus fructe exotice.
„Regele fructelor exotice”
Nu a lipsit celebrul durian. Este un fruct cu miros pestilențial, de aceea nu poate fi mâncat în spații închise. În schimb are un gust foarte bun. Originar din Asia de Sud, această poamă ciudată reprezintă un paradox alimentar. În ciud
a damfului respingător, asemănător cu cel al cărnii putrezite, miezul e delicios și prezintă nenumărate beneficii pentru sănătate.
Asiaticii îl numesc „Regele fructelor exotice” deoarece constituie o sursă valoroasă de vitamina C, reușind să prevină cancerul și Alzheimer-ul. Dar și să redea fermitatea pielii, prin stimularea producției de colagen. Ca și avocado este bogat în „grăsimi-bune”, dar și în calorii, jumătate de fruct având peste 350 de calorii. În realitate, acest fruct nu îngrașă, scade nivelul „colesterolului-rău” din organism, ajutând metabolismul.
…Deviza culinară din Indochina este încurajatoare în perspectiva foametei mondiale ce se zice că va veni: „Tot ce mișună în jur este manajbil”
….(Va urma)
Horia C.Deliu
