Dacă ar fi să fac o ierarhizare estetică și emoțională a minunățiilor pe care le-am văzut într-o viață  hoinărind prin lume, aș așeza fără să clipesc între primele  cinci obiective memorabile Angkor Wat, din Cambodgia. Supranumit „Orașul-Templu”, uriașul complex   sacru este situat la Sud de Angkor Thom, fosta Capitală khmeră.  

                                                 Angkor Wat

 

La prima mea „descălecare” ce a avut loc acolo în urmă cu șapte ani, am rămas   atât de șocat  de grandoarea lui, încât mi-am propus să revin. Deși părea o utopie. M-am consolat, zicându-mi în gând:  M-oi întoarce,  când o da Domnu’.

…Și, Miracol Divin,  în  toamna lui 2019 a…dat!

Angkor Wat a fost înălțat în sec. al XII-lea și constituie Cea mai mare construcție religioasă de pe Terra, fiind Sufletul și Inima Cambodgiei, motiv de mândrie națională, imaginea să apărând pe Drapelul de Stat. Sanctuarul Angkor Watt este reprezentarea pamântească a „Muntelui Meru” – Centrul cosmologiei hinduse și budiste.

                                      O minunăție arhitectonică

Deși m-am referit tangențial la acest subiect în alte episoade ale serialului de față, simt nevoia să-l aprofundez, obiectivul constituind „Perla coroanei” în materie de  „travel” din Asia de Sud-Est. Întinsă pe o suprafață de 163 de hectare, această minunăție arhitectonică a fost acaparată de junglă câteva secole, fiind popularizată abia la mijlocul sec. al XIX-lea de exploratorul francez Henri Mouhot. Prin structură, mărime și simetrie Angkor Wat se dovedește a fi o capodoperă a artei khmere.

– Care a fost prima impresie?, m-a chestionat la întoarcere vechiul meu amic, jurnalistul și politologul  Alex. Costel Crihană, care îmi monitorizează de o jumătate de veac toate escapadele (turistice).

– O grandoare ce te șochează! Ansamblul te încântă în primul rând prin armonia design-ului, cunoscătorii comparârandu-l cu arhitectura elaborată a Greciei antice și Romei.

Înainte de porni la drum m-am predocumentat, așa cum fac de obicei, și am aflat că vestitul Templu hindus atinge perfecțiunea prin echilibrarea fină a elementelor și dispunerea exactă a proporțiilor sale. „Este o lucrare de forță, unitate și stil”, a precizat istoricul și estetul francez Maurice Glaize, care l-a studiat din toate punctele de vedere.

 

Elementele arhitecturale includ ogive, turnuri în formă de muguri de lotus, galerii, pasaje de acces ce fac legătură cu nenumaratale terase cruciforme care apar de-a lungul axei principale a construcției gigantice. Încânta, de asemenea, detaliile decorative, basoreliefurile, frizele, secvențe narative. Pe pereții galeriei exterioare se găsesc încrustate scene de mari dimensiuni reprezentând episoade din epopeele Ramayana și Mahabharata.

Ghidul mi-a spus cu mândrie nedisimulată că pentru a-l ridica un asemenea colos a fost nevoie de numai …trei decenii (!!!), în vreme ce în Europa  a durat sute de ani să se realizeze palate  incomparabil mai mici decât acesta. Explicația? În „lumea civilizată” materialele și mâna de lucru costau enorm, pe când populația  khmera a venit entuziastă să muncească de bunavoie, mânată doar de credința și mândria lor.

Au trudit din greu în jungla camodgiană o jumatate de milion de salahori, ajutați de 6.000 de elefanți, edificând în concepția lor… Replica terestră a Universului.

Într-o descriere anterioară spuneam că există  trei minunății fără rival în acest „Colț de Rai”:  Halong Bay în Vietnam (socotit „Cel mai frumos loc de pe Pământ”, de care ne vom ocupa în ultimul episodul), acest Angkor Wat din Cambodgia și Complexul Borobudur din Indonezia.

Dacă aveți timp, chef de ducă și…bani, mergeți să le vedeți, dragii mei prieteni! Dacă nu o să vă placă, nu mai citiți nimic din aceste însemnări de călătorie, plus că mă puteți face „albie de…râtani”.

 

Este uimitor că  blocurile au fost  tăiate atât de precis și apoi lustruite cu o  minuțiozitate aproape inumană, încât la final ajunseseră la fel de netede ca… marmura! Îmbinarea lor s-a realizat  prin  simpla suprapunere sau alăturare, însă fără mortar (!), rosturile fiind  ulterior greu de identificat. Mijloacele de construcție erau rudimentare, folosindu-se funii, scripeți și schele din bambus, iar pentru tracțiune – elefanții.  Bucățile de rocă prelucrată aveau găuri de 2,5 cm în diametru și 3 cm adâncime, utilizate pentru fixarea barelor de fier necesare transportării și ridicării. Curios este  faptul că  arhitecții și constructorii khmeri nu au utilizat niciodată arcade curbate, fiind greu de pus în operă și vulnerabile în timp.

Specialiștii susțin că uriașul complex a fost realizat din cca. cinci milioane de tone de gresie, aproximativ la fel de mult material ca pentru Piramida lui Kefren din Egipt. Blocurile proveneau de la o imensă  carieră de pe Muntele Kulen, la aproximativ 40 km departare, transportul făcându-se cu plute pe Râul Siem Reap. Un inginer englez  a estimat că în prezent ar fi nevoie de …300 ani pentru a finaliza un nou Angkor Wat. Manoperă pe care băștinașii au izbutit să o ducă la bun sfârșit la vremea lor în numai trei decenii!!!

Bravo  nație!

Să mai adăugăm și minuțiozitatea cu care s-au executat lucrările de artă, coloanele, sculpturile, desenele murale, acoperișurile elansate, basoreliefurile. Mulți pereți au avut decoruri din foițe de  aur, luate  ulterior ca „amintire” de hoți.

Doi cercetători britanici au încercat  în zilele noastre un experiment, dorind să-și facă o ideea cam ce volum de muncă s-a depus  în respectiva cariera pe timpul edificării templului. Ei bine, în trei săptămâni s-au excavat abia… 400 de tone de piatră. Așadar, ce efort și determinare au fost necesare pentru prelucarea a cinci milioane de tone ??? Plus transportul, tăierea, șlefuirea blocurilor, urmate de curățarea perimetrului din junglă,  construcția efectivă, realizarea operelor de artă etc.

Ruinele   orașului milenar  Mahendra Parvata au fost descoperite recent în jungla cambodgiană !

 

Dar impunătorul Templu Angkor Wat nu este unic în aria respectivă, existând și alte monumente. Unele au redevenit vizibile și vizitabile după căutări, defrișări, punere în valoare. Altele zac încă ascunse sub pământ în jungla cambodgiană, aștepând să fie scoase și ele la lumină. Cel mai căutat se numește Mahendra  Parvata, reprezentând  fosta Capitală a vechiului Imperiu Khmer.  Importanta așezare urbană  era  menționată  de  izvoarele istorice locale, numai că nu i s-a putut da de urmă.

„Știrea bombă”  în materie a fost lansată de curând în revista americană „Antiquity”: mai mulți arheologi au studiat cu instrumente de ultimă generație  subsolul teritoriului respectiv,  confirmând, în sfârșit,  existența  Mahendrei  Parvata. Bravo !

Să mai precizez că Imperiul Khmer a controlat Asia de Sud-Est intre secolele IX și XV. Despre  ruinele acestui important centru vechi de…o mie de ani (!)  se bănuia că s-ar găsi sub  hățișul junglei, undeva la poalele Muntelui Phnom Kulen, nu departe de Complexul  Angkor Wat. Întrebarea  era, unde anume? Ei bine, ipoteza s-a confirmat acum, realizându-se o hartă incredibil de detaliată a locației.

Cercetătorilor le-au fost de mare ajutor și informațiile oferite de băștinași, care au  povestit  că de sute de ani localnicii fac pelerinaje la Muntele Phnom Kulen pentru a duce ofrande. Folclorul local menționează existența unei localități sacre cu numele Mahendra  Parvata. „Mereu am bănuit ca orașul acesta misterios despre care se fac referiri în inscripții și în legendele cambodgiene se află  undeva pe aici, a precizat Damian Evans, cercetator la Școala Franceză a Orientului Indepartat  din Paris. Acum putem spune cu certitudine că am identificat locul !”.

Specialiștii au combinat rezultatele scanărilor aeriene de tip laser începute încă din 2012, cu observațiile recente de la sol, plus  noile  săpături arheologice,  având convingerea că în timp vor identifica  străvechiul oraș înghițit de junglă. Și, iată,  acest moment important a sosit!  Analizand toate datele, informațiile, imaginile –  cum este și cea din fotografia alăturată –   oamenii de știință au putut să detecteze, în sfârșit, prezența ruinelor, chiar dacă sunt  ascunse în pământ și acoperite de vegetație deasă.

Acest fapt științific senzațional  s-a petrecut la finele lui 2019. În luna octombrie când fusesem la fața locului încă nu se știa nimic…

Una dintre primele revelații ale savanților a fost aceea că așezarea este perfect aliniată, alcătuind o grilă uriașă ce se întindea pe zeci de kilometri pătrati. Mahendra Parvata datează de la finele sec. al VIII-lea, mai înainte cu sute de ani decât primele exemple de sistematizare urbană din regiunea Angkor. Mai mult decât atât, locuitorii beneficiau de un complicat sistem de gospodărire a apei. Când orașul s-a aglomerat, lichidul vital nu a mai ajuns nici pentru oameni și cu atât mai puțin pentru agricultură. Or cultivarea orezului – alimentul de bază al populației – fără un sistem de irigații este imposibilă.

 

În  loc să  construiască  un  mare rezervor zidit, asa cum  aveau să procedeze  mai târziu „edilii” din alte așezări urbane ale  regiunii Angkor,  cei din Mahendra Parvata au  dat dispoziție să fie săpat direct în patul natural de rocă. Au crezut că va fi mai lesne de realizat, mai puțin costisitor? Cine știe? Cert e, că proiectul a rămas neterminat, iar orașul nu s-a mai dezvoltat, intrând treptat în agonie.

Mahendra Parvata a fost, totuși, pentru o perioadă scurtă Capitala Imperiului Khmer,  atunci când suveranul Jayavarman al II-lea s-a declarat „Regele regilor”. Numai că stabilindu-și  (eronat) reședința  într-o zonă montană, departe de o sursă stabilă și bogată de apă, mândra lui așezare a devenit o ruină înghițită de junglă.

                                                            000

Și la final redau un dialog dintre un inspector de la Protecția consumatorilor și un patron de restaurant, undeva, în Indochina:

– Am auzit că aveţi şobolani!
– Da, iar  garnitura de orez  este și ea foarte gustoasă…

(Va urma ultimul episod).

Horia C. Deliu

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail