Covăsnenii pot să transmită, încă, nominalizări în cadrul ediției de anul acesta a Premiului Mentor pentru Excelență, acordat profesorilor, antrenorilor care au descoperit și au lansat tinere talente și le-au sprijinit primii pași atât intelectual cât și moral. 

Lansat în anul 2010 de Fundația Pentru Comunitate și partenerul său oficial Mol România,”Premiul Mentor pentru Excelență în Educație” urmărește să recunoască public valoarea muncii dascălilor, antrenorilor de excepție.

„Dorim să atragem atenția opiniei publice asupra acelor profesori, antrenori, mentori care au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Îi căutăm pe acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale. Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru Excelență în Educație”, au transmis organizatorii, potrivit informațiilor postate pe site-ul Fundației pentru Comunitate, www.pentrucomunitate.ro . . .

Aceeaşi sursă arată că pot fi nominalizaţi profesori, antrenori, pedagogi care pregătesc, învață, educă, ajută copii și tineri cu vârste sub 18 ani, care organizează cercuri de specialitate, îndrumă activitatea extrașcolară a acestora, care sprijină cu devotament și cu eficiență lansarea lor pe drumul succesului; care sunt capabili să acorde o atenție sporită acelor copii sau tineri a căror situație familială sau materială i-ar defavoriza în cursa pentru succes; care au înființat unele foruri (competiții, întâlniri, cercuri, cluburi, asociații, etc.) cu un rol semnificativ în dezvoltarea tinerilor, în punerea în valoare a talentului lor; care prin calitățile lor umane și profesionale au câștigat de-a lungul unei cariere de mai multe decenii aprecierea comunității locale și a specialiștilor din domeniul lor de activitate.

 Nominalizarea poate fi făcută completând formularul disponibil pe site-ul organizatorilor:www.pentrucomunitate.rowww.molromania.ro, până în data de 31 decembrie (a.c.) şi trebuie să conțină numele, adresa poştală, E-mailul, telefonul, numele instituției în care își desfășoară activitatea cel nominalizat, cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de acesta, precum și momentele de vârf ale carierei sale. Persoane propuse în anii anteriori, care nu au fost premiate, pot fi nominalizate din nou. Nominalizările se trimit prin poștă la adresa Fundației Pentru Comunitate: 400110 Cluj, Oficiul Postal 1, C.P. 1141, pe plic se menționează: Premiul Mentor, sau prin e-mail, la adresa [email protected].

Dintre cei nominalizați, Consiliul Director al Fundației pentru Comunitate va alege zece personalităţi din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor, care vor obține Premiul Mentor pentru Excelență în Educație. Premiile vor consta într- un trofeu realizat de artistul Ioan Nemţoi, o diplomă și suma de 8.000 de lei.

***

În cadrul ediției din anul 2012 a Programului „Premiul Mentor pentru Excelență în Educație”, printre premianți s-a numărat și un profesor din Sfântu Gheorghe, care a avut atunci peste 500 de susținători care au realizat o prezentare deosebită.

Informaţii suplimentare pot fi aflate accesând site-ul Fundaţiei pentru Comunitate,www.pentrucomunitate.ro, secţiunea „Programe” – „Mentor 2015” sau site-ul Mol România,www.molromania.ro, secţiunea – „Responsabilitate socială” – „Programe sociale” – „Premiul Mentor”.

 

A.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail