Interviu cu soții Matei și Maria – Kornelia Schinteie – iconari în Covasna
Pictează încă din copilărie…el a pus pensula în mână la Anina – în județul Caraș – Severin, unde s-a născut și a crescut, iar ea la Covasna – locul ei natal. Anii au trecut, iar cei doi au ajuns împreună.
De-a lungul timpului, soţii Schinteie au pictat la Anina în atelierul de la mansarda casei lor, nenumărate tablouri, în special tablouri pe sticlă. În anul 1998 au locuit în București, unde pentru o perioadă, s-au dedicat muzicii, după care s-au stabilit în orașul – stațiune Covasna. Nu au abandonat pasiunea pentru pictură și, încet, încet, au început să picteze icoane. În urmă cu 15 ani, au înființat un atelier de icoane – numit „SchinteieArt”. Acolo își petrec, de atunci, cea mai mare parte din timp: în locul în care „icoanele se nasc și pleacă spre casele lor, spre cei care le cheamă”. Pentru că „icoanele – punte de legătură cu Dumnezeu”- sunt chemate de către cei care au nevoie de ele, spun Matei și Maria -Kornelia Schinteie.
Lucrările lor au ajuns pe tot cuprinsul ţării în casele creştinilor, chiliile călugărilor, în biserici, schituri şi mânăstiri, dar și în străinătate (Serbia, Ungaria, Bulgaria, Germania, Austria, Elveţia, Franţa, Belgia, Olanda, Irlanda, Spania, Anglia, Scoţia, Canada, Statele Unite ale Americii, Bolivia, Brazilia, Noua Zeelandă, Afganistan, etc).
În cadrul unui interviu pe care ni l-au acordat și pe care vi-l prezentăm astăzi, Matei și Maria – Kornelia Schinteie ne-au spus mai multe.
Primele picturi…
Când ați început să pictați? Vă mai amintiți care a fost prima pictură, primul tablou?
Maria – Kornelia Schinteie: – E cam mult de atunci…
Matei Schinteie: – Eu îmi amintesc! Am desenat din primele zile de școală, pe caiețele…curios e că desenam portrete. Îmi amintesc că am început cu portretul lui Gheorghe Asachi, lui Negruzzi și au ieșit bine și m-am entuziasmat și am continuat! Apoi am mers la Casa Pionierilor, la cursuri de pictură, unde am învățat să pictez prima oară în acuarelă și am continuat așa, ca amator, ani și ani buni, după care m-am hotărât să văd dacă pot să vând ceea ce pictez. Eram copil, adolescent, când am realizat primul meu tablou în ulei, fără să mă învețe cineva – până atunci pictasem în acuarelă – a fost o floricică de mac, un mac din grădinița noastră de flori de la Anina, Caraș – Severin, loc în care m-am născut și am crescut. A ieșit binișor și, de bucurie, l-am dăruit, deci nu îl mai am, nu mai știu unde este acum, dar câteodată mă gândesc la acel tablou și chiar pot să spun că mi-e dor de el! Apoi, am fost la Herculane – eram tot adolescent – ca să văd dacă pot să-mi vând creația și am făcut o expoziție, în fața Hotelului „Roman” din Herculane, lângă râul Cerna și expuneam pentru trecători….eu am organizat acea expoziție, nu a fost nimic oficial, ci mi-am întins, pur și simplu, pânzele și spre surprinderea mea, au fost apreciate, și un pictor – deși nu știam atunci că este pictor – s-a uitat la ele, le-a admirat și m-a întrebat: „Dumneata le pictezi?” și am zis că da și mi-a spus: „Da, este bine, dar trebuie să muncești mai mult!” și asta m-a încurajat și am continuat! Așa a fost cu pictura, până aici pot să îmi amintesc…
Kornelia: – Până în 2000, când totul a început serios… Și la mine, a început totul în copilărie. Eu cred că fiecare copil începe să schițeze, să vadă dacă are talent sau nu are talent…Și eu, ca și el, în copilărie, am început să desenez tot felul…eu nu făceam portrete, în schimb făceam tot felul de flori – tipic fetițelor de vârsta respectivă. După aceea, am trecut la grafică, dar bineînțeles că nu m-am gândit că va fi ceva serios, că va fi o meserie, că va fi un curs în viață…deloc!
– În familia dumneavoastră mai sunt persoane care au această activitate?
– Kornelia: Da, am pe surorile mele. Mai am trei surori care locuiesc la Iași și ele au terminat Facultatea de teologie, secția „Artă sacră”. Următoarea, după mine, se ocupă de restaurare; la fel și a doua soră – ele lucrează împreună, e o diferență mică de ani între ele – și a treia soră acum este la facultate, în anul 3, tot la „Artă sacră” – și ea a câștigat câteva premii naționale. Eu am fost prima care a ales această cale, apoi au urmat surorile mele. Și nu ne-am influențat pentru că nu poți să influențezi cursul unui om în viață… ele lucrează și mai greu. Restaurarea e și mai grea. Chiar am o lucrare a unei surori, aici, la mine acasă – ea e și doctorandă în restaurare. Efectiv, trebuie să reconstruiască icoane care sunt atât de mâncate de carii; sora mea are și o tehnică realizată de ea, cu care își dă doctoratul. Ele sunt ca un „doctor de icoane”. Ele au descoperit restaurarea în facultate și le-a plăcut. Cea de-a treia soră restaurează, dar și pictează și…le place.
– A existat cineva care v-a îndrumat pașii în acest sens, care v-a descoperit talentul și v-a încurajat să îl fructificați?
Kornelia: – O persoană anume, în copilărie, nu cred că a fost…sigur, au fost părinții care m-au ajutat și m-au încurajat ca pe toți copiii, dar mai înspre anul 1999, 2000, dacă îmi amintesc eu bine, cel care ne-a îndrumat pe mine și pe Matei să trecem la iconografie, să începem să pictăm icoane a fost Părintele Nil Efrim de la Mănăstirea Mărcuș, care ne era duhovnic pe vremea aceea. A fost într-o vizită la noi acasă, în Covasna, și a văzut câteva tablouri în ulei (…). Tot felul de tablouri aveam expuse în casă și părintele a venit, le-a văzut și ne-a întrebat: „Dar cine le pictează?” și am răspuns: „Noi! Eu, Matei, amândoi”. Și ne-a întrebat: „Dar icoane ați încercat?”
Matei: – Și ne gândim că atunci a fost impulsul…
Kornelia:- Și atunci a zis părintele: „Ia să încercați să pictați voi și icoane!” Bineînțeles că părintele, fiind și duhovnicul nostru, s-a rugat pentru noi – pentru că iconografia este altceva decât un tablou cu flori sau cu un peisaj.
Matei: Seamănă cu pictura, dar nu este pictură în sensul consacrat al cuvântului …
Kornelia: E vorba și de altă tehnică, de alte materiale… e mult mai complexă.
Iconari în Covasna, „un loc binecuvântat de Dumnezeu!”
– Pictura a fost cea care v-a adus împreună? Ați crescut în părți diferite ale țării. Cum v-ați cunoscut?
Kornelia: – Ne-am cunoscut la Anina. Părinții mei au lucrat în Anina, au locuit acolo o perioadă bună, de 10 – 15 ani. Eu am fost în Anina cam din anii ‘84, după aceea am venit la Covasna la bunici – am avut bunici aici în Covasna- și mergeam la Anina, la Covasna, acesta era traseul meu…ne-am cunoscut la Anina, în ‘90 și ceva…
Matei: – Și am ajuns la Covasna via București, că am locuit un an în București.
Kornelia: – Da, am locuit în București. Visul lui Matei era să devină pictor și să locuiască într-o stațiune. Îmi spunea: „Îmi doresc să devin pictor și să locuiesc într-o stațiune”. Bineînțeles că stațiunea visată pe vremea aceea, a anilor ‘90, era Herculane, aproape de Anina.
. . Matei: – Și era și cea mai frumoasă, din punct de vedere arhitectonic, și din punct de vedere al climatului de acolo mi-a plăcut foarte mult. E singurul loc unde te trezești dimineața fericit, datorită aerului de acolo…datorită celor peste 3000 de ioni negativi pe metru cub. La Covasna, la un moment dat s-a ajuns la 2000 de ioni negativi pe metru cub. Acum nu mai știu cât este, sincer…ar trebui măsurat, deci, contează foarte mult ce aer respiri, ce apă bei și ce pâine mănânci. Aici, la Covasna, am găsit aer bun, pâine bună, apă bună! Și soție! Și de aceea am venit…venind în vizită la bunica soției, mi-a plăcut foarte mult aici. N-am știut că și Covasna este stațiune…n-am știut! Cum mulți încă nu știu, din păcate. Dar când am aflat și am văzut ce minunății sunt aici și bogățiile de ape minerale, am aflat și că Părintele Arsenie Boca a fost aici când era prigonit de securitate și le-a spus localnicilor – am chiar mărturia unei localnice din Voinești care a vorbit cu dânsul – și a zis: „Voi nu știți ce loc este acesta…unde curge apa minerală și unde aveți brazii aceștia…e loc binecuvântat de Dumnezeu și necazuri mari și catastrofe mari nu veți avea aici. E zonă ferită de multe lucruri!” Deși avem cutremure cam două pe zi, spun specialiștii, dar un cutremur mare nu va fi. Dar, așa a rânduit Dumnezeu, să fim aici. Pentru că puteam sta oriunde în țară, sau oriunde în Europa.
– A trecut vreodată prin gândul dumneavoastră ideea de a pleca de aici, de a vă muta în alt loc din țară sau din străinătate?
Matei: – Câteodată da!
Kornelia:- Ispite sunt, dar chiar dacă e să pleci, pentru că astăzi, vedeți, lumea circulă foarte ușor – dar chiar dacă e să pleci sau în cazul nostru, să plecăm, nu aș vinde casa, nu aș vinde tot, tot mi-aș păstra locul…
Matei: – Reședința este aici…. e un loc minunat, cu oameni minunați…
Kornelia: – E un loc prea frumos, curat ca să-l părăsești cu totul…
– Ce vă place cel mai mult la Covasna?
Matei: – Îmi place tot! Îmi plac oamenii!
Kornelia: – Oamenii sunt drăguți, față de alte zone… am circulat în toată țara și s-a întâmplat să am experiențe neplăcute și de fiecare dată când aveam experiențe neplăcute, chiar și la un magazin sau pe stradă ziceam: „Vezi că la noi lumea e drăguță? Și reacționează altcumva!” Oricum, aici lumea e mai liniștită…chiar dacă e o zonă mai sărăcuță din punct de vedere economic și din alte puncte de vedere. Omul sfințește locul…dacă omul are un caracter bun, chiar dacă e puțină sărăcie sau e mai greu, restul decurge normal.
Matei: – Eu am o vorbă pe care o folosesc…e după Coșbuc: „Soarele răsare roșu și tot roșu el apune/ Omul bun în zile rele, e tot bun ca în zile bune.” Aici am întâlnit oameni buni și în zile rele, ceea ce în alte părți nu prea am găsit…În alte părți am găsit oameni răi în zile bune și e o diferență fantastică.
Kornelia: -Și dacă omul este bun, și Dumnezeu binecuvântează locul în care acesta trăiește. Covasna e frumoasă, liniștită, curge apa minerală, aerul e curat…așa că acest loc e binecuvântat.
Părintele Nil le-a deschis calea către pictura bisericească: „Părintele s-a rugat pentru ca noi să putem picta icoane”
– Întorcându-ne la pictură, la pictura bisericească… Aș dori să ne spuneți când ați făcut trecerea de la peisaje la icoane? Când v-a deschis, practic, această poartă, spre pictura de icoane, Părintele Nil?
Matei: – A deschis această poartă, duhovnicește… el nu ne-a zis în mod expres: „De mâine faceți așa ceva”, ci pur și simplu s-a rugat pentru noi, s-a rugat pentru ca noi să putem picta icoane…aceasta este o taină mare și noi am simțit puterea aceasta și am lăsat muzica- noi am fost muzicieni, la București – și am venit la Covasna, hotărâți să pictăm icoane.
Kornelia: – Totul s-a întâmplat în anul 2000. În anul 2000, în august, la părintele Nil, la Mărcuș, la Mănăstire, eu acolo m-am botezat… nu am fost botezată ortodoxă în copilărie… în 19 august m-am botezat. Nașa mea de botez este chiar maica stareță de la Mănăstirea Mărcuș, maica Serafima Comșa… în 19 august m-am botezat, iar în 5 noiembrie am început să lucrez la prima mea icoană…deci a fost un dar, deoarece chiar dacă zicem că suntem pictori și e ușor să treci de la o tehnică la alta, nu e chiar așa, pentru că în iconografie, când te apuci de o icoană, îți dai seama că dacă nu ai har de la Dumnezeu, nu reușești…
– Și mai sunt și canoane care trebuie respectate...
Matei: – Absolut!
– Orice pictor poate să treacă la pictura de icoane?
Matei: – Ar putea, dacă s-ar ruga…adică trebuie să primească darul iconografiei. Nu este de ajuns doar talentul. Doar cu talentul, ai putea să te apuci să pictezi o icoană, dar nu va fi o icoană adevărată, va fi un tablou religios, pentru că nu o să aibă putere. Vedeți, din punct de vedere duhovnicesc, o icoană, când iese din atelierul de iconografie iese gata sfințită, deoarece prin harul prototipului care este pictat, deci sfântul respectiv, sau Iisus Hristos sau Maica Domnului, sfințește icoana… nu datorită iconarului. Iconarul este un instrument care pune în materia respectivă chipul acelui sfânt. Icoana, odată scrisă, devine icoană adevărată…dacă nu este scrisul sus – ”Sfântul Gheorghe”, ”Iisus Hristos”, ”Maica Domnului”- nu este icoană, ci doar un tablou religios. În momentul în care iese din atelierul de iconografie, icoana este sfințită, putem să o punem pe perete liniștiți. Numai noi, românii și rușii, ducem icoana la preot la sfințire. De 200 și ceva de ani este practica aceasta pe care și eu o încurajez, ca omul să simtă că icoana a fost dusă la preot, înbisericită și așa mai departe.
Kornelia: – Un pictor iconar autentic trebuie să aibă o viață liturgică, să respecte canoanele, să meargă la biserică, să țină postul, deci tot ceea ce ține de creștinism, tot ceea ce ar trebui să facă, practic, un om normal care practică acest cult. Mai ales că atunci când faci o icoană, este o rugăciune anume ce trebuie făcută…este o rugăciune specială și o spun din propria experiență, că atunci când îmi fac rugăciunea, lucrurile decurg foarte bine, am spor, pensula mă ascultă … dar dacă se întâmplă să nu o fac sau să uit, sau să fiu stresată sau să nu am starea spirituală, nu – mi iese și atunci când văd că nu îmi iese, mai bine mă opresc, fac o pauză și o iau de la început când simt că pot să fac lucrul acesta.
„Icoana face legătura între noi și Dumnezeu”
– Au fost momente în care icoana nu a ieșit așa cum v-ați dorit?
Kornelia: – Au mai fost cazuri, dar nu atât de grave încât să stric lucrarea. Am mai văzut și tineri sau pictori care atunci când nu le iese o lucrare, o strică, o aruncă… nu mi s-a întâmplat chiar așa, să ajung la extrema asta, dar sunt momente când lucrarea nu îmi iese și când simt că am o stare în care mai bine mă opresc. Dar cazuri foarte grave în care să stric o lucrare nu am avut. Din întâmplări – că a căzut un strop de culoare unde nu trebuia, din greșeli s-a mai întâmplat, dar nu am avut cazuri în care să simt că nu îmi va ieși lucrarea. Am început în anul 2000, îmi pare rău că nu mai am prima mea lucrare…vreau să spun că s-au vândut și oamenii și-au dorit, deci înseamnă că oamenilor le-a plăcut și că Dumnezeu a lucrat. O icoană nu e ca un tablou, nu o faci, o pui pe perete și atât… lumea se închină la ele și trebuie să le faci cu mare responsabilitate, nu poți să îți bați joc de chipul acela de sfânt sau de chipul lui Iisus sau al Maicii Domnului.
Matei: – Icoana nu este un simplu obiect de decor, cum încă mulți cred (…). Icoana este un obiect de cult, nu este ca un oricare alt obiect. Așa cum doar prin telefon putem vorbi, nu printr-un fier de călcat, așa este și icoana. Este o legătură spirituală, transcendentală care se întâmplă între tine și Dumnezeu, rugându-te în fața unei icoane. Icoana este interfața care face legătura între noi și Dumnezeu. Are putere mare, nu materia din care este făcută, ci prototipul la care tu te închini (…). Chiar dacă ești un pictor fenomenal, dacă nu vrei și nu ai darul, nu poți să te apuci să pictezi icoane, pentru că e diferență mare între un pictor laic și un pictor iconar, să zicem așa: din ce cauză? Pictorul laic face ce vrea el, liber. Este la liberul lui arbitru. Se manifestă, creația lui, voința lui, eul lui poate să îl pună acolo, în lucrare; pe când noi, iconarii, nu avem cum și avem o responsabilitate foarte mare.
Kornelia: – Plus că modelele… nu ai voie să adaugi, să începi tu să inventezi. Este un canon strict.
Matei: – De aceea, mulți nu se apucă de iconografie, pentru că se simt constrânși, pe când noi ne simțim liberi în iconografie, pentru că noi știm că icoana noastră, icoana pictată de noi, are o misiune în lume, e mărturisitoare…orice pictor iconar este precum preotul… este un mărturisitor. Facem evanghelizare prin imagini. Este foarte important. Omul trebuie să înțeleagă că ne referim la două lucruri total diferite…și noi pictăm alte genuri de tablouri, noi le numim laice, dar este diferență. La un tablou laic nu te poți închina și nu poți să ceri ajutorul.
Kornelia: – Și este și o satisfacție în momentul când pictezi. Dacă o pictezi pe Maica Domnului și începi să îi faci chipul și vezi că se conturează ochii, buzele și vrei să fie fericită, zâmbitoare, te gândești la clientul care a comandat-o, iar el, la rândul său, își dorește ca acea icoană să fie frumoasă, să îi aducă dragoste și liniște în casă…e altceva!
Matei: – Noi, când pictăm icoane, și mai ales când se fac chipurile, noi nu mai suntem noi… deci, noi ne afundăm în lucrare și simțim acea bucurie pe care o transmite sfântul respectiv… eu așa simt!
„Atelierul nostru de iconografie este <<maternitatea>> icoanelor: aici se nasc și pleacă la căsuța lor, la cei care le cheamă…”
– Și el vă conduce, de fapt mâna…?
Matei: – Da… și e și o chestiune de suflet. Simți sufletește o bucurie, care prin cuvinte e destul de greu de explicat… nu ai cum să explici bucuria aceasta. Mai ales când peste ani de zile afli că o familie care a cumpărat icoană de la tine a avut atâtea bucurii, din cauză că în casă la ea a intrat icoana respectivă…
Kornelia: – Da… multe persoane spun : „Simt că mă urmărește icoana respectivă… în sensul pozitiv al cuvântului… și mai ales chipul părintelui Arsenie Boca… mulți spun că le vorbește…deci, e ceva deosebit…
Matei: – Și chiar vorbesc…am atâtea cazuri de întâmplări minunate… nu le spunem la toate minuni, deși toate sunt minuni… unele sunt cazuri cu totul deosebite, fantastice…
Kornelia: – Și eu, de exemplu, când pictez, de multe ori, mă rog la sfântul respectiv…vorbesc, dacă e liniște și mă pot concentra…vorbesc cu sfinții respectivi… trebuie să ai o conversație, ca și cu o persoană, doar că totul se întâmplă mental… e foarte important să vorbești cu sfinții…astfel nu te simți singur, nu ți-e frică să stai singur în casă, nu ți-e frică de nimic. Contează mult să ai o liniște a ta, a lucrărilor tale și când se duc, îmi pare rău de multe ori când pleacă din atelier. Mă obișnuiesc cu ele și când pleacă… e locul gol…
Matei: – Da, se golește un loc… pentru că e atât de puternic un personaj, are o putere foarte mare, iar locul în care stă, este un loc binecuvântat, dar noi ne liniștim știind că de fapt atelierul nostru de iconografie este <<maternitatea>> icoanelor: aici se nasc și pleacă la căsuța lor, la cei care le cheamă, pentru că să știți că orice om care își dorește o icoană, o cheamă. Exact cum am citit despre chemarea copiilor. Când îți dorești un copil, de fapt tu îl chemi și după aceea el se naște. Procesul de a ajunge în lume un copil începe cu dorința. Foarte mulți din țară ne sună și ne spun: „Eu am nevoie de icoana asta…m-am gândit la ea și a trebuit să vă sun !” E lucrarea sfinților lui Dumnezeu, care ne depășește pe noi… Noi ne facem datoria, partea noastră. Partea noastră trebuie făcută, pentru că avem un exemplu: Dumnezeu… Dumnezeu întotdeauna face partea Lui…la El totul este perfect, El este deasupra lucrurilor și noi doar ne adăpăm cu binecuvântare. Cine are probleme înseamnă, vorba părintelui Nil, că ori L-a supărat pe Dumnezeu, ori nu s-a mai rugat. Lipsa de rugăciune duce la rătăcire și la înfometarea sufletului. Trupului îi dăm de mâncare cel puțin de trei ori pe zi…dar sufletului nu știu dacă îi dăm o data pe săptămână… iar ziua de azi nu ne scuză…pentru că au fost vremuri și mai grele.
Kornelia: – Da, Dumnezeu este un izvor nesecat de informație și de iubire…dacă tu nu accesezi informația și iubirea, ești secătuit…
Matei: – Și de multe ori, omul se ferește de informația cea bună…
– Ați înființat atelierul de iconografie în urmă cu 15 ani. Care este povestea sa?
Matei: – Era și firesc, pentru că fiind independenți, timpul nu ne mai permitea să avem și o altă meserie și am hotărât, am tăiat legătura cu muzica, a trebuit să sacrificăm ceva pentru asta, pentru că în atelier lucrăm aproape 12 ore, în fiecare zi, exceptând sărbătorile, bineînțeles. Și ne place ce facem. Și atunci, ne-am autorizat și am pornit pe acest drum. Am înființat acest atelier cu o oarecare teamă… nu știam dacă se vor vinde lucrările, dacă va fi cerere, nu aveam modele…în momentul în care am zis că nu avem modele, într-o săptămână atâtea modele am primit, că nu am știut cum să le aranjez, pe ce criterii (…). Ce facem noi acum e mai greu decât ce făceam înainte, dar mult mai frumos și mult mai important și asta ne întărește. Anul acesta s-au împlinit 15 ani de când am pornit pe acest drum… în 5 noiembrie 2000 am pornit la drum, iar în 5 noiembrie 2015 am împlinit 15 ani…
Kornelia: – Iar în 22 octombrie am sărbătorit cei 15 ani cu o expoziție la Brăila, la Centrul de Creație, unde doamna director al Centrului, doamna Maria Pușcaciu ne-a invitat…am avut o expoziție frumoasă, o lansare deosebită, cu un cor de 36 de persoane, am avut un profesor de teologie, un profesor de filosofie care a vorbit, am avut și o domnișoară care a venit de la Galați și a cântat la flaut, calificată la „X Factor”…a fost un spectacol de două ore…două ore a ținut vernisajul… și ne-am bucurat (…).
Matei: – A fost neașteptat. A fost ca un fel de încununare a muncii neașteptată și pentru noi.
Kornelia: – Organizatorul acestei expoziții doamna Cornelia Negoiţă, ne-a sunat acum un an și ceva și noi atunci nu am putut fi prezenți din diferite motive și am tot amânat, până în octombrie, fără să realizăm că totuși este un moment aniversar…A fost ceva deosebit și frumos…ne-am bucurat. Am avut trei săli cu expoziția, am avut cam 73 de icoane, mici și mari. Alături de noi au fost și surorile mele, cu câte o lucrare, pentru că și ele pictează… fost ceva mai deosebit….
Matei: – Chiar când am luat cuvântul atunci, am spus că a fost atât de frumos și de deosebit, încât cred că am putea face un turneu, ca un spectacol. Dumnezeu așa a rânduit. Munca aceasta este enormă. Să nu își închipuie cineva că dacă stai și pictezi ești numai într-o stare de beatitudine…nu…obosești, te doare spatele…avem boli profesionale, deci…este într-adevăr o trudă…de aceea se și numește truda iconarului, dar toată lumea trudește într-un fel, undeva. Noi vrem să trudim pe ogorul acesta. Iconografia este o meserie cu riscuri…este riscul de îmbolnăvire…substanțele cu care lucrăm, lacurile, vernisurile, toate sunt subsanțe toxice… noi lucrăm și cu masca…
Kornelia: – De exemplu, avem lemn cu scoarță, pe care înainte de pictură îl tratăm contra cariilor (…) și substanța miroase foarte, foarte tare.
Matei: – Deci, e o meserie care presupune riscuri.
Kornelia: – Dar dacă ceea ce faci, îți creează o stare de liniște, fericire, nu mai contează cât de greu e și câte ore muncești.
Matei: Și greul devine ușor…
– Aveţi şi ucenici în atelier?
Matei: Suntem numai noi… Au fost la început tineri care au venit să învețe, dar au renunțat repede. E greu și e mult de lucru…Când te gândești că vrei să pictezi icoane totul este frumos, ai un sentiment de fericire, ești plin de entuziasm. Prima zi e minunată, a doua zi îți dai seama că nu e așa ușor și a treia zi renunți. Nu e ușor. Puțini oameni rezistă să picteze icoane, pentru că e o ordine, o disciplină. Canonul iconografiei nu îți dă libertatea să te oprești când vrei tu, să pui ce culori vrei tu. Trebuie să ai așezare. Soția mea are o moștenire…bunicul ei a fost ceasornicar în Covasna și cred că de la el a moștenit această așezare. Timpul are altă valoare. Ea se cufundă în lucrare. Eu trebuie să mai ies din atelier, să mai umblu, să fac colete, să duc coletele, să mă ocup de imagine, de promovare, pentru că și partea aceasta este importantă… nu mai e ca înainte…
Kornelia: Trebuie să fii în priză tot timpul, tot timpul…și e nevoie de minim două persoane. Chiar mă gândeam că dacă ar trebui ca un singur om să facă toate acestea, nu ar mai apuca să și picteze.
Matei:- Noi la început am vrut să avem colaboratori sau să angajăm, dar nu am avut nicio șansă…nu am găsit oameni… doritori sunt foarte mulți, dar nu rezistă, mai cu seamă când pictezi chipurile. Nu poți să îți bați joc de iconografie. Cel mai important în iconografie este starea pe care o transmite portrerul din icoană (…). Dacă știm pentru cine pictăm icoana, e cu totul altceva decât dacă nu, pentru că se schimbă starea…Sunt multe taine…la început am pictat o icoană și nu ne-a plăcut cum a ieșit… și când am vernisat-o, am văzut cu ochii mei cum s-a schimbat toată înfățișarea… m-am speriat…a fost o sperietură duhovnicească…a lucrat Dumnezeu ca să iasă bine.
Kornelia: – Țin minte că acea lucrare a fost cumpărată de o doamnă care a spus că a visat în noaptea de dinainte de a o cumpăra acea icoană… a fost entuziasmată, „speriată” și a cumpărat-o pe loc…
Matei: – Acestea sunt lucrările tainice ale lui Dumnezeu și se întâmplă dacă tu îl lași pe Dumnezeu să lucreze.
– Cum au fost cei 15 ani de activitate în atelier?
Kornelia: – Ani frumoși, ani care au trecut foarte repede…nu-mi dau seama cât de repede au trecut.
Matei: Parcă ne-am apucat ieri… eu îmi amintesc și acum secundele și minutele în care ne-am hotărât și ne-am apucat…parcă ieri a fost…așa trece și viața… se spune că în clipa morții realizezi că viața a fost cam cât o secundă…trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă, să ne bucurăm de viață, în sensul duhovnicesc al bucuriei..Noi apreciem fiecare minut din viața pe care o avem. Muncim foarte mult, dar ne bucurăm. Rămân icoanele.
Kornelia: – Pe unde mergem, ne spun oamenii: „Să știți că și eu am o icoană de la dumneavoastră!” – persoane pe care nu le cunosc…asta e cea mai mare bucurie…mai ales că avem lucrări în biserici…o lucrare a ajuns chiar și în Kandahar.
Matei: – La biserica din Afganistan, da, la baza militară în biserică avem icoana de hram, e acolo…pentru noi e un lucru extraordinar… militarii noștri se închină la o icoană produsă în Covasna…
Kornelia: – Acesta este rezultatul celor 15 ani.
– Până unde au ajuns icoanele dumneavoastră?
Matei: În multe locuri…din ceea ce știm noi…pentru că sunt și locuri de care noi nu știm…o să spun câteva locuri inedite.. În Europa, aproape în toate țările; în Bolivia, Afganistan, Canada şi Statele Unite ale Americii…
Kornelia: – Ne bucurăm că românii, unde se duc, iau cu ei icoane…asta e protecția lor, mai ales că unii se duc în zone în care creștinismul poate nu e acceptat…
Matei: – Avem icoană și la Lăcăuți, pe munte, la peste 1700 m înălțime, la pustnici în chilii…la Mănăstiri, aici în țară sunt multe locuri unde sunt icoanele noastre. Cel mai aproape sunt troițele de la Mărcuș; avem la Mănăstirea Viforâta, la Paraclisul Patriarhal din București – întreaga catapeteasmă și crucea de altar care a fost sfințită în 5 noiembrie, anul trecut, chiar de Patriarhul Daniel…ne-am bucurat.
Kornelia: – Avem icoane în diverse instituții…îmi amintesc acum că în 2004- 2005, am făcut o icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul, pentru o Primărie, la Siret în judeţul Suceava…au pus-o în sala de ședințe.
Matei: – Avem icoane în locuri unde nu te aștepți.Chiar și la Anina, la Primărie, avem o icoană care este unicat în lume: icoana sfinților Anina și Anin – Proorocul Anina și Sfântul Mucenic Anin…o lucrare care reprezintă protectorii orașului Anina. La propunerea noastră, aceștia au devenit, oficial, protectorii orașului, ceea ce ne-a impresionat. Eu, împreună cu fotograful Mikola Zoltan din Covasna, anul trecut, am propus ca sfinții ocrotitori ai orașului staţiune Covasna să fie Sfântul Ilie și Sfântul Moise Ungurul și acum așteptăm…dar propunerea s-a făcut și acești sfinți deja lucrează pentru orașul Covasna…Sfântul Ilie este foarte iubit de voineșteni, de către români…avem și sărbătoarea locală – Nedeia Mocănească…și am zis ca acest sfânt să fie ocrotitorul tuturor locuitorilor orașului Covasna – români, maghiari, etc. Și Sfântul Moise Ungurul – este de origine maghiară, așa cum îi spune și numele și este un sfânt foarte important, care ajută foarte mult (…) și atunci, ca să fie și un reprezentant al etniei maghiare, eu împreună cu Mikola Zoltan, am depus, oficial, această cerere. Numai aşa vom avea protecţie divină…să avem ocrotitori pe sfinţii Lui Dumnezeu.
Proiect pentru promovarea stațiunii: „I love stațiunea Covasna”
Kornelia: – Noi, împreună cu Mikola Zoltan avem și un proiect inedit: „I love stațiunea Covasna” – de promovare a staţiunii prin artă. Am avut expoziții cu tablouri la Anina și anul acesta am fost la Reșița cu o expoziție – el cu fotografie, noi am fost cu tablouri, cu picturi, imagini elocvente din Covasna și avem o colaborare frumoasă.
– De cât timp se desfășoară acest proiect și până când?
Matei: – De doi ani de zile am început proiectul, împreună cu autoritățile locale și județene – cu Primăria Covasna, care ne-a ajutat și ne-a susținut, dar și cu Prefectura Covasna. Întotdeauna ne-au ajutat, ambii prefecți – domnul Marius Popica și domnul Sebastian Cucu – și am avut sprijn și de la Primarul nostru dl. Thiesz Janos şi de la consilierii locali de aici din Covasna, fiecare a ajutat cum a putut, iar termenul este nelimitat, practic…
Kornelia: – Dacă ne invită cineva la evenimente cu această expoziție legată de orașul Covasna, de stațiunea Covasna, noi putem să mergem să expunem…
Matei: – Recent am fost la Târgul Național de Turism, unde am fost chiar în standul României, târg organizat de ANAT, unde au fost patru reprezentanți ai meșteșugarilor, care au câștigat niște concursuri foarte importante. Noi am intrat fără concurs acolo, pentru că avem lucrări care au fost reprezentantive pentru toată lumea… a fost un târg cu reprezentare internațională și România a prezentat frumoasele ii, cărți, păpuși, alimente, deci din diverse domenii, iar noi am reprezentat România cu iconografia și cu picturi și am dus imagini și tradiții din Covasna. Ar trebui să se dea mai multă importanță acestui lucru de către factorii locali și județeni care ar putea să ne ajute mai mult și când sunt manifestări, să ne solicite pentru că noi suntem deschiși. Manifestări sunt, dar pe noi nu ne cheamă.
Kornelia: – În 2010 am fost invitați la Muzeul Satului… din Bucureşti, am reprezentat Covasna la un târg acolo și i-am întrebat pe organizatori de ce nu invită mai multe persoane din această zonă și dânșii s-au plâns și au spus că nu vin oamenii de aici către ei.
Noi am fost în multe, multe locuri, iar acum avem ajutor cu internetul…este mult mai ușor față de primii ani, când trebuia să mergi la târguri, să pictezi pe loc, să vadă copiii…
– Împărtășiți și tinerilor, copiilor din experiența dumneavoastră? Ați derulat și ateliere, cursuri, de iconografie de–a lungul timpului?
Kornelia: – Chiar în vara asta am fost invitați la Coronini la Dunăre, a fost o Şcoală de vară, de elevi și studenți, unde am predat iconografie. Cât ne permite timpul, ne implicăm și în astfel de activități.
Matei: – Solicitări avem foarte multe, dar din păcate nu le putem onora pe toate.
Kornelia: – Pentru că implică foarte mult timp…
Matei: – La Coronini a fost o experiență extraordinară… am întâlnit acolo copii minunați, elevi minunați, studenți deosebiți, ce au fost selectați dintre cei mai buni și foarte important este că în fiecare zi aceștia au avut contact cu câte o personalitate; în fiecare zi, s-au întâlnit cu câte un om foarte important dintr-un anumit domeniu, artă, mass media, muzică cultă, poezie, nutriţionism, speologie şi teologie (…). A fost un program atât de bine organizat cum rar întâlnești, de către Episcopia Caransebeșului.
Kornelia: – Și între picături, acolo am pictat icoane. Am finalizat o icoană.
– În cât timp finalizați o icoană?
Kornelia: – Depinde de mărime, de complexitate, dar în general, cam între 7 și 10 zile. Pentru că te apuci într-o zi, faci schiță, desenezi, apoi se pune foița de aur, se pun fondurile – însemnând primul strat de culoare care trebuie să stea pe orizontală – și 24 de ore trebuie să le lași să se usuce. Dacă lucrezi în tehnica pigmenți, este o altă tehnică și durează foarte mult, deci depinde, dar în general durează cam 7- 10 zile, ca să fie uscată față – verso.
– Pe ce materiale lucrați?
Kornelia: Lucrăm pe marmură, pe piatră, pe lemn de mai multe feluri, lucrăm și pe tablă – pentru lucrările de exterior care se pun la cruci, la troițe; lucrăm pe pânză în ulei, lucrăm în acrilice pe pânză, lucrăm și pe carton, dacă e nevoie…icoane nu prea am făcut pe carton, acesta este mai mult pentru celelalte lucrări artistice. Cam pe toate suporturile lucrăm, în afară de sticlă, pentru că sticla este casabilă și nu putem să o trimitem prin poștă.
„Nu noi alegem ce icoane să pictăm, ci icoanele ne aleg pe noi!
– Cum alegeți ceea ce urmează să pictați, atunci când nu aveți o comandă de respectat?
Matei: – Eu cred că ne aleg pe noi icoanele… eu așa cred…pentru că la un moment dat simți un impuls și nu mai poți da înapoi…simțim o dragoste…
Kornelia: – Simți ceva deosebit… toate se nasc din timp…nu rămâi niciodată fără a ști ce ai de făcut…
Matei:… dar trebuie să ai o deschidere sufletească…trebuie să ai ușa deschisă către Dumnezeu și să o închizi către cel rău. Lucrurile rele trebuie să le scoți din viața ta…așa este și cu informațiile negative…faptele negative pe care ai putea să le faci…trebuie să le tai de la rădăcină.
Kornelia: – Și referitor la anumite modele: sunt valuri și valuri… asta am observat în 15 ani de iconografie: de exemplu, două-trei luni, lumea comandă, de exemplu, Sfântul Efrem cel Nou, doar un anumit model și foarte interesant, sunt clienți din diferite zone ale țării. După aceea, vine un val cu Sfântul Nectarie sau un val cu Sfântul Luca al Crimeii, care nu e comandat chiar așa, de oricine, dar uneori e o „avalanșă” de comenzi pentru același model…deci clar este lucrarea sfântului respectiv.. . Apoi mai e un val de cerințe pentru Maica Domnului cu pruncul, dar un anumit model…dintre atâtea modele…și vin cereri din toată țara și din lume, deci nu putem zice că sunt influențați unii de alții…
Matei: – Aici este lucrarea lui Dumnezeu… nu poți să zici că nu e adevărat… noi avem argumente, avem dovezi că Dumnezeu lucrează… dacă cineva întreabă: „Oare există Dumnezeu?” Eu pot să spun că există, pentru că m-a ajutat mereu și îL simt mereu aproapre!
Kornelia: -Și trebuie să te lași în voia Lui, pentru că toate se rezolvă la timpul lor…
– Puteţi să ne spuneţi cam câte comenzi aţi onorat, câte picturi aţi realizat în cei 15 ani de activitate?
– Kornelia: Nu le-am numărat…
Matei: – Nu este important câte, ci calitatea lor. Noi ne perfecționăm aproape zilnic, pentru că vrem să fie tot mai bine, de calitate tot mai bună. Chiar am fost la Seminarul Internaţional de Iconografie post-bizantină de la Mânăstirea Putna în 2013 alături de iconari din România, Bulgaria, Grecia, Ucraina şi Coreea, unde ne-am perfecționat. La un moment dat foloseam termenul de „supra-perfecționare”… cu unul dintre cei mai buni iconari din România, Părintele Anastasie Robu de la Putna – Mânăstirea Putna are o școală de iconografie fantastică și a dat mulți iconari deosebiţi care sunt în țară și în străinătate și am avut bucuria, la recomandarea părintelui Iustinian Stoica, de la Mănăstirea Vatopedu, în muntele Athos, ocrotitorul nostru spiritual din muntele Athos și el ne-a recomandat să mergem la Putna. Și nu am putut, vreo patru – cinci ani să mergem acolo… Și ne-am dus la momentul potrivit pentru noi și acolo am învățat, ne-am perfecționat multe lucruri, foarte importante, care acum ne ajută (…). Au fost niște zile fantastice…dacă erau 8 ore de seminar, noi tot 12 ore stăteam. Nu pleca nimeni nici în pauză… numai la masă mergeam…nu pleca nimeni, toți eram așa…era o sete de cunoaștere… Noi nu știm totul, nu avem cum și apar mereu tehnici noi.
Kornelia: – Acolo chiar am învățat o tehnică nouă (…), era de sute de ani, dar era nouă pentru noi…pictura cu ceară. Encaustica se numeşte…
– Cum vedeți direcția în care se îndreaptă iconografia, astăzi, în România?
Matei: – Iconografia a luat un avânt important, pot să spun… încă nu este atât de apreciată de cei care sunt obligați să aprecieze lucrurile, adică de cei care lucrează în instituțiile de stat şi de patroni. Instituțiile de stat trebuie să dea o importanță mai mare iconografiei, pentru că, de exemplu, nu se găsește în nomenclator meseria de iconar, deși sunt foarte mulți iconari…din ce în ce mai mulți și nu suntem apărați, nu avem drepturi.
Kornelia: – Facultățile de teologie, de artă, și nu numai, au „născut” pictori nenumărați, pictori de iconografie.
Matei: – Noi suntem autorizați ca orice întreprindere comercială, facem o contabilitate stufoasă, ceea ce nu e firesc. Noi nu suntem considerați meșteri populari, ci operatori economici, ceea ce nu e normal. Nu avem nici o scutire, nici o facilitate. În occident artiştii plastici şi meşterii populari sunt protejaţi, sprijiniţi şi promovaţi… Însă, revenind, iconografia, eu zic că este pe un trend bun… problema este ca oamenii să își dorească în continuare icoane, să nu le scoată din școli, din contră să fie introduse în toate instituțiile de stat, ca să fie mai puține hoții şi să fie şi angajaţii de acolo ocrotiţi de sfinţi şi de Dumnezeu. Unde este o icoană pe perete acolo este şi Protecţia Divină. Un om care are o icoană într-un birou, e mai atent la lucrurile pe care le face, (…). Eu zic că icoanele ar trebui introduse, nu scoase din instituții. Ar trebui să știm să le apărăm, pentru că ele reprezintă identitatea noastră națională, dar şi identitatea nostră de creştini. Noi, dacă mergem undeva în lume, putem să ducem cu mândrie o ie, o brânză bună și o sfântă icoană. Asta ne reprezintă pe noi (…). Ar trebui să ne restabilim fiecare prioritățile. Noi pictăm icoane pentru că vrem să ne întâlnim cu Dumnezeu în fiecare ceas, în fiecare minut. Așa am ales să trăim, aceasta este prioritatea noastră.
– Ce vă doriți de la anul 2016?
Kornelia: Să avem sănătate…în rest, îl las pe Dumnezeu să îmi organizeze anul 2016, pentru că tot ce mi-am dorit eu mi s-a îndeplinit și îl las pe El pentru că foarte frumos le aranjează…Așa că, eu zic că e bine să îl lăsăm pe Dumnezeu să ne aranjeze anul care vine. Ne dorim să fie liniște și pace, atât în familia noastră, cât și în familiile tuturor, să fie bunăstare, pace și liniște. Să fim mai buni, să accesăm cultura mai mult…
Matei: Eu m-aș ruga ca în anul 2016 să avem conducători care să fie buni creștini și să ne conducă creștinește. Dacă nu vom avea conducători care să ne conducă creștinește, nu va fi bine. Depindem unii de alții și trebuie să ne bucurăm şă să ne ajutăm unii pe alții.
– În final, doriţi să transmiteţi un mesaj cititorilor noştri?
Matei: – Să fie bucuroși de fiecare zi pe care o trăiesc, să socializeze mai mult, să citească în fiecare zi și să vină la actele de cultură și foarte important: să se roage pentru conducătorii noștri. Asta le doresc… restul vine de la sine!
Kornelia: – Să încercăm să fim mai buni, să facem fapte bune, să ne gândim și la sufletul nostru și la al celor din jur nu numai la trupul cel muritor și să ne rugăm și pentru conducători, așa cum a spus și Matei, pentru că depindem, în mare parte de ei, …și să ne iubim unii pe alții!
Ana Alina Costache