Autorităţile covăsnene au decis, vineri, introducerea de noi filtre rutiere la graniţele cu judeţele limitrofe Bacău şi Vrancea în vederea prevenirii extinderii pestei porcine, după cel instalat la sfârşitul săptămânii trecute la graniţa cu judeţul Buzău.
Directorul Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor, a declarat că măsura a fost luată în cadrul unei şedinţe operative desfăşurată la sediul Prefecturii din Sfântu Gheorghe, la care au participat şi reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, în urma apariţiei unui nou focar de pestă porcină africană în judeţul Buzău.
„Ca urmare a unor evenimente semnalate şi aflate în anchetă, pericolul extinderii bolii prin mişcarea necontrolată de animale, comerţul ilicit de porcine, carne şi produse din carne ne-a determinat să intensificăm acţiunile de control şi în punctele de intrare în judeţul Covasna, ca Breţcu, Ojdula, Comandău, în afara celui care este deja instalat la Fântâniţa din Sita Buzăului. Filtrele rutiere sunt controlate de Poliţie şi Jandarmerie, sprijinite tehnic de personalul DSVSA”, a precizat Siko Barabasi Sandor.
După confirmarea primelor două focare de pestă porcină în judeţul Buzău, la sfârşitul săptămânii trecute, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, întrunit luni, a decis suspendarea pe termen nelimitat a târgului de animale din Întorsura Buzăului, precum şi amplasarea unui filtru rutier şi dezinfector pe DN 10, la limita cu judeţul învecinat, în vederea prevenirii transportului de porci, cărnii şi produselor din carne de porc fără documente de provenienţă.
Autorităţile au făcut un apel către cetăţeni să nu cumpere porci şi carne de porc din locuri neautorizate şi să anunţe imediat medicul veterinar, primarul localităţii sau DSV dacă identifică animale bolnave sau descoperă cadavre de porci sau mistreţi.
„Rugăm încă o dată locuitorii judeţului Covasna să fie vigilenţi şi să semnaleze orice suspiciune de comerţ ilicit, animale suspecte de boală sau alte aspecte legate de pesta porcină africană. Subliniem – consumul cărnii de porc şi al produselor provenite din acestea nu afectează sănătatea umană. Boala este specifică porcinelor şi mistreţilor. Pericolul îl reprezintă difuzibilitatea şi agresivitatea deosebită a bolii şi în urma diagnosticului pozitiv autorităţile competente trebuie să ia măsurile impuse prin legislaţie”, a mai spus directorul DSVSA Covasna.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES