Campania caritabilă „Căldură pentru copii”
Turneul de Colinde 3M din cadrul Festivalului „Povestea din Ajun” s-a încheiat ieri, invitații speciali fiind Alexandra Ușurelu și Bobby Stoica. Timp de două zile, alături de alţi colindători, aceştia au reuşit să bucure sute de elevi din cele trei unităţi de învăţământ din Sfântu Gheorghe. Drept urmare, în liceele „Mihai Viteazul”, „Mikes Kelemen”, şi „Szekely Miko” s-a scris o frumoasă şi emoţionantă poveste din Ajun.
Cu această ocazie, în cele trei licee a fost lansată campania caritabilă „Căldură pentru copii” în cadrul căreia vor fi colectate mănuși și fulare pentru copiii de la Școala Specială din Olteni. Organizatorii adresează rugămintea către toţi cei care, printr-un gest atât de simplu, îi pot ajuta pe cei ce chiar au nevoie de sprijin, să se alăture acestei campanii. Cei care doresc să se implice și vor să renunțe la o mică parte din bugetul lor pentru a cumpăra o pereche de mănuși și/sau un fular, mai pot trece pe la unul dintre cele trei licee.
Colinde în autobuz
Locuitorii orașului Sfântu Gheorghe care circulă cu autobuzul s-au putut bucura luni și marți de colindătorii Festivalului „Povestea din Ajun”. Luni, reprezentanți ai corului de la Liceul Mikes, condus de profesor Daniel Szocs, iar marți colindători de la colegiile Miko și Mihai Viteazul au colindat în română, maghiară şi engleză în autobuzele din oraș.
Alături de Szilagyi Zsolt
Astăzi, la Catedrala Ortodoxă, Corurile de la liceele Miko și Mikes vor face să răsune colindele pentru toți creștinii care vor fi prezenți acolo, începând cu ora 19.00.
Festivalul „Povestea din Ajun” se va încheia mâine, cu un concert excepțional ce va avea loc la ora 19.00. Celebra soprană Felicia Filip, Cvartetul Anatoly și Corul Catedralei Ortodoxe din Sfântu Gheorghe, vă așteaptă la Biserica Catolică Kristus Kiraly (str. Fabricii), locul magic în care anul trecut ne-a încântat maestrul Gheorghe Zamfir!
Biletele de intrare costă 10 lei și se pot achiziționa de la Catedrala Ortodoxă sau se pot comanda pe Internet, accesând linkul ce se găsește pe pagina de Facebook a festivalului –
www.facebook.com/povesteadinajun.