Peisaj muntenegrean
Note de călătorie în Muntenegru (2) » În ultimele două-trei sezoane estivale observăm că bugetul alocat vacanţei este tot mai modest pentru un mare număr de conpatrioţi. Pe de altă parte, nici ofertele operatorilor autohtoni de turism nu s-au diversificat. Se bate pasul pe loc conform principiului “Las’ că merge şi aşa”, intrându-se într-un fel de nepăsare păguboasă pentru toată lumea. Atât la intern, cât şi la extern.
Sigur, sunt minunate Turcia, Grecia, Bulgaria, dar dorim şi altceva, vrem să ne mai lărgim orizontul cunoaşterii şi al distracţiei.
Aflându-ne în acest climat de recesiune economică severă, credem că s-ar impune din partea organizatorilor concediilor în ţară şi străinătate abordări mai nuanţate. Făcute la preţuri accesibile, căutându-se noi oportunităţi pentru călătorul român cu banii drămuiţi. Cum ar fi, de pildă, pachete de vacanţă nepretenţioase (incluzând transport, cazare, mic dejun, plajă în locuri pitoreşti, câteva excursii opţionale). O idee poate fi vizitarea cochetelor aşezări de pe superba Coasta Dalmată.
Mai ales din Muntenegru, ţintă fezabilă, dar prea puţin promovată la târguri, în oferte promoţionale, advertising.
Reţineri greu de înţeles
La noi există încă o anumită reţinere – nejustificată – pentru deplasarea organizată în grup, cu autocarul sau avionul, care are anumite avantaje, implicând traife substanţial reduse. Iar în ţările situate în vecinătatea Mării Adriatice, cu atât mai abitir.
După ce le-am vizitat, vă asigur că multe dintre aşezările de vacanţă de acolo pot face concurenţă fără probleme suratelor de top de la Mediterană. Mult mai exclusiviste, scumpe, aglomerate.
Doar lipsa informării credem că-i reţine pe unii dintre concetăţeni (mai comozi din fire) să frecventeze aceste noi destinaţii. Tinerii, în schimb, nu ezită şi pleacă pe capete. Din vacanţă însă revin în ţară.
De aceea, încercăm prin intermediul prezentelor note de călătorie, să spulberăm felurite prejudecăţi legate de subiect.
Velika plaza sau Copacabana muntenegreană
O ţară de dimensiuni liliputane
Republica Muntenegru, în original Crna Gora, acoperă un spaţiu geografic de dimensiuni liliputane. O fi o „ţărişoară… mică” (vorba unei ghiduşe blonde ce stătea bine cu pleonasmele), dar e curată, cochetă. Posedă un relief bogat, marea şi muntele constituind atracţiile forte.
Se află situată în Sud-Estul Europei şi a făcut parte din fosta Iugoslavie. Şi-a cucerit independenţa abia în 2006, dar recuperează întârzierea cu paşi rapizi. Mizează masiv pe turism, şi bine face, devenind pe zi ce trece o atracţie pentru tot mai multă lume dornică să descopere şi altceva pe bătrânul nostru continent.
Are ca vecini Serbia, Kosovo, Croaţia, Bosnia-Hertzegovina, Albania, Macedonia, suprafaţa fiind de 13.812 kmp, iar populaţia se apropie de un milion de locuitori, potrivit ultimilor estimări! Capitala se află la Podgorica (se citeşte Podgoriţa) având circa un sfert de milion de suflete.
Limba oficială – sârba, utilizându-se şi albaneza în anumite provincii. Sărbătoarea de stat este pe 13 iulie, ziuă în care Congresul de la Berlin a confirmat în anul 1878 Independenţa Principatului Muntenegru. România a recunoscut noua republică la 13 iunie 2006, relaţiile diplomatice fiind stabilite pe 9 august 2006.
Reţetă sigură
Îmi amintesc de parcă a fost ieri, că la fel ca în Muntenegru stăteau lucrurile cu turismul în Turcia la începutul anilor ’90. Imediat ce s-a retras Cortina de fier, noua destinaţie de concediu a început să fie luată cu asalt de către vizitatorii ţinuţi sub obroc din fostele state socialiste. Mă număram printre ei, bucuros că pot ieşi într-o lume la care visam, dar îmi fusese interzisă viza până atunci.
Plăcut surprins, realizam că ritmul de înnoire al oraşelor riverane se mărea de la an la an. Localităţile se dezvoltau, creşteau, căpătau anvergură. Implicit, numărul oaspeţilor străini sporea vertiginos, ca şi bunăstarea gazdelor.
Iniţial localităţi modeste, deveneau peste noapte staţiuni de vis. A se vedea Antalya, Kuşadasi, Mersin, Analya – prea puţin cunoscute pe atunci. De la cazări de o stea şi două stele, în urma modernizărilor spectaculoase s-a ajuns la standarde tot mai pretenţioase, la hoteluri de lux, cu servicii complexe, regim de masă all inclusive etc.
Mulţi români se opreau în primii ani după Revoluţie doar la Istanbul. Făceau bucuroşi un business şi se întorceau burduşiţi de bagaje, crezând că Turcia începea şi se sfârşea acolo. Mulţi dintre ei n-au mai revenit, ignorând – din lipsă de informare – zone de o frumuseţe tulburătoare.
Păţanie edificatoare
Semnificativ pentru mentalitatea unor “turişti” ai acelor ani este un episod petrecut într-un loc unic pe Glob: la Pamukalle (Cetatea de bumbac), o adevărată minunăţie a naturii din Turcia. Pe când savuram o baie în apa termală de culoare turcoaz în alveolele albe de calcar situate pe nişte terase impozante, o duduiţă din Bucureşti s-a arătat uimită că venisem pentru a… şaptea oară în Turcia. „Păi nu v-aţi plictistit? Ce-i aşa nemaipomenit pe aici?”, m-a întrebat sastisită de suficienţa mea în materie de călătorii…
Pun pariu, dacă mai am cu cine?, că exact aşa vor sta lucrurile şi cu Muntenegru. Va ajunge rapid o ţară favorită pentru mulţi compatrioţi. Fiindcă pentru occidental este deja. Vara aceasta multe cunoştinţe din rândul tinerilor mi-au spus că au “descoperit” farmecul Muntenegrului, unde cu bani puţini se poate petrece un concediu agreabil.
Minunăţii în Crna Gora
Iată pe scurt câteva date generale, pentru a vă face o idee despre Crna Gora, adică Muntele Negru. Ţara aceasta de dimensiuni modeste deţine patru recorduri deosebite. Primele două făcând-o singulară în contextul geo-politic universal.
Astfel, Republica Muntenegru este definită prin Constituţie drept stat… ecologic, fiind prima organizaţie statală de acest fel din lume! A doua curiozitate: cu toate că nu face (încă) parte din structurile UE, are ca monedă oficială puternicul… euro!?! Ce ziceţi de un asemenea curaj al guvernanţilor?
Să-l parafrazăm pe Nenea Iancu în anul Centenarului trecerii sale în nefiinţă, zicând „Brava ţie, naţiune”.
A treia şi a patra minunăţie ţin de geografie: mica republică deţine un Parc Naţional impresionant numit „Durmitor” şi are cel mai important Defileu din Europa. Este considerat al doilea ca mărime după Grand Canyon din State.
În consecinţă am dorit neapărat să ajung acolo pentru a face comparaţii, plimbarea prin Canionul Tara constituind principala motivaţie a voiajului meu în Muntenegru.
Canionul Tara
Da, da, da…
Da, a meritat! Am străbătut pe îndelete zona, admirând sălbaticul peisaj montan, fenomenele carstice, vijeliosul Râu Tara ce străbate valea adâncă, cu versanți abrupți. Imensul Parc Natural, împreună cu Canionul Tara fac parte din Patrimoniul UNESCO, mulţi vizitatori venind special să le admire. Şi să facă sport extrem, rafting, mountain bicycle, alpinism.
O atracţie o reprezintă şi cele 18 lacuri glaciare răspândite în arealul montan. Cel mai important este Crno Jezero (Târno Iezero) – aici toate sunt… negre – situat nu departe de localitatea Zabljak. Defileul are o lungime de 80 km şi atinge în unele puncte o adâncime de 1300 m.
Fără comparaţii!
Dar, credeţi-mă, nici pomeneală de vreun paralelism cu uriaşa formaţiune de relief similară din Statele Unite, cum credeam!
Trebuie spus, că multe dintre obiective turistice naturale ale Terrei pe care le-am văzut de-a lungul vieţii m-au impresionat. Însă nici unul nu are spectaculozitatea defileului american. Acolo prăpastia săpată de Colorado River are adâncimea de… 1.800 metri, lungimea văii se întinde pe… 451 km, iar lățimea e cuprinsă între 6 şi 29 km. Nu mai puţin de trei milioane de excursionişti sosesc special în fiecare an.
Ce comparaţii să mai faci?
Ambele sunt, fireşte, monumente al naturii impresionante. Însă în vreme ce Defileul Tara m-a fermecat, Grand Canyon m-a uluit! (Va urma)
Horia C. Deliu
