Noaptea Europeană a Cinematografiei va fi marcată vineri, 9 decembrie, la Sfântu Gheorghe, printr-un eveniment organizat de Cinematograful Arta, în cadrul căruia va fi prezentat filmul danez „Încă un rând”, distins cu premiile Oscar, BAFTA şi European Film Awards.
Potrivit organizatorilor, publicul va avea ocazia de se întâlni cu criticul de film Judit Pieldner şi cu scriitorul Denes Tamas, iar evenimentul se va încheia cu un cocktail.
„În 2022, Europa Cinemas îşi uneşte forţele pentru al cincilea an consecutiv cu Comisia Europeană pentru a organiza Noaptea Europeană a Cinematografiei (ECN) pentru a evidenţia bogăţia şi diversitatea cinematografiei europene şi pentru a creşte gradul de conştientizare a publicului cu privire la modul în care Europa Creativă-Programul MEDIA sprijină industria filmului şi cultura din Europa. De la lansarea sa în 2018, peste 200 de cinematografe membre Europa Cinemas din 130 de oraşe din UE au participat activ la celebrarea Nopţii Cinematografiei Europene. Filmele susţinute de MEDIA din toată Europa au fost proiectate cu succes pentru publicul din toată Europa”, menţionează organizatorii pe Facebook.
Evenimentul, sprijinit de Europa Cinemas şi Europa Creativă – Programul Media, va avea loc vineri, 9 decembrie, începând cu ora 19, la Cinema Arta din Sfântu Gheorghe, iar participarea publicului este gratuită.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES