După decenii de pribegie prin uitare, membrii familiei Nistor s-au intors în satul natal, prin paginile unei cărți, în bună parte o monografie a familiei, mai ales din perspectiva contribuției acestora la făurirea României Mari, cu titlul „Nistoreștii de Araci pe Golgota Întregirii Naționale”, Editura Eurocarpatica, 2024, un volum de studii și articole, semnate de Ioan LĂCĂTUȘU și Ioan VLAD și un al doilea volum de documente din arhiva familiei și nu numai. După o lansare de răsunet la Brașov, la Universitatea „Spiru Haret”, 26 nov. curent , am descins la Araci la Biserica păstorită de părintele Onea, duminica 8 decembrie și după Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu, cei doi autori am prezentat cartea în fata enoriașilor și a celor șapte preoți care au slujit.
În cuvântul meu am relevat mai întâi două realități istorice semnificative, care fac cinste comunității românești din străvechiul Araci și o individualizează în zonă , aici la linia de contact cu secuimea. Prima caracteristică este aceea că în deceniile de luptă națională premergătoare Marii Uniri, Araciul , alături de Săcele , Bran și Zărnești , având Scheiul în poziție centrală , au constituit pilonii românismului în Țara Bârsei, mai ales prin pleiada de personalități, surprinzător de multe în fiecare localitate, răsărite din familii reprezentative , cum au fost fam. Popea din Săcele , fam. Pușcariu din Bran, Baiu – Mețianu din Zărnești , Nistoreștii din Araci sau Bogdanii din Schei, ca să dăm doar câte un exemplu din fiecare localitate, toți prezenți și cu merite speciale în momentele istorice semnificative de la 1848 la 1918.
Cea de-a doua caracteristică privește familia Nistor, care realizeaza performanța de a fi participat în totalitate, cu toți cei opt membri maturi la lupta și jertfa națională , adică pe „Golgota Întregirii Naționale”, fiecare purtându-și crucea cu vitejie și demnitate, înscriindu-se meritoriu și jertfelnic în galeria făuritorilor Marii Uniri. Ca regulă, în războaiele moderne, și Nistoreștii sunt participanți la Războiul românesc de eliberare și întregire națională, prin mobilizare generală se ajunge la circa 10 la sută din populație să fie angrenată în război . Ori în cazul Nistoreștilor, participarea este de sută la sută, și nu oricum,ci în prima linie a prestației și a jertfei, cu contribuții notabile, demne de a fi consemnate în cartea de istorie a Neamului.
Adică: mama, Elena Nistor, văduvă de la 40 de ani cu opt copii din care șapte minori când i-a murit soțul , a fost arestată alături de fiica Cornelia în grupul doamnelor de la Zărnești, acuzate de trădare a patriei maghiare, judecate de curtea marțială, condamnate și închise pentru câte doi ani până la sfârșitul războiului; sora Valeria, cu soțul pr. Rafiroiu din Poiana Sărată și copiii s-au refugiat cu armata română în Moldova până la sfârșitul războiului; nora, soția lui Pompiliu – Virgilia Braniște a făcut tot războiul ca soră medicală în armata română, a fost bolnavă de tifos și, pe frontul din Moldova, regăsindu-se cu Pompiliu, s-au căsătorit; Dionisie Nistor , tânăr profesor la Gimnaziul ȘAGUNA, mobilizat pe front, a căzut eroic în Galiția la Komarno ; Virgil Nistor, viitorul episcop, a făcut tot războiul ca preot militar ortodox în armata austro-ungară ; Aurel Nistor, preot paroh în satul natal, urmaș la altar părintelui său Dionisie, întreținătorul fraților orfani, a fost arestat de către autoritățile austro-ungare la intrarea României în război și alături de zeci de intelectuali români din zonă, a fost deportat în vestul Ungariei până la sfârșitul războiului în condiții mizere și-n umilință. Se înțelege că „drumul Crucii” pentru aceștia pe Golgota Întregirii Naționale a fost de jertfă și suferință, de dăruire și speranță , de luptă și încredere în Cel De Sus și-n steaua Neamului Românesc!
Pompiliu Nistor, ultimul dar nu cel din urmă, este unul din marii făuritori ai Marii Uniri din generația sa, artizanul principal ca inițiator și realizator a ceea ce în istoriografie se numește „PRIMA ALBA IULIA” de la Darnița, 1917. Mai în detaliu, prezența lui Pompiliu Nistor în lupta națională începuse cu peste zece ani înainte, de pe vremea studenției la Budapesta ca medicinist, când a făcut parte din redacția Tribunei arădene , a condus în două mandate, ca energic militant român , Societatea „România Jună” a studenților români din capitala Ungariei, iar pe timpul doctoranturii la Roma , din însărcinarea Tribunei, l-a contactat și curtat pe marele poet al Nordului , norvegianul premiat Nobel, B. Bjornson, aflat la tratament în Italia , cunoscut ca apărător al naționalităților subjugate din Austro-Ungaria, i-a oferit acestuia materiale documentare despre românii din Transilvania chinuiți de unguri , materiale folosite din plin de marele condeier, a obținut ca prin minune câteva convorbiri – interviuri cu Bjornson, publicate în Tribuna, tânărul ziarist Pompiliu Nistor aducând astfel servicii neprețuite cauzei naționale , prin pana celul mai autorizat critic al momentului pentru politica de represiune maghiară. A participat la război ca medic militar, a căzut prizonier la ruși , a fost în Siberia aproape doi ani, a inițiat și a făcut de acolo demersuri pentru aprobarea ca prizonierii români din Rusia să fie primiți voluntari în armata română, a trimis sistematic corespondență din prizonierat pentru aceeași Tribuna, mutată la București, militând pentru intrarea României în război, pentru mișcarea voluntarilor până la constituirea și concentrarea Corpului Voluntarilor Transilvăneni și Bucovineni la Darnița. Ajuns și el la Darnița, a inițiat și realizat cele două documente remarcabile, Manifestul și Proclamația de la Darnița , expresia voinței românilor ardeleni și bucovineni prin acești voluntari, singurii care se puteau exprima liber la acel moment, pentru unirea Transilvaniei și Bucovinei cu Regatul Român.
Volumul de documente probează pe deplin faptele și contribuțiile Nistoreștilor la victoria luptei naționale, realitate de care doctorul Pompiliu Nistor, marginalizat și umilit de către comuniști la batrânețe, a fost conștient și în consecință, cu o admirabilă maturitate și responsabilitate, ne-a lăsat o impresionantă arhivă pusă la adăpost la Biserica Sf. Nicolae din Schei, și acesta un gest eroic de român adevărat, de la care a pornit cercetarea noastră .
Nădăjduiesc să-i fi scos, prin această carte, pe eroii Nistorești de Araci, din uitare la lumină, să deschidem calea recunoștinței pentru jertfa lor și gestul ridicării unui bust protopopului Aurel Nistor la Sf. Gheorghe să fie urmat și de altele similare.
Ioan VLAD
