Vineri, 10 februarie 2016, l-am condus pe ultimul drum pe dragul nostru prieten, Nenea Nicu Moldovan, veteran de război, dar și veteranul cercetării istoriei și culturii românești din sud-estul Transiulvaniei, pe profesorul, muzeograful, etnograful, artizanul și Omul de mare omenie, cetățean de onoare al municipiului Sfântu Gheorghe și al comunei sale natale, Vâlcele.
Acum, la trecerea la cele veșnice, cu puțin timp înainte de a împlini venerabila vârstă de 96 de ani, avem datoria morală să rememorăm câteva file din viața şi activitatea distinsului nostru coleg, cinstindu-i astfel truda sa de o viaţă pusă în slujba culturii româneşti şi a prosperităţii comunităţii locale. Am avut bucuria și onoarea să-l omagiem la împlinirea vârstei de 80 de ani, la 90 de ani, și de fiecare dată cât am lansat cărțile sale, sau la alte asemenea evenimente.
O privire sumară asupra celor peste 60 de ani de muncă ne permite să punem în evidenţă trei perioade distincte (după copilărie şi adolescenţă): carieră militară; activitate didactică și activitatea pe tărâmul culturii. După propria-i mărturisire, în toţi aceşti ani s-a călăuzit după câteva principii de viaţă moştenite de la părinţii săi, pe care le-a folosit în toate împrejurările:este mai bine să ai un vecin bun decât o rudă din depărtare; dacă nu-ţi poţi face un prieten, cel puţin nu ţi-l fă duşman; respectă semenul ca „OM” cu etnia şi confesiunea lui, de la oricine poţi învăţa lucruri folositoare.
Despre prima perioadă a lăsat în urma sa numeroase scrieri memorialistice referitoare la anii celui de-al Doilea Război Mondial, despre dotarea, stare de spirit și faptele de luptă ale soldaților români, până în munții Tatra și înapoi, spre patrie.
Din multitudinea faptelor şi evenimentelor trăite ca dascăl la Vâlcele, să menţionăm doar câteva: munca susţinută de şcolarizare a copiilor oropsiţi din familiile de rromi din Hetea şi Vâlcele, şi cea de alfabetizare a părinţilor acestora, pentru care a obţinut brevetul de „Învăţător fruntaş” şi a participat la primul Congres al învăţătorilor; propunerea de înfiinţare a Şcolii preventoriale din Vâlcele, pentru copiii veniți la tratament și recuperare, în stațiune; colaborarea cu liderii comunităţii greceşti ce a locuit în staţiunea Vâlcele între anii 1953-1968; activitatea de „actor amator” în trupa de teatru a localităţii Vâlcele, apreciată de localnici, de turiştii din staţiune, printre care s-a aflat şi scriitorul Romulus Cioflec, din Araciul vecin; calitatea de preşedinte al Societăţii Sfântu Gheorghe a tineretului ortodox român din Vâlcele, societate a cărui steag, confecţioant în 1947, este una din piesele preţioase ale comunităţii locale.
Ajuns la Muzeul Judeţean din Sfântu Gheorghe străbate satele judeţului, în lung şi în lat, cercetează viaţa ţăranilor români şi maghiari, achiziţionează o mare cantitate de obiecte etnografice. Practic, el este întemeietorul colecţiilor de icoane pe sticlă, port popular şi celelalte obiecte de etnografie românească de la actualul Muzeu Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Are şansa de a colabora cu mari personalităţi ale etnografiei româneşti precum: Ion Vlăduţiu, Elena Secoşan, Paul Petrescu, Romulus Vulcănescu, Tancred Bănăţeanu, Gheorghe Focşa şi mai recent cu Ioan Opriş, Ligia Fulga, Constantin Catrina, Nicolae Bucur, Georgeta Stoica, Constantin Secară ș.a. A beneficiat de o colaborare rodnică cu colegii de muncă, cu directorii instituţiei- Szekely Zoltan, Cserey Zoltan şi Konya Adam, şi de sprijinul unor oameni cu rosturi importante în conducerea judeţului Covasna, pe linie culturală, precum a fost Constantin Stanca.
Muzeograful Nicolae Moldovan a publicat mai multe studii, articole şi comunicări pe teme de etnografie şi istorie locală, dintre care amintim pe cele privind:ocupaţii şi meşteşuguri practicate de-a lungul vremii în judeţul Covasna; meşteri populari şi cei ai artei naive din judeţul menționat; alimentaţia tradiţioanlă din zona Buzaielor; instalaţii tehnice populare din Bazinul Râului Negru; icoane pictate pe sticlă în decursul vremii pe meleaguri covăsnene; pagini din istoria pompierilor din judeţul Treiscaune; personalităţi românești de seamă aflate în staţiunea balneară Vâlcele în sec.XIX-XX. În cotidianul „Cuvântul Nou” a publicat articole referitoare la datini şi obiceiuri tradiţionale, la sărbătorile de iarnă şi cele ale Paştilor, despre importanţa istorică a studierii toponimelor ş.a. Majoritatea acestor articole şi studii sunt incluse în volumul Mărturii despre oameni și locuri din Carpați, ediție îngrijită de Ioan Lăcătușu și Dan Manolăchescu și în Monografia comunei Vâlcele, ediție îngrijită de Luminița Cornea, oferind o imagine despre truda cercetătorului istoriei locale şi a culturii populare din localităţile Arcului Intracarpatic.
A cules material din localităţile cu populaţie de naţionalitate română din judeţul Covasna, pentru Dicţionarul Etnografic al României, a colaborat la realizarea expoziţiei şi a volumului Centre de olari din sud-estul Transilvaniei editat în colaborare cu Muzeul Etnografic din Brașov, şi a două CD-ROM-uri cu tema Cultura tradiţională comparată din Transilvania editate de Fundaţia Culturală Română.
La fondul documentar al Muzeului Naţional Secuiesc se află, în manuscris, şi alte studii întocmite de Nicolae Moldovan, având o tematică diversă: monumente de arhitectură populară tradiţională din Depresiunea Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, istoria şi evoluţia porţilor secuieşti, tipologia caselor ţărăneşti din judeţul Covasna, obiceiuri vechi de nuntă în localitatea Vâlcele, păstoritul şi oieritul în judeţul Covasna, magie, superstiţii, prejudecăţi, culese de pe cuprinsul judeţului nostru, cimitirul mozaic din Vâlcele ș.a.
Ca martor şi participant activ la atâtea evenimente şi „trăitor în timpul dictaturilor:carlistă, horthyistă, antonesciană, comunistă” şi în „democraţia postdecembristă”, a lăsat un manuscris intitulat Însemnări memorialistice ale unui nonagenar.
Dar muzeograful Nicolae Moldovan nu a fost doar un cercetător al etnografiei româneşti din zonă ci şi un iscusit artizan, sculptor în lemn şi pictor de icoane. A avut expoziţii de sculptură în lemn, os şi scoarţă de copac, dar şi de icoane. Pentru lucrările sale de artă populară a fost laureat de doua ori cu locul III pe ţară, în cadrul Festivalului Naţional Cântarea României. O mulţime de furci de tors şi bâte ciobăneşti meşterite de nenea Nicu Moldovan se află astăzi în colecţii publice şi private din ţară şi străinătate. Pe linia organizaţiilor neguvernamentale a îndeplinit mai multe funcţii de conducere, dintre care amintim: vicepreşedinte al Asociaţiei Meşterilor Populari, preşedintele Uniunii Culturale „Romulus Cioflec”, secretarul Asociaţiei Veteranilor de Război, filiala Covasna, membru în consiliu de conducere al Ligii cultural-creştine Andrei Şaguna ş.a.
Activitatea sa profesională şi obştească a fost recompensată cu multe ordine, medalii, diplome și distincții. Dar cea mai mare distincţie o constituie faptul că nenea Nicu Moldovan a slujit învăţământul şi cultura română, reuşind să fie perceput ca un prieten constant al populaţiei maghiare din judeţ, constituind prin faptele şi vorbele sale o punte de comunicare între cele două etnii şi culturi, ceea ce trebuie să recunoaştem că este un fapt cu totul deosebit.
Multe ar fi de spus despre dascălul, etnograful, artizanul şi Omul Nicolae Moldovan, despre colindele înregistrate pe primele magnetofoane, despre felul cum l-a „descoperit” şi prezentat lui Adrian Păunescu pe bunul său prieten, învăţătorul Ioan Hagiu din Zăbala, autorul și interpretul cunoscutei melodii „Căciula”, despre numeroşii săi prieteni, români şi maghiari, despre dramele umane dar şi omenia „omului de rând”, în anii care au urmat Dictatului de la Viena şi în primii ani ai instalării comunismului, despre momentele mai grele din viaţa sa pe care le-a depăşit cu sprijinul, înţelegerea şi solidaritatea prietenilor, în primul rând al distinsei sale soţii, învăţătoarea Paraschiva Moldovan, a familiei vrednicului său fiu, inginerul Nicuşor Moldovan.
Cronicar al vremurilor sale, nenea Nicu Moldovan a fost un povestitor deosebit, cu har şi haz, un om preocupat de a depune mărturie despre locurile natale şi despre oamenii cu care Dumnezeu l-a hărăzit să convieţuiască, în această binecuvântată parte de Ţară, la sfârşit şi început de secol şi mileniu. În acest sens, întreaga sa viață este o mărturie grăitoare.
Încă în timpul vieții, Primăria din comuna Vâlcele i-a făcut propunerea ca Școala din localitatea sa natală să-i poarte numele. Atunci, din motive lesne de înțeles, a refuzat; acum, credem că a sosit timpul ca această inițiativă să fie pusă în practică, așa cum credem că o stradă din municipiul Sfântu Gheorghe merită să fie denumită strada Nicolae Mooldovan. Sper că Dumnezeu ne va călăuzi gândul și faptele, în așa fel încât, împreună cu familia și prietenii din societatea civilă românească, să valorificăm întreaga sa moștenire culturală și să-i cinstim, așa cum se cuvine, memoria. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dr. Ioan Lăcătușu
Rămas bun, Nea’ Nicu Moldovan!
Cerul s-a deschis din nou, să primească un suflet minunat , pentru că Nea’ Nicu, Moldovan Bacsi , cum îi spuneam cu toţii, a fost şi va rămâne un mare exemplu de curaj şi voinţă pentru noi toţi ! Te-ai stins puţin câte puţin, sub privirile noastre neputincioase , plecând încetul cu încetul pe drumul tău …că din pământ suntem plămădiţi şi în pământ ne întoarcem.
Cuvintele nu îşi mai au rostul, orice aş spune nu te mai aduce nimic înapoi, şi vidul rămâne acelaşi, pentru că de 40 de ani de când ne-am mutat în apartamentul de sub dumneata, ai fost unul dintre cei mai buni vecini pe care i-am avut vreodată!!! Chipul dumitale blând a rămas întipărit în imaginea mea… N-o să uit anii când mă întorceam de la şcoală şi ne întâlneam în casa scărilor -urcai încet scările, îngândurat, pentru că tot timpul te gândeai ce e de făcut, cum poţi să ajuţi, să fie bine. Dacă aveam o problemă ştiam că putem suna la uşa dumitale şi întotdeauna ai găsit o soluţie, şi nu ştiu pe nimeni pe care să îl fi refuzat ; ai fost un suflet bun şi mare, cu voinţă să lupte din greu cu viaţa ! Poate cel mai onorabil om pe care l-am cunoscut, un erou în sensul puternic al cuvântului, demn, curajos, echitabil cu toată lumea, chiar şi cu noi copiii, care îl mai supăram din când în când, un exemplu pentru noi toţi ! A fost un privilegiu să te cunoaştem şi să mergem împreună atât de mult timp ( 40 de ani !!)… atâta drum.
Din păcate, trăim într-o lume în care suntem dresaţi să alergăm după bani şi obiecte, iar în goana noastră oarbă uităm ce e mai important , că suntem plămădiţi din trăirile şi amintirile oferite de-a lungul existenţei noastre . Definitiv ne vor lipsi bunătatea, sfaturile, cuvintele bune, pe care ni le-ai dăruit până în ultima zi a vieţii dumitale . Îţi mulţumim pentru tot, pentru învăţăturile insuflate nouă, copiilor din bloc!
Te-ai retras în lumea celor drepţi şi buni , suflet paşnic ce ai fost… ai luptat din răsputeri cu suferinţa, ai luptat şi ai pierdut. Te-ai stins cu ochii înlăcrimaţi şi privirile pline de durere. Şi-n urmă ai lăsat un gol imens şi durere.
Te vom iubi mereu, iar acum, cu inimile îndurerate, ne rugăm pentru odihna veşnică a celui care a fost un om de aleasă omenie, Nea’ Nicu Moldovan. Rămas bun !
Dumnezeu să te odihnească şi să te aşeze între aleşii Săi în Împărăţia Sa, iar celor rămaşi să le aline durerea. Dumnezeu să îţi vegheze somnul de veci!
|
