AGRICULTURĂ. Din anul 2009,  când a fost lansat  programul „Primul siloz”, şi până în prezent, Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) IFN SA  nu a primit nicio solicitare din partea depozitarilor din judeţul Covasna, licenţiaţi de către MADR, pentru eliberarea de certificate de depozit în vederea derulării schemei de garantare din cadrul acestui program.

De la debutul „Primului siloz”, pe plan naţional au fost emise 164 certificate de depozit din care, la această dată sunt în circulaţie 52 certificate cu o valoare totală de 213,5 milioane lei, garantate de Administratorul schemei de  garantare – Fondul de Garantare a Creditului Rural.

Ce este „Primul Siloz”…

Conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern, orice producător agricol are posibilitatea de a lua credite de la bănci, cu ajutorul unor certificate de garantare eliberate de depozitarii la care aceştia hotărăsc să îşi depună marfa. Astfel, un agricultor care are 100 de tone de grâu poate merge să-l depoziteze într-un siloz autorizat de  Ministerul Agriculturii, de unde primeşte în schimb un certificat, pe care va fi notată cantitatea depusă şi caracteristicile tehnice specifice produsului respectiv. Acest document poate fi folosit de fermier la una dintre băncile care au acceptat să facă parte din acest program, pentru a  solicita până la 70% din valoarea certificatului de garantare.

Producătorul agricol poate folosi aceşti bani pentru a relua ciclul de producţie, sau pentru achiziţionarea de utilaje agricole. Având în vedere faptul că certificatul e depozit are valabilitatea de un an, agricultorii nu mai sunt nevoiţi să-şi vândă produsele sub presiune, imediat după recoltare, la preţuri foarte mici, ci pot aştepta, timp de 12 luni, pentru a obţine, pe “rezultatul” muncii lor, preţul corect cu care să poată să-şi restituie şi creditul la bancă.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail