În cadrul ședințelor săptămânale ale Senatului, Gheorghe Baciu a adus la cunoștința aleșilor țării necesitățile și doleanțele locuitorilor județului Covasna.

Potrivit unui comunicat de presă emis de către Biroul de Presă al cabinetului senatorului Gheorghe Baciu, acesta a luat atitudine față de desele derapaje ale actualei guvernări, făcându-se ecoul nemulțumirilor populației, ale reprezentanților administrației locale și ai societății civile în privința condițiilor sociale și financiare precare în care își desfășoară activitatea instituțiile statului și amendând pasivitatea cu care se raportează la acestea politicienii, în general și cei investiți cu gestionarea bunurilor Statului, în special.

Iminenta lipsă a medicilor de familie

Unul dintre semnalele de alarmă pe care senatorul le-a tras în intervențiile sale este acela al destabilizării iminente a sistemului sanitar, în special în județul nostru, prin viitoarea pensionare a unui mare număr de medici de familie și lipsa acțiunilor de atragere a unor cadre medicale tinere spre acest sector al sănătății publice.

Resurselor naturale nu li se acordă atenția cuvenită

Gheorghe Baciu a acuzat, în cadrul ședințelor Senatului, lipsa unei strategii naționale privitoare la folosirea resurselor naturale ale țării, în detrimentul sănătății populației și al creșterii veniturilor la bugetul național sau  local, facând referire concretă la condițiile existente în stațiunile balneo-climaterice din  județul Covasna. Potrivit acestuia, în aceste stațiuni, de peste 50 de ani, nu s-au alocat fondurile publice necesare investițiilor pentru construcția și dotarea unor stabilimente care să pună în valoare mediul și resursele acestuia.

Fonduri insuficiente pentru administrația locală

În privința modului în care sunt alocate sursele de finanțare de la bugetul de stat în teritoriu, se arată în același comunicat, s-a acuzat faptul că suma repartizată județului Covasna la rectificarea bugetară din acest an este insuficientă  pentru funcționarea administrației locale, dar și necesitatea de instituire a unor criterii care să asigure, atât la nivel național cât și la nivel teritorial, repartizarea resurselor bugetare în mod echitabil și fără suspiciuni de partizanat politic.

Instabilitatea politică împiedică rezolvarea problemelor din teritoriu

Senatorul Gheorghe Baciu a semnalat de asemenea starea de confuzie în relația sa cu reprezentanții  actualului Guvern, în contextul deselor remanieri guvernamentale din acest an, acesta reclamând modul în care titularii ministerelor se raportează la semnalele din teritoriu, aduse la cunoștința lor prin intermediul mijloacelor parlamentare constituționale.

Propunere de sancționare a refuzului consilierilor locali de a vota

Biroul de Presă al Senatorului Gheorghe Baciu a mai transmis că: „Plecând de la inițiativa fracțiunii U.D.M.R. din cadrul Consiliului local Sfântu Gheorghe referitoare la sancționarea neexprimării votului de către consilierii aleși, s-a opiniat că și abținerea de la vot sau părăsirea sălii de ședință trebuie sancționată, fiind o formă de neexercitare a mandatului încredințat de electorat în cazul deputaților și senatorilor aleși pe listele P.S.D., A.L.D.E. sau U.D.M.R., cu referire la modul în care au tratat problematica moțiunii de cenzură depusă  de opoziție în actuala sesiune parlamentară.  În aceeași ordine de idei, referitoare la reprezentarea electoratului în  forumul legislativ al țării, s-a reiterat necesitatea modificării legislației electorale, în vederea asigurării din oficiu a unui reprezentant în Parlamentul României pentru locuitorii români  din județele Covasna și Harghita, în condițiile în care aceștia nu pot întruni, în circumscripțiile electorale din care fac parte, numărul de voturi prevăzut de lege pentru reprezentare parlamentară.

Limba română în instituțiile din Covasna

Senatorul Gheorghe Baciu a mai adus în discuție o problemă spinoasă pentru comunitatea românească din Covasna: folosirea limbii române în instituțiile publice. Astfel, în comunicatul de presă se menționează „prezentarea de la tribuna Senatului a poziției reprezentanților societății civile românești din județele Covasna și Harghita față de inițiativa legislativă privitoare la scăderea pragului de folosire a limbii materne în  instituțiile publice, pe care au catalogat-o ca fiind un atentat la adresa caracterului național, suveran și independent, unitar și indivizibil al Statului român. Senatorul a semnalat, într-o altă declarație politică, ofensiva incitatoare la atitudini antiromânești exercitată de unii reprezentanți ai guvernului maghiar aflați în dese vizite private în această zonă a țării. Într-un context asemănător, s-au făcut referiri la necesitatea și obligativitatea legală de protecție și punere în valoare a monumentelor de for public ca însemne simbolice ale istoriei românești a acestor meleaguri, sau la atmosfera însuflețitoare dar și plină de amărăciune în care se sărbătorește, la 1 Decembrie, în județul Covasna, Ziua Națională a României.”

 

Oana-Mihaela Costache

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail